Să gândești, să te exprimi, să creezi, să interpretezi așa cum simți. Povești adevărate cu Emy Drăgoi

Emy Drăgoi, căci despre el este vorba, va susține joi, 14 decembrie, în cadrul Galei Revistei CARIERE 2017, un moment artistic cu interludii muzicale la acordeon.
Vorbind despre acordeon, contează să ai o cultură muzicală specifică, să asculți mulți artiști consacrați ca să poți face diferența…Dacă ai ușurința de a percepe aceste diferențe îți poți crea, la un moment dat, un stil personal. Și atunci devii interesant, nu ești o simplă copie, după cum subliniază și Emy.

“Am crescut cu muzica lui Marcel Budală și a lui Fărâmiță Lambru“, spune Emy Drăgoi. Studiile muzicale la Ploiești au avut rostul lor, dar nu i-au schimbat traiectoria pe care o hotărâse deja. La școala de muzică a studiat pianul, pentru că părea instrumentul cel mai apropiat din cele care se puteau studia pentru început.
Dar a renunțat la studiul lui atunci când a simțit că mai mult îl încurcă decât să îl ajute! În plus, a urmat un an pentru a studia “limbajul jazzistic”. Va avea nevoie mai târziu: pentru francezi genul se numește Jazz Manouche, pentru vorbitorii de limba engleză este Gipsy Jazz, valsul Musette este o subspecie care apare în contextul mai larg al acestui tip de jazz. Acordeonul este întotdeauna instrumentul vedetă.
A plecat în Franța ca să-și atingă visul și s-a întors pentru familie. La Paris a cucerit spectatorii, dar și pe marii muzicieni cu care a avut șansa de a împărți scena.

Cel mai bine e să investești în familie

„Am urcat atunci când trebuia în trenul meu, care a trecut prin toate gările muzicale. Am plecat în ’97 la Paris și am cunoscut artiști consacrați, ca Marcel Azzola și Richard Galliano”. În casa lui Azzola, avea să vadă o impresionantă colecție de acordeoane: 1.000 aproape. Așa a început propria colecție, în care deține deja 70 de instrumente.

“Ne-am maturizat înaintând în vârstă și ne-am dat seama că cel mai bine e să investești în familie. Dacă alergi după bani, poți să-i ai astăzi și mâine să nu-i mai ai”, spune cel ale cărui fiice, Bianca și Alessia (violonistele familiei Drăgoi – în foto) s-au familiarizat cu scena, alături de tatăl lor.
Acum există o clasă de acordeon la Liceul Dinu Lipatti. “Poate vom colabora în viitor și cu Conservatorul. Am elaborat o metodă de acordeon pentru primul și al doilea nivel de studiu, pentru prima dată după 40 de ani în România. Poate o scoatem pe piață“, mai adaugă Emy.

Legătură puternică

Emy Drăgoi a cântat la acordeon tot ce-a vrut el: muzică românească, tradiţională, muzică de cafe-concert, clasică, tango, vals, polcă, orice. Şi a avut succes cu tot ce cânta! În 2005 a înregistrat albumul „La Ballade pour Claudia“, alături de chitaristul Christophe Lartilleux, chitaristul ritmician Philippe Cuillerier şi contrabasistul Jeff Hallam. Nu era primul disc, dar acesta i-a adus titlul „Artistul anului 2005“ în Franţa, iar criticii de muzică l-au numit „l’accordéoniste époustouflant“.
„Jazz-ul îți dă o libertate enormă: să gândești, să te exprimi, să creezi, să interpretezi asa cum simți, fără să te lovești de limitele impuse de muzica clasică. Mi-a placut dintotdeauna jazz-ul!”, se exteriorizează Emy.

Tot în 2005 avea să primească titlul de „Rege al jazz-ului la acordeon“, la finalul unui festival din oraşul Tulle (Franţa), unde era cap de afiş. Atunci a fost remarcat şi de celebrul Richard Galliano, care acum îi e prieten. „Mi-a spus că nu a întâlnit un acordeonist mai talentat. Tocmai el, care e un titan al muzicii. A fost unul din cele mai frumoase complimente“, îşi aminteşte Emy Drăgoi. Mai târziu, cei doi au împărţit scena ca şi când ar fi egali, iar legătura dintre ei e la fel de puternică şi azi, deşi românul s-a întors acasă în 2007.
Nu în ultimul rând, ce fel de nume este acesta, Emy? “Pe mine ma cheama Ion Dragoi, ca pe tata. Dar tot el mi-a zis Emy, de la Eminescu, pentru ca lui îi place mult poezia și citește și acum, iar Eminescu este pentru el un idol, cel mai mare poet din lume. Iar pe mine, mi-a zis el mai târziu, mă "mirosise" de mic: știa că aveam stofa de poet și că o sa devin un poet al acordeonului! L-am rugat să nu mă mai strige Eminescu pe stradă, că râdeau copiii de mine. Și mi-a zis doar Emy. Cu y. Doar eu și el știam de unde vine Emy!”.