Plantăm fapte bune în România reia acţiunile din judeţul Ialomiţa. Voluntarii revin în Armășești
“Această plantare este una dificilă, judeţul Ialomiţa fiind deficitar în păduri, şi afectat de condiţii climatice extreme. Le mulțumim voluntarilor care revin în această toamnă la Armășești și care sunt alături de noi încă de la început. Este vorba despre angajaţii din companiile XEROX, JTI sau BGS, căt şi efectivele de jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa. Acestora li se alătură în data de 17 noiembrie, în premieră, echipe din companiile Adobe sau Debenhams, împreună cu angajaţii Administraţiei Naţionale a Vămilor şi voluntari de la Asociaţia Pathos din Bucureşti. Mai mult, Grupul şcolar Iordache Zossima şi companiile Danone, Wrigley’s și Red Bull le rezervă niște surprize delicioase tuturor voluntarilor” afirmă Liana Buzea, coordonator național al proiectului.