Sinele virtual și Stima de sine
Rețelele de socializare ne-au scos pe toți pe o scenă deschisă, foarte complexă și înșelătoare. Noile reguli de interacțiune sunt atât de neintuitive, încât sistemul nostru cognitiv nu știe să răspundă adecvat. Acest nou mod de prezentare în public pornește însă de la niște tendințe puternic înscrise evoluționist în noi: nevoia de apartenență la grup, de recunoaștere, de conectivitate. Așadar, rețelele de socializare nu sunt un construct anti-evoluționist, ci ele, plecând de la tendințele noastre, sunt un catalizator și un amplificator nemaiîntâlnit până acum. Iar problema nu este că ne modifică, ci ritmul în care o fac. De aceea, nu ar trebui să ne punem problema cât de nocive sau periculoase sunt aceste rețele, ci cum ne influențează ritmul pe care îl impun adaptabilității noastre.
Oricât de greu ar părea de crezut, pe rețele, o persoană poate deveni mai faimoasă decât șeful unui stat într-o singură zi, dar la fel de repede poate dispărea din spațiul public, fiind înlocuită de o altă persoană sau eveniment apărute de nicăieri. Tot pe rețele, dintr-o dată, toate obișnuințele și percepțiile pe care le ai despre tine se pot modifica, îți pot da like persoane pe care nu le-ai fi întâlnit niciodată în viața reală, îți pot comenta persoane la care visezi și la care, în alte condiții, n-ai fi ajuns sub nicio formă, îți poți face armate de admiratori (sau pseudoadmiratori) la care, în lipsa acelorași rețele, nici măcar nu ai fi sperat. Dar, poți întâlni și reacții de ură de neimaginat pentru ființa umană, la fel cum poți primi comentarii ce pot schimba percepția celorlalți despre tine sau despre posibilitățile sociale, precum și comentarii care pot crea legături cu persoane care îți plac și cu care speri să ai o relație.
Intoleranța
Cei care studiază dinamicile rețelelor de socializare ne atrag însă atenția asupra unui lucru foarte important. Ele nu sunt precum mediul natural de interacțiune. Ele nu sunt tolerante cu întâmplarea și nu sunt neutre față de dinamica noastră. Cu alte cuvinte, contează când te expui, cum te expui, în ce grup te expui și odată ce obții popularitate ele te favorizează. Cu cât ocupi un loc mai important în spațiul virtual, cu atât este mai puțin important cine și cum ești. De exemplu, percepția asupra unei vedete care a primit 100k la o memă este că persoana respectivă trebuie să fie foarte amuzantă, spre deosebire de cineva care a primit doar 5 like-uri. Dar altfel stau lucrurile dacă aceleași două persoane spun glume în cercul de prieteni din viața reală. Acest exemplu simplu poate fi destul de edificator asupra amplificării pe care o au rețelele de socializare, dar mai ales asupra percepției de sine, căci percepția noastră de sine este influențată în mod special de succesul nostru și nu de performanța noastră.
De multe ori, glumim când auzim că cineva nu are cont de Facebook, spunând că acea persoană nu există. Online-ul ne-a acaparat viețile: petrecem în jur de 2 ore pe platformele de social media și știm că, vârsta la care copiii, de exemplu, au primul lor cont de Facebook este undeva între 10 și 14 ani. Oamenii din vânzări, un alt exemplu, sunt interesați în ce măsură comportamentul online poate face predicții despre comportamentul din viața reală. Și mai știm că Facebook a pretins la un moment dat că poate face predicții despre când o persoană se va despărți de partenerul de viață, pe baza interacțiunii cu prietenii din lista sa.
Validarea și confirmarea socială
Dacă considerăm comportamentul online ca f i ind o replică a comportamentului din viața reală, putem să ne gândim că vânătoarea de reacții la postările noastre sunt expresia unei singure nevoi: validarea și confirmarea socială. Căutăm oameni asemenea, căutăm să primim like-uri, pentru că vrem să devenim influenți și să câștigăm din asta, ceea ce ne menține iluzia faptului că Eul nostru ar putea fi cunoscut de toată lumea, devenind o persoană publică apreciată. Efectul de bulă amplifică ideea că foarte multe persoane gândesc ca noi, efect care este încurajat explicit de algoritmii rețelelor de socializare. Să nu uităm că rețelele de socializare, în același timp, nu au buton de „dislike”, fapt care într-adevăr limitează un posibil război perpetuu între persoane, dar în același timp menține și o falsă impresie de consens. Mai mult decât atât, studiile arată că comportamentul online oferă indicii despre starea de bine a unei persoane și despre cât de scăzută sau puternică este stima de sine. De exemplu, modul în care utilizăm social media poate fi corelat cu depresia și/sau cu calitatea stării de bine. Știm, de asemenea, că persoanele narcisice și care au o stimă de sine scăzută tind să folosească mai mult social media pentru promovarea de sine.
Fenomenul „selfie”
Până nu demult, fenomenul „selfie” luase o amploare semnificativă: milioane de selfie-uri erau postate zilnic pe social media, iar lucrul ăsta poate fi corelat cu nivele înalte în ceea ce privește tendințele narcisice.
Cultura selfie-ului în mod sigur a modificat nu numai imaginea asupra standardelor atractivității, ci și modul în care ne căutăm și înțelegem căutarea de parteneri. Modul în care o persoană se prezintă nu modifică numai șansele ei de a fi căutată, dar schimbă și modul celor care caută. În același timp, un impact deosebit apare și asupra celor care nu intră în acest joc, toate trei categoriile suportând o anume modificare asupra impresiei de sine, dar și a modurilor de interacțiune din viața reală. Cu mult înainte de a o cunoaște efectiv ne creăm o imagine a persoanei pe care urmează să o întâlnim. Fie dezamăgirea unei corespondențe cu realul, fie așteptările deja create cu privire la personalitatea și felul de a fi pot să modifice dinamica relaționării în viața reală. Îngrijorătoare este scăderea satisfacției și apariția unui alt fenomen ce nu trebuie neglijat: singurătatea.
Hiper-expunerea
În cazurile extreme de succes social, în rețelele de socializare întâlnim același efect pe care înainte îl întâlneam numai la vedete, persoane publice. Astăzi, prin intermediul hiper-expunerii îl întâlnim la mult mai mulți oameni: distanța dintre imaginea proiectată și viața trăită efectiv. Supradimensionând una dintre aceste laturi cu siguranță le vei pierde pe altele și, din păcate, aici, alegerea nu-ți mai aparține. Expunerea excesivă pentru aprecierea celorlalți este în sine un super-stimul care suspendă capacitatea de a alege pe măsura nevoilor tale. În fapt, amenințarea mare s-ar putea să pornească de aici: cu toții dorim să fim văzuți bine și de către cât mai multe persoane. Întrebarea care apare este: ne putem opri în momentul în care această activitate nu mai este benefică nouă? Iar răspunsul este de cele mai multe ori: nu.
Filtrele de înfrumusețare
Revenind la utilizarea platformelor de socializare și la relația cu stima de sine, trebuie să ne gândim la faptul că toate (Instragram, Snappchat, Facebook și mai nou TikTok) sunt dominate de comunicarea vizuală. Inevitabil, vor fi setate standarde înalte și greu de atins legate de perfecțiunea fizică și, inevitabil, asta duce la comparații. Iar acest lucru face să se adâncească și mai mult prăpastia dintre sinele perceput și cel ideal, ceea ce duce la dezvoltarea sentimentelor negative: tristețe, dezamăgire și stimă de sine scăzută. Fetele, de exemplu, sunt mai interesate de percepția de sine cu privire la aspectul fizic. Ele postează mai des poze cu ele decât o fac băieții.
Nu este o întâmplare că filtrele de înfrumusețare au trecut de la a fi funcționalități specifice câtorva producători și specialiști la a se dezvolta într-o industrie complexă cu zeci de milioane de utilizatori. Impactul merge până acolo unde modifică modul în care înțelegem să ne prezentăm pe noi înșine, dar și modul în care înțelegem că ne percep ceilalți. Desigur, se poate argumenta că mintea umană este mult mai sofisticată în a evalua, dar nu trebuie să subestimăm cât de multe informații suntem tentați să extragem din câteva poze pe lângă frumusețe, extragem încredere, bunătate, personalitate, inteligență.
Ascunși în spatele unui avatar, prezentarea de sine pe social media permite crearea de versiuni mai bune ale Sinelui, ceea ce ar putea să însemne că social media oferă spațiul necesar proiectării unor iluzii despre sine care au ca scop menținerea unui echilibru al stimei de sine.
Cyberbullying-ul
Există însă un fenomen care neîndoielnic este profund nociv asupra stimei de sine: cyberbullying-ul. Pentru că atacatorii rămân în cele mai multe cazuri necunoscuți, dimensiunea atacului e una înfiorătoare. Cyberbullying-ul face ca victima să nu se poată apăra în niciun fel, să nu înțeleagă de unde stârnește la un număr atât de mare de oameni reacții de ură și de agresiune. Un studiu comandat de o firmă de securitate cibernetică din România arată că 6 din 10 copii au suportat cel puțin o dată o formă de cyberbullying atât de severă încât s-au gândit sau chiar au consumat alcool și droguri pentru a putea face față situației. Situația reală, cel mai probabil, este mult mai gravă, căci cei mai mulți oameni (mai ales copii) tind să nu declare aceste lucruri. Pentru dezvoltarea emoțională ulterioară, acest lucru poate fi însă devastator, în majoritatea cazurilor, leziunile emoționale sunt de termen lung.
Cyberbullying-ul tinde să treacă neobservat, iar numărul mare de atacatori necunoscuți face aproape imposibilă contra-reacția. În măsura în care nu ai o plasă de siguranță (cum ar fi părinții, în cazul copiilor) la care să te întorci ești expus unei violențe gratuite absurde fără nicio posibilitate de a te apăra. Și atunci, stima de sine poate fi lezată pe o perioadă nedeterminată.
Cine ești tu?
Ca soluție pentru a ne proteja, trebuie, în primul rând, să menținem echilibrul în ecosistemul internetului și să nu pariem toate resursele noastre pe reușita în acest ecosistem. Încă de la vârste mici, trebuie să-i învățăm pe copii dinamica acestor rețele, posibilitățile, dar și pericolele lor. Nu funcționează în niciun caz soluții total restrictive de tipul: „nu o să-l las să aibă conturi pe aceste rețele”. Trebuie să crești în mediul real și să-ți construiești în mediul real percepția despre tine și atunci o poți experimenta și pe rețele în mai mare siguranță. Fiecare om trebuie să înțeleagă că în online legăturile de „prietenie” sunt extrem de volatile și, de cele mai multe ori, neesențiale pentru modul în care ne oglindesc și ne creează imaginea de sine. Nu este rău să fii adulat online, ci este rău ca imaginea ta de sine să se hrănească numai din această sursă. Să înțelegem deci că, în primul rând, imaginea de sine trebuie solid autoconstruită, astfel încât să-ți asigure la un moment dat autonomia de a te simți bine indiferent de reacția celor din jur.
„Cine ești tu” trebuie să devină mai important decât „cum te prezinți că ești tu”. Desigur că, pe parcursul dezvoltării, uneori, ai nevoie chiar și de ajutoare ieftine, cum ar fi like-urile. Dar niciodată acest lucru nu trebuie să înlocuiască construcția ta internă și imaginea ta internă despre tine. Pentru că, de cele mai multe ori, nevoia de like-uri suplinește, de fapt, niște carențe din dezvoltarea ta emoțională, mai ales născute în copilărie. Acolo unde părinții îi vor face pe copii să se simtă bine cu sine, probabilitatea ca aceștia să devină dependenți de like-urile celorlalți este destul de mică.
Delia Mina, psiholog psihoterapeut cu dublă specializare atât în Psihoterapia psihanalitică, cât și în Psihoterapia Cognitiv Comportamentală. Din 2013, este Behaviour Analyst în echipa departamentului de Psihologie a Comportamentului din cadrul Nudge Team Romania și Bitdefender. În 2020, a fondat Centrul de Psihoterapie Psihanalitică București
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 272
Pentru abonare, click aici
