Dezvoltare personala prin voluntariat
Cand a avut in fata lista cu optiuni cu activitatile de voluntariat in care doreste sa se implice, a ales fara ezitare lucrul cu copiii. Catalina Ionescu este ofiter frauda in cadrul Bancpost si face de un an voluntariat in cadrul SOS Satele Copiilor. Stia ca va fi nevoie de implicare si eforturi mari, dar a mers mai departe si a descoperit in timp ceea ce a determinat-o sa faca aceasta alegere. „Am inteles ca eforturile depuse erau prea mici pe langa rezultatele ce urmau sa apara. Zambetele pe care am reusit sa le fur si momentele de bucurie pe care le-am premeditat cu atentie valoreaza acum pentru mine mai mult decat orice alta reusita pe care am avut-o”, marturiseste ea.
Catalina mergea doua zile pe saptamana si petrecea cate o ora cu fiecare dintre cei patru copii, pe care ii invata limba engleza. In timp, sprijinul scolar s-a extins si pe alte planuri: teme, pregatire pentru teze, realizare de proiecte. De exemplu strangea impreuna cu copiii plante din parc pentru ierbare. In prezent, ea ii viziteaza pe copii de doua ori pe saptamana si petrece cu ei cel putin doua ore.
Si Oana Silaghi practica voluntariatul cu copii. Ea este redactor in cadrul unei edituri din Bucuresti, are 27 de ani si este studenta la a doua facultate, la Psihopedagogie. A simtit nevoia sa aleaga voluntariatul in cadrul Salvati Copiii pentru a imbina informatia primita in scoala cu practica. „Motivatia care m-a condus pe drumul voluntariatului este legata de convingerea ca, prin exercitarea dreptului meu la participare, pot aduce in viata copiilor un zambet, o parere, o schimbare”, explica Oana.
Voluntariatul inseamna angajament Luminita Oprea Voluntariatul necesita un angajament pe care trebuie sa-l respecti. Trebuie sa-ti evaluezi corect timpul si aptitudinile. Apoi cauti o organizatie cu care esti „compatibil”. De exemplu, un manager in domeniul comunicarii sau HR poate fi voluntar intr-o organizatie care are programe destinate copiilor care cersesc, persoanelor fara adapost sau batranilor uitati de familie.
De-a lungul colaborarii cu Salvati Copiii, Oana a ales sa se implice in diferite activitati. „Am trait un moment in care cineva m-a intrebat: «tu cu ce te ocupi?». Primul gand a fost sa-i raspund ca «sunt voluntar la Salvati Copiii! Asta-i meseria mea!»”, marturiseste ea. Ca voluntar in cadrul ONG-ului beneficiaza continuu de instruire. A participat la traininguri care au ajutat-o sa se dezvolte, sa inteleaga si sa comunice eficient ceea ce avea de transmis.
„Un moment deosebit”, isi aminteste Oana, „a fost participarea la Forumul National al Copiilor. Am moderat, impreuna cu alti voluntari, atelierul numit «violenta in scoala»”.
Acolo, au ascultat parerile copiilor legate de tot ceea ce implica violenta, idei care au fost prezentate de catre ei la Palatul Parlamentului in speranta ca unele dintre problemele semnalate vor fi rezolvate. Un alt proiect caruia ea i-a dedicat timp a fost realizarea unei expozitii foto prin care Salvati Copiii a marcat 20 de ani de la ratificarea de catre Romania a Conventiei ONU cu privire la Drepturile Copilului. „Am incercat sa transmit prin fotografiile facute realitatea din lumea copiilor, drepturile care le-au fost incalcate. Aceste imagini au fost expuse in incinta primariilor din Bucuresti pentru a trage un semnal de alarma cu privire la situatia copiilor din Romania”.
De curand, tot ea a avut rolul de moderator in proiectul de consultare a copiilor cu privire la participarea acestora in cadrul institutiilor europene si internationale, unde au asistat 100 de copii, din Romania si Moldova.
Cum decurge o zi din viata ei de voluntar? „Dupa cursurile de la facultate ma indrept catre o anumita scoala pentru a vorbi cu copiii despre drepturile lor si combaterea violentei. Sesiunile imbina informatiile teoretice cu jocuri si aplicatii. In acest fel incerc sa desfasor activitatea intr-o atmosfera relaxanta, pe placul copiilor. A doua parte a zilei o petrec la sediul firmei unde lucrez pana seara”. Oana participa saptamanal in activitatile de voluntariat ale asociatiei.
Pasii pe care un manager/angajat trebuie sa ii faca in voluntariat:
– Sa vrei sa fii voluntar. Nu o face doar de gura unuia sau a altora.
– Sa-ti placa sa fii voluntar. Gaseste domeniul care-ti place, astfel incat sa faci aceasta activitate cu drag.
– Sa te simti extraordinar. Sa dai ce ai mai bun din tine si sa te simti entuziasmat de ceea ce ai ales sa faci.
V-am prezentat experientele de mai sus pentru a va demonstra ca voluntariatul va poate scoate din rutina si va poate invata lucruri care se predau contra cost in traininguri si diverse cursuri dedicate.
„Voluntariatul a devenit un concept din ce in ce mai raspandit, mai ales printre tineri. Acest lucru vine si ca urmare a modificarilor legislative, a recunoasterii activitatii de voluntar ca experienta in munca la nivel european, a raspandirii notiunii de educatie non-formala, dar si datorita faptului ca tara noastra a introdus la admiterea la unele facultati activitatea in beneficiul comunitatii, ca si criteriu de departajare”, spune Luminita Oprea, CEO Saga Business & Community.
Totusi, „nici seniorii nu se feresc de voluntariat”, remarca specialistul in CSR, „caci pentru ei reprezinta supapa prin care fac ceea ce le place cu adevarat. De multe ori, este stiut faptul ca in viata oamenii nu aleg neaparat sa faca ce iubesc, punand mereu in balanta aspectul financiar”.
Beneficiile voluntariatului
Beneficiile pe care le aduce voluntariatul sunt legate de dezvoltare profesionala, mai ales ca voluntariatul este un teren care iti permite sa gresesti, pentru ca face parte din procesul de invatare.
Posibilitatea de a te face remarcat, de a cunoaste oameni importanti ai comunitatii din care faci parte, de a face ceea ce-ti place (sa ai grija de varstnici, sa ai grija de copii, sa ii inveti pictura, dansul sportiv sau limbile straine, sa ajuti copii care au dificultati de invatare) sau posibilitatea de a-ti largi cunostintele in domeniul dorit. Acestea sunt cateva dintre beneficiile unui voluntar.
Conform raportului anual realizat de Agentia Nationala de Tineret din 2008 privind starea tineretului, doar 7% din tinerii din Romania fac voluntariat cu adevarat, desi o treime dintre acestia declara ca isi doresc sa contribuie la viata sociala prin participare. Din pacate nu exista nici un sondaj care sa indice nivelul de voluntariere la nivel de companii.