Româncă de 10 la bac, în drum spre Broadway

Maria Luiza are doar 19 ani și toate visurile unei astfel de vârste. Plus entuziasmul, pasiunea și zâmbetul cu care se pornește pe un astfel de drum ambițios, care, în mod ideal, ar trece de pe Broadway la Hollywood și, de acolo, în România. Până acum lucrurile i-au ieșit așa cum le-a plănuit. Părinții i-au susținut pasiunea exclusivă pentru actorie, a întâlnit profesori și colegi de la care să învețe și cu care să obțină rezultate și a fost admisă la o instituție de învățământ prestigioasă, dar costisitoare. Ca să ajungă acolo a fost nevoie să dea „bacalaureatul american”‒ SAT pe când era în clasa a XI-a și să depună dosare la peste 20 instituții de învățământ superior din SUA și Marea Britanie. Când a primit răspunsul de la NYU a renunțat la toate celelalte opțiuni: acolo își dorise să ajungă. „Am preferat să merg la NYU pentru că ştiu că e una dintre cele mai bune din lume şi îmi oferă o educaţie extraordinară. Chiar după primul an am observat cât de mult am progresat. Iar actoria de teatru este de bază. Deşi actoria de teatru şi actoria de film sunt complet diferite, practic principiile sunt aceleaşi.”

S-a întors în țară în mai, pentru vacanța de vară, după un an intens în care spune că n-a avut timp nici să doarmă destul. Nici vorbă să-ți cauți de lucru în timpul studiilor din primii doi ani din totalul de patru ai facultății, spune tânăra actriță. „Nici eu, nici colegii mei n-am mers la audiții pentru că în primii doi ani e foarte intens totul. The Drama Department de la Tisch School of the Arts e împărţit în mai multe studiouri, fiecare cu metoda lui. Facultatea te repartizează la unul dintre ele şi în primii doi ani nu ai voie să-l schimbi. Studioul nostru e cunoscut drept cel mai intensiv dintre toate – Playwright horizons. E diferit, în sensul că nu facem doar actorie, ci studiem teatrul cu totul: și dramaturgie, și regie, și design, practic tot ce ţine de teatru. La finalul celor doi ani putem să ne facem propriul spectacol de la zero. Avem şcoală de la 9 dimineaţă la 6 seara. Apoi, repetiţii, inclusiv în weekend. Nimeni nu are timp să se angajeze, să facă altceva”.

După primul an au pus deja în scenă trei spectacole pentru care au făcut singuri, sub supravegherea profesorilor, design, adaptare, costume. Pentru ultimul au scris chiar și textul, fiecare contruibuind cu un monolog pe tema dată. Deocamdată n-au avut spectatori din afara școlii, dar din anul II pot fi văzuți și remarcați de impresari sau agenți. Pe baza performanțelor din spectacol primesc și notele, n-au nevoie de testări teoretice. „Toţi prietenii de aici mă invidiază pentru că am avut un singur examen pe semestrul II la Istoria teatrului. În rest, ni se pun note pe spectacole. Dar la ei nu e aşa o mare încrâncenare pentru note. Profesorii te privesc de-a lungul semestrului cum evoluezi şi fac o comparaţie între cum erai la începutul semestrului şi cum eşti acum. Îţi pun notă pentru progres și pentru efort.” Profesorii sunt deschiși și dedicați muncii lor, chiar și atunci când lucrează în afara școli ca regizori sau designeri, mai spune Maria Luiza. „Sunt axaţi pe ideea că fiecare e diferit. Fiecare actor trebuie să-şi găsească propria metodă, modul cum ajunge să cunoască personajul. Și acceptă orice te ajută pe tine. Eu aveam deja o metodă din liceu și mi-am îmbogățit-o acolo.”

Deși are doar 19 ani, Maria Luiza are deja ritualul ei pentru a „intra în pielea personajului”, pe care l-a construit pornind de la recomandările profesorului de teatru din liceu. „Citesc de foarte multe ori piesa, apoi fac o fişă de personaj, prin întrebări care mă ajută să-l înţelegi mai bine. Poate există traume din copilărie, poate există un anumit tip de a vorbi, de a merge sau ticuri. Lucruri pe care le găseşti în piesă sau pe care trebuie să ţi le imaginezi. Asta cred că face diferența și de asta dacă mai mulţi actori ar juca acelaşi rol, l-ar face diferit. E important ce adaugi tu, ce-ţi imaginezi tu, cum priveşti tu personajul, faţă de cum îl privesc alţii. Eu am peste 20 de întrebări despre personaj. Apoi îmi învăţ replicile şi mă uit în fiecare scenă şi văd ce vrea personajul de la celalte personaje şi ce tactici foloseşte. Apoi las lucrurile să curgă cu partenerul, văd ce primesc de la el şi ce pot da înapoi. Şi mă ocup după aceea de echipă şi cum lucrăm împreună, care e dinamică noastră, ce ne ajută pe noi.”
Ca să-și îmbunătățească metoda, tânăra actriță citește mult, la recomandarea profesorilor: despre metodele lui Stanislavski, Peter Brook sau Grotowski, despre istoria teatrului și despre diversele lui forme, fie că e vorba de Commedia dell'arte sau de teatrul japonez. „Noi mergem pe metoda teatrului realist – cea care îmi place mie-, dar le studiem pe toate. Chiar şi dacă nu-ţi dau ei de citit ceva obligatoriu, cumva te simţi obligat să ştii despre ce vorbesc profesorii şi să citeşti ca să înţelegi. Avem o bibliografie, dar nimeni nu îți dă notă mică dacă nu citeşti.”

În timpul liber rămas, chiar dacă n-a reușit să viziteze nici măcar Statuia Libertății, Maria Luiza Muller a ajuns pe Broadway la spectacole cu Al Pacino sau Keira Knightley. „La teatru merg foarte des. Şi deşi asta înseamnă foarte mulţi bani pe bilete. Cel mai mult am plătit 90 de dolari la spectacolul cu Al Pacino. Şi am mai fost la spectacole cam la fel de scumpe cu Bruce Willis sau cu Keira Knightley, pe Broadway. Dacă vrei să stai în primul rând, în centru, biletele pot ajunge şi la 1.000 de dolari. Dar există modalități prin care să obţii bilete ieftine, de 30-40 de dolari. De exemplu, politica rush tickets prin care dacă te duci la 8.00 dimineața și stai la coadă, poți prinde, când se deschid casele, la ora 10.00, un bilet de 35 de dolari în primele rânduri”.

Și-a făcut repede prieteni, după șocul inițial. La NYU mai sunt doar doi români: un băiat de aceeași vârstă și o fată mai mare cu un an. „Îi cunoşteam dinainte, dar tot a fost un şoc foarte mare când am ajuns acolo – mi s-a părut că nu cunosc pe nimeni.” Apoi însă a petrecut atât de mult timp cu colegii de grupă, inclusiv sud-americani și asiatici, dar foarte puțini europeni, încât uneori simte nevoie să fie singură. „Ne cunoaştem unii pe alţii şi știm cum reacţionăm în situaţii de stres. Ei sunt foarte deschişi şi foarte prietenoşi, n-au deloc prejudecăţi şi asta mi s-a părut incredibil: că m-au acceptat, n-au făcut niciodată diferenţe între mine şi ei.”

Portret al actorului la tinerețe

Maria Luiza iese pe scenă de la șapte ani. Până să ajungă la liceu în fiecare an a jucat în două spectacole puse în scenă de o şcoală de actorie privată. „Sunt foarte norocoasă că mi-am descoperit pasiunea pentru teatru foarte devreme şi că am ţinut-o una şi bună. M-am simţit mereu sigură că dacă asta îmi place, asta trebuie să fac. Nici nu m-am gândit la o a doua variantă. Acum realizez că am fost foarte inconştientă.” Confirmarea că e pe drumul cel bun a avut-o când a fost acceptată în trupa de teatru a Liceului Gheorghe Lazăr –Trupa de Teatru As. „Am luat premiu cam cu toate spectacolele. Sunt mai multe festivaluri de teatru tânăr şi am luat premii ba pentru spectacol, ba pentru interpretări. E o trupă extraordinară, coordonată de un profesor care e exact pe ce trebuie: pe teatrul realist.” Vorbește despre colegii de trupă ca și cum încă ar fi împreună. Pentru scurt timp chiar au fost: la sfârșitul lui mai au urcat iar pe aceeași scenă cu piesa Almost, Maine, după John Cariani, la Teatrul de Comedie, în cadrul Festivalului de teatru FestCo, spectacol cu care trupa de teatru a câștigat Festivalul Ideo Ideis, Alexandria, 2015 și s-a calificat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ediția 2016. „Am venit în România în această vară să mai joc pentru că ultimul spectacol pe care l-am făcut înainte să plec a fost de succes, le-a plăcut mai multor oameni din domeniu şi ne-au tot invitat să îl jucăm pe la festivaluri sau în alte locuri. Nu puteam să-i las, am venit să joc.”

La alegerea facultății, în clasa a X-a, s-a consultat, de altfel, cu profesorul coordonator al trupei, Andrei Gheorghe. „Mi-a fost frică să întreb alţi actori dacă să rămân în țară sau să plec, pentru că unii sunt de părere că aici e păcat să rămân, pentru că o să mă chinui. Alţii sunt de părere că acolo mă chinui, pentru că e competiţia şi mai mare. Şi n-am vrut să mă influențeze. Andrei mi se părea cel mai în măsură să mă sfătuiască. Şi mi-a zis: du-te la NYU.” Alesese facultatea, obținuse un scor bun la SAT, dar nu era sigură că va fi acceptată, așa că a depus multe dosare, din timp, în America, dar și în Europa. Mai exact, 19 în SUA și 5 în Anglia. „Voiam America. Anglia era un fel de plan de rezervă. Până la momentul în care am primit decizia de la NYU, în decembrie, mă acceptaseră 2 facultăți din Anglia. Am anulat atunci toate celelalte aplicaţii.” Chiar dacă a primit și bursă, prețul extrem de ridicat al studiilor, circa 68.000 de dolari pe an, a speriat-o. A fost foarte aproape de a renunța, dar până la urmă familia a înțeles cât de importante sunt studiile acestea pentru ea. Speră să-și găsească un job din anul III și să mai acopere din cheltuieli.

Cât despre bacalaureatul din România, pe care l-a luat în 2015 cu 10 (una dintre cele 6 note de 10 din București), crede că a fost o combinație de cunoștințe acumulate în timp și relaxare dată de faptul că, de fapt, nu avea nevoie de acea notă. „Ca să pot să aplic la facultate a trebuit să dau, în clasa a XI-a, bacalaureatul american – SAT. Care e complet altceva. Ei au spus că odată ce mă acceptă, nu-mi cer BAC-ul românesc. Dar mi-am dorit să închei cu bine liceul, fără să fac din asta un scop. N-am zis: vreau să iau 10 la bac. Și n-am făcut meditaţii la nimic. Dar pe parcursul liceului am învăţat constant și cred că informaţia s-a sedimentat.”

Modelul Al Pacino și modelul Andrei Șerban

Pe lângă teatru, Maria Luiza Muller vrea să studieze din anul II, în secundar, dansul, pentru că de multe ori unui actor i se cere și să danseze și pentru că expresivitatea corporală este importantă. „Dansul te ajută foarte mult în teatru. Eu îmi doresc să fiu atât de bună încât să pot să merg la audiţii fără să-mi fie ruşine. Pentru că sunt conştientă că există foarte mulţi dansatori profesioniști care fac asta de foarte mult timp şi sunt mai buni decât mine. Toată lumea spune că odată ce ai ieşit în lume şi te duci la audiţii pentru actorie, indiferent cât de bun eşti, nu poți fi sigur că o să mergi din rol în rol şi trebuie să ai ceva de rezervă.” Vrea, de asemenea, să studieze un semestru actoria de film și să petreacă un alt semestru la Berlin (unde o atrage și orașul, dar mai ales tematica ‒ Stanislavski şi pe Brecht). Apoi un an la un alt studio din cadrul facultății, ca să învețe o altă metodă – Meisner sau Stella Adler. Poate va face apoi un master de doi ani. Nu știe încă pe care dintre coaste și nici în ce țară. O variantă ar fi Columbia University, astfel încât să îl aibă ca profesor pe Andrei Șerban, pe care îl admiră. „Când am ajuns la New York l-am căutat pe Andrei Șerban şi a fost extrem de drăguţ cu mine, foarte dispus să ajute. Mi-a demonstrat că e un om de teatru în adevăratul sens al cuvântului, că e într-o permanentă căutare a sinelui, a lucrului frumos în teatru. Am fost la un spectacol de teatru împreună şi mi-a cerut opinia după spectacol şi a fost foarte interesat de ce aveam de spus. Mi s-a părut extraordinar să reușești la vârstă asta să-ţi pese de ce are de spus un copil de 19 ani despre un spectacol. La București am văzut Soldatul de ciocolată, pe care îl montează la Teatrul Odeon şi mi s-a părut incredibil. Încerc să învăţ de la el.”

Visează să poată lucra, la fel ca și Andrei Șerban, și în America, și în România. „Într-o lume ideală aş lucra şi acolo, şi aici. Aş face un du-te vino permanent. Proiecte acolo, proiecte aici. Nu vreau să mă rup de ce se întâmplă aici. Meseria asta îmi oferă un fel de libertate – n-am un contract pe doi ani să lucrez la o firmă”.

Broadway-ul e o țintă, dar nu o destinație finală. „Cred că toată lumea îşi doreşte să joace o dată pe Broadway. Pe lângă că sunt foarte bine plătiţi actorii care joacă acolo, e o chestie să spui «joc pe Broadway într-un spectacol». Dar ei, americanii, sunt de părere că Broadway nu e cel mai înalt punct al carierei. Eu îmi doresc foarte mult să joc cu actori extraordinari, de la care să am de învăţat, cu regizori de la care să am de învăţat, să pot să mă dezvolt de la spectacol la spectacol. Nu cred că o să pot să zic vreodată «gata, asta a fost ultimul spectacol şi de aici în sus nu se mai poate». Mereu o să fiu în căutare, să mă dezvolt, să progresez.”

Modelele ei sunt Al Pacino şi Meryl Streep, pentru dedicarea cu care își construiesc fiecare rol astfel încât să fie diferit. „L-am văzut pe Al Pacino pe Broadway, într-un spectacol şi chiar am autograful lui şi o fotografie. Dacă s-ar putea vreodată să fac un spectacol cu el ar fi incredibil. Dar am admiraţie pentru oricine munceşte şi pentru oricine vrea să progreseze tot timpul, să se caute pe sine. Acesta e visul meu: îmi doresc din fiecare spectacol să învăţ câte ceva. Că e pe Broadway sau nu”. În patria filmului nu s-ar muta decât pentru scurt timp ‒ 3 luni cât durează filmările, pentru că teatrul rămâne prima dragoste la care spune că n-o să renunţe niciodată. Nici la principii nu vrea să renunțe și să joace un rol care nu-i place doar pentru că e bine plătit.

Surprinzător pentru un tânăr de 19 ani, Maria Luiza nu își dorește să aibă succes repede, să ardă etape. E dispusă să aștepte. Vrea să facă internshipuri unde să învețe bucătăria unui teatru, să meargă la audiții pentru roluri și să crească treptat, învățând din fiecare spectacol câte ceva. „Îmi doresc să urc la fel ca pe o scară, să nu sar nicio treaptă în nerăbdarea de a ajunge sus. Normal că dacă o să mi se ofere un rol într-un film n-o să zic: eu o iau încet! Dar creșterea treptată este ceea ce mi-aş dori. Nu vreau să sar peste etapele vieţii doar ca să fiu genul acela care ajunge peste noapte foarte mare şi uită de toată lumea.”