Voluntariatul este în ADN-ul nostru

Cu Iulian Văcărean m-am întâlnit în faţa teatrului Mignon din Bucureşti, o clădire în stil neoclasic ce datează din 1926. M-a invitat sus, în birou. „Dacă vrei să transformi un oraş, trebuie să lucrezi la educaţie, la cultură“, îmi spune el, în timp ce ne aşezăm la o masă rotundă cu multe scaune, plină de obiecte lăsate în urmă cu o seară sau mai mult. „Dacă investeşti în domeniile astea, oraşul chiar se schimbă.“

Cu păr creţ şi barbă onorabilă, Iulian are un aspect leonin, puţin în contrast cu vocea blândă, ca de adolescent, în ciuda celor 32 de ani pe care îi are. Are voluntariatul în sânge şi e convins că toţi îl avem. „Gândeşte-te că ne ajutăm vecinii şi prietenii încă de când suntem copii.“ Dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi a fost moştenită pe linie maternă. Prin exemplu şi, probabil, genetic.

Iulian s-a născut în Câmpulung Moldovenesc şi a crescut într-un cartier locuit în special de comunitatea romă, Valea Seacă, dar mai cunoscut ca locul în care stau ţiganii de la barăci. Aici, la barăci, Iulian a învăţat să aibă grijă de alţi copii, să-şi facă lecţiile cu ei şi să se joace împreună. De fapt, nici nu a văzut asta ca pe un ajutor, ci ca pe ceva firesc. Însă a înţeles că sunt categorii de oameni care au nevoie de ajutor, şi lucrurile chiar se schimbă dacă au parte de el. „Linia dintre a face lucruri pentru tine sau a face lucruri pentru alţii se confundă, spune el. Nu ştii cât de mult poţi să-i ajuţi pe ceilalţi, dar poţi fi aproape de oamenii care trec printr-o greutate sau într-un anumit moment dificil al vieţii.”

În anul 1999, s-a mutat în Bucureşti, la o organizaţie umanitară care se ocupa de copiii străzii, Oraşul Speranţei. A venit mai mult să-şi petreacă timpul în vacanţa de vară şi s-a gândit că n-ar fi rău să împartă sendvişuri gurilor înfometate de lângă gurile de canal. Pe atunci nu înţelegea conceptul de copii orfani, deoarece la barăci a cunoscut mulţi copii săraci, dar care aveau familie.

Cafenescu la Street Delivery

Îi reuşesc toate proiectele de care se apucă, pentru că are fler şi înţelepciunea să se alieze cu oameni care îi seamănă. În 2002 a deschis o cafenea în Regie, alături de câţiva amici. Au numit-o „La Cafenescu” şi au invitat studenţi să discute, să se exprime artistic. Voiau să facă un fel de hub, cum se spune acum, şi pentru o perioadă chiar le-a reuşit. Şi-au adus colegii de facultate cu profesori cu tot şi au ţinut cursuri în cafenea. Au făcut expoziţii de fotografie, pictură şi mici concerte. Cafeneaua a închis-o în 2007, deşi pentru ei era centrul oraşului şi locul în care se simţeau bine. Iulian simţea nevoia de o schimbare, astfel că a plecat în Afganistan pentru o lună, cu voluntariat. Întors în Bucureşti, a lucrat pentru o perioadă într-un departament de resurse umane iar mai apoi la revista Business Review. Însă simţea dorinţa de a se implica mai mult în zona de social, dorind „să transforme Bucureştiu’”.

Pentru tânărul antreprenor este o datorie să schimbe lucrurile în mai bine şi nu consideră că face ce poate pentru asta, ci că trebuie să facă ce e nevoie. La Street Delivery s-a gândit să reinventeze La Cafenescu, desenând-o pur şi simplu pe asfalt. Pentru că era o perioadă când situaţia de la spitalul Marie Curie îi era deja familiară, el fiind voluntar acolo, s-a gândit că ar fi nemaipomenit să facă ceva pentru copiii bolnavi de cancer internaţi în acel spital. Poate să strângă bani să le cumpere nişte medicamente din Franţa sau poate mai mult. I-a invitat la Street Delivery pe artiştii care veneau înainte la Cafenescu şi au făcut exact 13 evenimente în trei zile, cât durează evenimentul. Însă nu au vrut să se căciulească la oameni să strangă bani pentru spital, ci au ales să dea ceva în schimb: limonadă. Partener în toată afacerea cu Iulian a fost un prieten pe care îl chemă tot Iulian, aşa că au numit campania „Limonada lui Iulian”.

Au fost surprinşi să vadă că au strâns 4.000 de euro. Apoi au repetat strategia şi la alte evenimente şi au ajuns, pas cu pas, să strângă suficienţi bani cât să renoveze tot etajul de la Oncologie Pedriatică de la spitalul Marie Curie. Au numit proiectul „Paşi către Viaţă”. Desigur, au fost ajutaţi şi de alţi oameni, printre care şi jurnalista Liana Stanciu. Iniţiativa „Limonada lui Iulian” funcţionează şi acum la diverse festivaluri şi evenimente private, iar banii strânşi sunt alocaţi exclusiv pentru etajul cinci al spitalului şi pentru copiii de acolo. Miza la care s-a ajuns a fost ca, în fiecare lună, fiecărui copil nou-internat la oncologie pediatrică să i se cumpere un cateter, pentru a se evita multiplele înţepături pe care le implică tratamentul citostatic, folosirea seringii la tratament. „Este vorba despre un dispozitiv care poate rămâne doi ani de zile în corpul copilului”, explică el.

Oraşul te răsplăteşte

Iulian s-a implicat până acum în tot ce a putut şi a avut timp: campanii împotriva violenţei domestice, ecologie, „proiecte care transformă oraşul, care fac societatea românească un pic mai conştientă de problemele pe care le are.” „Dacă ştii să faci frumos în jurul tău, oraşul ăsta te răsplăteşte, devine şi el mai frumos.” Într-o seară, pe strada Mătăsari, a asistat la o scenă violentă între un peşte şi o prostituată. Iar a doua zi a văzut-o pe fată din nou pe stradă, la lucru. S-a gândit la proiectul „Home Mătăsari”. Împreună cu mai mulţi studenţi au închiriat o casă pe strada Mătăsari, de notorietate pentru viaţa nocturnă, prostituţie şi dealeri de droguri. Îşi doreau să schimbe notorietatea străzii şi să destrame mitul negativ care planează asupra ei de decenii. Aşa că au organizat în casa închiriată ateliere de pictură, teatru, film şi muzică şi au chemat oameni să vadă ce se petrece. Au închis strada pentru trei zile şi au numit evenimentul „Femei pe Mătăsari”. Au adunat o comunitate de oameni care, prin 2009, deja schimba povestea Mătăsari. Acum se perindă la acest eveniment în jur de 20.000 de oameni. „Se pune accentul pe frumuseţea femeii, pe creativitate. Pe femeia care transformă, se implică.” Au loc dezbateri la care participă invitaţi din toate breslele, precum şi psihologi sau sociologi. „Festivalul nu şi-a propus să lupte împotriva prostituţiei, ci să pună accentul pe frumos, pe creativitate şi feminitate.”

Violenţa împotriva femeilor l-a deteminat să facă proiectul bâtelor de baseball din florării. „O femeie din patru primeşte bătaie în loc să primească flori”, scrie pe siteul proiectului, beneva.ro. Aşa că Iulian s-a gândit să tragă un semnal de alarmă la florării. S-au dus la 100 de florării din Bucureşti şi au pus buchete de bâte de baseball în loc de flori, alături de mesajul: Implică-te!

„Lecturi Urbane” e un alt proiect pe care l-a derulat alături de Adrian Ciubotariu şi Dan Dumitrescu. Au strâns o echipă de şase, şapte oameni şi s-au apucat să promoveze cititul în spaţiul public. Ideea era să iei o carte, să o citeşti şi să o dai altcuiva. Nu a durat mult până când Lecturi Urbane a devenit un fenomen de promovare a lecturii în spaţiile publice. BikeWalk este un alt proiect care şi-a propus să promoveze mersul pe bicicletă şi toleranţa în trafic. Pentru câteva dintre aceste proiecte, Iulian şi ai lui au fost premiaţi pe la diverse festivaluri, unele dintre ele internaţionale. „E o bucurie imensă să ai o campanie socială şi să o faci şi bine”, spune el. Au primit premiu pentru originalitate la Gala Societăţii Civile şi au fost declaraţi cei mai buni fundraiseri ai anului 2010. Iulian spune că România e o ţară în transformare în care începe să fie înţeleasă ideea de voluntariat. Antreprenorul spune că şi Administraţia Bucureştiului începe să se mişte, să îi ajute şi să înţeleagă ce fac ei. „Ca antreprenor social îţi doreşti ca şi instituţiile să se comporte pe măsura dezvoltării tale.” Cu toţii suntem responsabili pentru oraşul în care trăim, şi Iulian ştie cel mai bine asta. Individual putem face puţine, dar în comunitate putem face multe. Sufletul lui n-ar putea să trăiască fără toate proiectele astea. „Nu lăsăm să vină viaţa peste noi, ci noi dăm un ton vieţii”.

Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici