Vârsta de 50 de ani generează depresie majoră

Am invitat-o pe Rodica Mateian, psiholog, psihoterapeut adlerian și specialist în psihoterapia adicțiilor să explice felul în care îi afectează pe cei excluși și/sau marginalizați profesional din punct de vedere al sănătății fizice și emoționale.

Există multe cazuri de profesioniști în România, care, ajunși în jurul vârstei de 45-50 de ani, sunt îndepărtați discret sau de-a dreptul brutal de la job și ulterior din piața muncii. Dar știm prea puțin despre cât de mulți au ajuns la depresie asociată șomajului sau marginalizării profesionale la maturitate.
„Încă nu există o statistică în acest sens dar, pornind de la faptul că numărul de șomeri cu vârstă cuprinsă între 45-64 de ani este în creștere în România, iar procentul este unul superior mediei europene, putem să spunem că există un risc al depresiei mai mare pentru această categorie de vârstă – ca fiind expresia cea mai gravă a tristeții și inadaptării la schimbare. În general, pe piața forței
de muncă din România se constată marginalizarea acestei categorii de vârstă din diverse cauze, de la cele care se referă la costul ridicat al forței de muncă înalt calificate, până la faptul că flexibilitatea persoanelor din această categorie este mai redusă decât cea a tinerilor, costul recalificării este mai mare, iar perioada de folosire a acestei forțe recalificate este mai mică. Putem să vorbim despre faptul că, în societatea noastră, a reuși să găsești un loc de muncă la 50 de ani presupune să fii dispus să faci niște compromisuri sau schimbări destul de mari în propria viață. Toate acestea la o vârstă la care motivația nu este suficient de puternică, disponibilitatea de a învăța lucruri noi este redusă, inflexibilitatea și poate ego-ul sunt destul de puternice, iar aceste neajunsuri, în combinație cu presiunea materială, statutul socio-profesional perceput ca fiind inferior ( șomer sau persoană fără loc de muncă) și lipsa unor politici coerente de asistență și reconversie profesională, sunt premise importante pentru apariția stărilor depresive sau chiar a depresiei”, susține doamna psiholog.

Cum se manifestă acestea și cum reacționează oamenii care rămân multă vreme în șomaj, fără multe șanse de a se angaja? „Odată cu pierderea jobului apar în mod normal sentimentele de tristețe, furie, o afectare a stimei de sine dar, în prima perioadă acestea sunt compensate de căutările pentru un alt job, de participarea la interviuri etc. Pe măsură ce „insuccesele” se adună, iar oamenii realizează că șansele de a găsi ceva similar jobului din care au plecat sunt tot mai mici, îngrijorarea crește, apar gândurile negative, scăderea stimei de sine, perioade mai lungi de tristețe, sentimente de inutilitate, lipsa de speranță, pierderea interesului sau a plăcerii în realizarea activităților de zi de zi, comportamente dezadaptative : nopți nedormite, neliniște, agitație , nervozitate, abuz de alcool, bulimie/ anorexie, agresivitate. Cu cât depresia este mai adâncă, persoana în cauză își pierde orice dorință de a trăi viață, de la pierderea interesului în activitatea sexual până la gândurile recurente de moarte sau sinucidere.
Pierderea statutului social, de la cel de angajat la cel de șomer, este un adevărat șoc. Cu cât persoana în cauza este mai înalt calificată și jobul pierdut îi conferea un statut socio-profesional mai înalt, cu atât suferința resimțită e mai mare. De asemenea această categorie, înalt calificată, este și cea mai puțin flexibilă în ceea ce privește acceptarea unui job pentru care este supra-calificat sau pentru a accepta reconversia profesională, re-startul profesional. Din aceste considerente, riscul de depresie este mai ridicat la aceste categorii de persoane”, explică Rodica Mateian.

Depresie, anxietate, atacuri de panică

Referitor la tulburările de comportament frecvent asociate acestei situații, am întrebat-o pe doamna psiholog cu ce se confruntă la cabinetul de consiliere.

„În primul rând, șocul pierderii jobului și dificultatea de a găsi imediat un job similar duce la o stare de tensiune și nervozitate pe care fiecare persoană o gestionează în felul sau, de la izolare și închidere în sine până la agresiune psihică și fizică, abuz de alcool, tulburări alimentare etc. Pe măsură ce lucrurile se agravează, tulburările de comportament pot să se modifice și ele, apar atacurile de panică tot mai frecvente, pe fondul îngrijorărilor și a sentimentului de neputință. Acestea pot să ducă la izolarea totală față de lume, pot să apară tulburări de comportament anti-sociale, tulburarea anxioasă generalizată, episoade psihotice, tulburări alimentare, alcoolism, tulburări de dinamică sexuală, somatizari, depresie, tuburare bipolară. În toată această perioadă, aceste persoane au nevoie de sprijnul familiei și al prietenilor, de suport psiho-emoțional și ajutor de specialitate, psihiatric și psihoterapeutic”, argumentează specialistul.

Somatizări ale crizei inutilității profesionale la 50 de ani

„Se spune că atunci când o persoană să află într-o stare percepută de inferioritate, iar șomajul și lipsa unui loc de muncă pot crea aceste stări pentru perioade lungi de timp, putem să resimțim această inferioritate în organul cel mai sensibil al nostru. Unii pot să somatizeze având perioade lungi cu migrene, insomnie cronică, afectări ale organelor interne : inimă, ficat, rinichi, stomac, colon iritabil. Alții, pe fondul unor dezechilibre hormonale inerente vârstei, pot dezvoltă tulburări endocrine. Șocul pierderii jobului poate provoca pusee de tensiune care apoi pot cauza accidente vasculare etc. Sistemul nervos este unul dintre cele mai afectate de pierderea jobului.

Suicidul, un deznodământ de luat în calcul și de evitat

Teoretic, orice depresie nediagnosticată și netratată prezintă risc de evoluție spre un episod depresiv major, cu tentativă de suicid. De aceea este foarte important să recunoaștem primele semne ale depresiei și să apelem la ajutor specializat, atât pentru noi, cât și atunci când observăm la cei din jurul nostrum aceste simptome. Tristețea pentru o perioadă prea lungă de timp este primul semn pe care îl putem observa. În general, persoanele care au o gândire limitativă, negativiștii, pesimiștii și cei care nu sunt ușor de motivat sunt predispuse la episoade depresive mai scurte sau mai lungi până la depresii
majore. Pragul vârstei de 50 de ani, este, în general, în societatea noastră, perceput că un final al vieții active, apar schimbări în cadrul familiei, copiii sunt mari și își încep propria viață, părăsind familia de origine, și aici apare adesea sindromul cuibului părăsit, apar schimbări hormonale importante – menopauza, andropauza – schimbări fizice, iar dacă la acestea adăugăm și acest eveniment deosebit de stresant și solicitant psihic, avem premise serioase pentru instalarea simptomelor caracteristice tulburărilor psiho-comportamentale, în special al depresiei.

Rodica Mateian

Este psiholog, psihoterapeut adlerian si specialist in psihoterapia adictiilor, membru al Institutului de Psihologie și Psihoterapie Adleriană din București, al Colegiului Psihologilor din România și colaborator permanent al Bucharest Therapy & Education Center (www.btcenter.ro / 0757.577.997).