Peste 2.600 de voluntari implicaţi în proiectele de dezvoltare comunitară Petrom în 2012
În 2012, în cadrul Campionatului de Voluntariat, proiect prin care Petrom își propune să aducă mai aproape angajații din toată ţara de comunitățile în care compania își desfășoară activitatea, 420 de angajați au voluntariat în cinci comunități din România. Fiecare acțiune de voluntariat a fost stabilită în funcție de nevoile specifice zonei, în urma unor consultări cu autoritățile locale și reprezentanți ai comunității.
650 de kg de deşeuri, adunate de pe plaja Corbu
Prima acţiune a avut loc în luna iulie, pe plaja Corbu (județul Constanța), unde 100 de angajaţi din București și Constanța au curățat peste 3 km de plajă, adunând peste 650 de kilograme de deşeuri, care au fost ulterior colectate selectiv și reciclare. În luna septembrie, 60 de voluntari Petrom din București și Videle au organizat primul Festival de Tradiții și Meșteșuguri din Clejani (județul Giurgiu), cu scopul de a redescoperi talentele locale și de a promova meșteșugurile zonei. În urma acțiunii, în colaborare cu Fundația Bright Light, Petrom a sprijinit formarea unui ansamblu muzical alcătuit din membri ai comunității și a finanțat realizarea primului lor CD. În județul Galați, alți 60 de voluntari au amenajat primul loc de joacă pentru 300 de copii din satul Negrea.
100 de voluntari au ajutat la amenajarea unui traseu de mountainbike și au organizat prima competiție de ciclism din Zemeș
În octombrie, alți 100 de voluntari din Bacău au ajutat la amenajarea unui traseu de mountainbike și au organizat prima competiție de ciclism din Zemeș (județul Bacău), un demers care își propune să devină o tradiție și să atragă cât mai mulți turiști în zonă, contribuind direct la dezvoltarea economică a regiunii. Ultima acțiune din cadrul Campionatului a reunit peste 100 de angajați din București și Băicoi, care au ajutat la reamenajarea stadionului de rugby al echipei de juniori Aurora Băicoi (județul Prahova).
“Toate acțiunile din cadrul Campionatului de Voluntariat au avut ca scop dezvoltarea celor cinci comunități în care Petrom derulează operațiuni, cu ajutorul angajaților companiei. Este extraordinar să vezi cum oameni atât de diferiți, uniți de o cauză, lucrează atât de bine împreună. Cred că voluntariatul formează acele vârfuri de lance ale unei companii: acei angajați care nu doar vin zilnic la serviciu, ci sunt dispuși să dea din timpul lor liber pentru binele comunităților din România” a declarat Mona Nicolici, Manager Relații Comunitare Petrom.
Rezultatele din ultimii ani ale programului reflectă angajamentul tot mai mare al angajaților Petrom față de voluntariatul corporatist, numărul lor dublându-se în comparație cu 2011. Rata de fidelizare și interesul față de programele de implicare în comunitate au crescut (97% dintre respondenți intenționează să revină ca voluntari, iar 94% sunt interesați de acțiunile de implicare în comunitate ale companiei), arată un studiu realizat de Cult Market Research, comandat de Petrom la finalul Campionatului. Principala motivație pentru care angajații Petrom participă la activități de voluntariat este dorința de a-i ajuta pe ceilalți, urmată de dorința de a învăța, dezvoltare personală, dragostea pentru oameni și natură.
“Voluntarii anului”
La final de an, Petrom a organizat pentru al cincile an consecutiv competiția „Voluntarii anului” – un concurs intern care recunoaște și premiază implicarea angajaților în programe de voluntariat. Câştigătorii au fost desemnaţi prin vot public de către ceilalți angajați (30%) şi prin evaluarea nominalizaţilor de către un juriu alcătuit din specialişti din sectorul non-guvernamental şi reprezentanţi Petrom (70%).
Câștigătorul la secțiunea Voluntarul anului a fost Gabriel Marian Radu, Șef Birou Administrativ Zona de producție V Moesia Nord, iar la secțiunea Echipa de Voluntari ai Anului, echipa “Verde de Bolintin Vale”. Voluntarul anului a participat și a coordonat acțiuni de plantare, ecologizare, a vopsit și a ajutat la repararea grupurilor sanitare din școli, a sprijinit echipele de voluntari PSI să desfășoare activități de evacuare în situații de alarmare. Cele 9 persoane care au alcătuit echipa “Verde de Bolintin Vale” au plantat copaci, au lucrat cu copii din școli generale și își propun să continue anul viitor acțiunile inițiate în 2012.
Câștigătorii au fost prezentați în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor, singura competiție care aduce voluntariatul în atenția publicului larg și a mass-mediei, premiind voluntarii, proiectele de voluntariat, coordonatorii și centrele de voluntariat din Romania.
Alte acțiuni de voluntariat în Petrom
Prin Plantările din „Tara lui Andrei”, Petrom a redat României, în 2012, 102.000 de copaci pe 16 hectare, în 5 județe ale țării cu ajutorul a peste 2.250 de voluntari (600, angajați Petrom, alături de 1.650, oameni din comunitate).
În cadrul proiectului Fii şi tu Moş Crăciun, peste 400 de copiii din comunitățile Petrom s-au bucurat de contribuțiile voluntare ale angajaților Petrom.
În ultimii 6 ani, peste 20.000 de persoane, dintre care 6.000 angajați ai companiei, s-au implicat în inițiativele dezvoltate sau susținute de companie.