Gală în beneficiul copiilor vulnerabili
Evenimentul se va bucura de prezența Premierului României, Victor Ponta, a Președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a Reprezentantului UNICEF în România, Sandie Blanchet, precum și a altor reprezentanţi ai Guvernului și Parlamentului României, ai mediului diplomatic și de afaceri, personalități publice, artiști, jurnalişti, precum şi persoane fizice care doresc să susțină proiectele UNICEF în beneficiul copiilor vulnerabili. Gala va fi prezentată de Andreea Marin, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România.
În fiecare zi aflăm că un copil a fost bătut, abuzat sau chiar ucis. Sunt însă mulți alți copii neglijați despre care nu se știe nimic. Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin un copil din zece este victima unei forme de violență. Se estimează însă că la fiecare caz raportat există alte 100 neștiute. Violența împotriva copiilor este inacceptabilă! Ea afectează copiii pe termen lung și în mod ireversibil.
UNICEF lucrează împreună cu autorități centrale și locale, ONG-uri și alți parteneri pentru a dezvolta și implementa modele eficiente inclusiv din punct de vedere al costurilor pentru a preveni violența, pentru a îmbunătăți cadrul legal și pentru a influența normele sociale. UNICEF militează pentru ca fiecare comunitate din România să aibă un asistent social, un asistent medical și o școală prietenoasă care să identifice cât mai repede cazurile de violență împotriva copiilor și să ofere sprijin.
Gală de Informare și Strângere de Fonduri organizată de UNICEF România și Camera Deputaților este parte a campaniei „Să punem capăt violenței împotriva copiilor”, derulată în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014.
În cadrul evenimentului, invitații se vor bucura de un recital extraordinar oferit de binecunoscuta mezzo soprană Ruxandra Donose și de Sergiu Tuhuțiu, un pianist renumit la nivel internațional.
Proiectul UNICEF Crează o păpușă, ajută un copil a captat atenția MOLECULE F care a lansat un apel către renumiți designeri români. Astfel, invitații la Gală vor putea participa la Licitaţia de Păpuşi: Pierrot – Raluca Mihălceanu, Nora – Adelina Ivan, Makwa – Ikwa – Andreea Tudor Gebescu, Kate și Jim – Anca Manuela Fetcu, Ioana – Rhea Costa, Olga – Agnes Keszeg.