Salvati Copiii: „Avem nevoie de cel putin 400.000 de euro pentru a ajuta 8.000 de copii defavorizati”
Cariere: Estimativ, care va fi suma pe care o veti strange in editia din 9 decembrie a Festivalului Brazilor de Craciun avand in vedere actuala situatie economica in care inca ne aflam?
Gabriela Alexandrescu: Mizam, si la aceasta a zecea editie a festivalului, pe suportul sustinatorilor Organizatiei Salvati Copiii Romania. Companiile ne-au fost, in repetate randuri, parteneri ai proiectelor sociale si, tocmai de aceea credem ca ajutorul lor va fi relevant si acum. Salvati Copiii Romania a deschis, in aceasta toamna, 32 de noi centre educationale. Exista finantare pentru logistica si resurse umane, dar ne mai trebuie fonduri pentru hrana zilnica a copiilor. Acesta este, de altfel, obiectivul Festivalului din acest an – suma necesara este de aproape 400.000 de euro. Sper cu putere ca banii acestia vor fi astfel donati celor peste 8.000 de copii din centre. Suma de bani trebuie sa acopere necesarul zilnic, hrana, rechizite, suport socio-psihologic si programe de reincluziune sociala si scolara.
Care sunt, concret, contributiile companiilor care sustin aceasta actiune?
Companiile au constientizat importanta implicarii sociale si au contribuit, fiecare, cu cate ceva. Avem donatii consistente in bani, de la parteneri traditionali, cum este Banca Comerciala Romana, dar si donatii in produse, pentru tombola din seara de Gala. Pachetele de sponsorizare se incadreaza intre 3.000 si 20.000 de euro.
Cat de mult se resimte criza cand vine vorba de donatii si sponsorizari din partea companiilor care si-au redus bugetul pentru CSR inca de anul trecut?
Criza economica generalizata i-a afectat dramatic, asa cum era, de altfel, previzibil, pe cei mai vulnerabili. Ne confruntam cu o crestere a ratei abandonului scolar, precum si cu nevoi urgente de interventie, in cazul copiilor care traiesc la limita saraciei. Si trebuie sa spunem ca Romania este cea mai sensibila la acest capitol, daca ne uitam la ultimele date comunicate de Eurostat, potrivit carora unul din trei copii din tara noastra traieste sub pragul saraciei.
Ca atare, mesajul nostru s-a concentrat, in toata aceasta perioada, pe stimularea solidaritatii, care este cuvantul-cheie al unei societati mature, capabile sa isi asume si rezolve problemele. Mesajele directe, modalitatile transparente de alocare a fondurilor sunt metodele prin care am reusit sa ne finantam programele. Uneori, si cel mai mic gest, cea mai mica donatie, poate face diferenta in viata unui copil.
Care sunt personalitatile publice care s-au implicat inca de la inceput in aceasta actiune?
Designerii care au raspuns solicitarii noastre sunt: Ioan Nemtoi, Irina Marinescu, Lena Criveanu, Venera Arapu, Stephan Pelger, Oxette, Victoria 46, Mihaela Glavan, Conf. Dr. Univ. Alexandru Ghildus si Mihnea Ghildus, Rita Muresan, Ana Wagner, Agnes Toma, Cristian Samfira, Iris Serban, Ingrid Vlasov, Andreea Musat, Malvina Cervinski.