Colectoare solare destinate încălzirii apei pentru casele familiale SOS Satul Copiilor București
Porsche Finance Group a organizat la sfârșitul lunii septembrie un teambuilding sub formă de voluntariat la care au participat 130 de angajați, în cadrul SOS Satul Copiilor București din Calea Floreasca, program al asociației SOS Satele Copiilor România. Astfel, zece colectoare solare au fost construite, sub îndrumarea facilitatorilor ViitorPlus, în vederea instalării lor pe casele familiale SOS. Prin intermediul colectoarelor, apa utilizată în clădiri va fi încălzită utilizând energie solară, regenerabilă. Colectoarele solare vor fi montate și puse în funcțiune până la finalul lunii noiembrie în complexul de case ce alcătuiește SOS Satul Copiilor București.
„Mă bucură nespus faptul că m-am alăturat unei echipe pentru care implicarea în folosul comunității este atât de importantă, mai ales că vorbim despre parteneriate pe termen lung. Astfel, în acest an ne implicăm tot mai puternic în proiectele pe care le sprijinim, nu doar financiar, ci mai ales prin prezența echipei de angajați PFG ca voluntari în aceste proiecte. Le mulțumesc echipelor de lucru ale Porsche Finance Group pentru timpul și dedicarea pe care le-au investit în acest proiect care are beneficii atât pentru copii, cât și pentru mediu”, a declarat David Gedlička, CEO al Porsche Finance Group.