Provocările și soluțiile liderilor de HR din industria retail în asigurarea stării de bine a angajaților
Rata ridicată a fluctuației de personal în retail nu este o noutate. În SUA, rata anuală a turnover-ului în rândul angajaților din prima linie a retailului a fost de cel puțin 60% de mult timp, conform unui studiu McKinsey. Retailerii se confruntă regulat cu provocarea de a înlocui mai mult de jumătate din personalul magazinelor în fiecare an. Însă această provocare s-a accentuat pe fondul inflației record.
Discutând provocările cu care se confruntă directorii de resurse umane din industria retail, abordăm aspecte precum atragerea și reținerea talentelor, strategiile pentru promovarea bunăstării angajaților și implementarea programelor care transformă locul de muncă într-un mediu propice pentru dezvoltare personală.
Atragerea și păstrarea de noi talente în retail
Industria retailului este în continuă evoluție, iar unul dintre aspectele esențiale pentru succes este o forță de muncă puternică și eficientă. Ritmul rapid al tehnologiei și schimbarea comportamentului consumatorilor fac transformarea forței de muncă crucială pentru menținerea competitivității. Atragerea, recrutarea și dezvoltarea talentelor sunt vitale pentru prosperitatea companiilor de retail.
Cu toate acestea, în contextul inflației, jumătate dintre echipele de recrutare nu au beneficiat de bugete suplimentare. Liderii de resurse umane au nevoie de soluții rentabile pentru atragerea talentelor.
Importanța programelor de wellbeing
Stabilirea unui brand de angajator puternic permite companiilor din retail să concureze pentru talente de top și să-și mențină credibilitatea, reducând fluctuația personalului. Un studiu Wellhub arată că 93% dintre angajați consideră starea de bine la fel de importantă ca salariul, subliniind că wellbeing-ul nu este doar un beneficiu, ci o necesitate.
Programele de wellbeing joacă un rol esențial în acest proces. Conform studiilor, 97% dintre liderii de resurse umane le consideră indispensabile pentru atragerea talentelor de top, iar 83% afirmă că starea de bine este “foarte” sau “extrem de” importantă.
Strategii pentru motivarea și implicarea angajaților
Într-o piață cu deficit de candidați, dezvoltarea și păstrarea talentului existent este crucială. Totuși, în retail, dezvoltarea competențelor angajaților nu primește suficientă atenție, ceea ce duce la lipsa formării, resurselor și stimulentelor necesare pentru implicarea și progresul în carieră. Drept urmare, angajații cu salarii mai mici nu văd o carieră pe termen lung în companie și pleacă pentru salarii mai mari și beneficii mai bune în altă parte. Programele de wellbeing sunt interconectate cu retenția: 98% dintre liderii HR afirmă că aceste programe reduc turnover-ul, iar 86% le consideră esențiale pentru retenție, în creștere de la 75% în 2022.
Pentru a adresa provocări ce în de atragerea de candidați, retenția oamenilor, dar și aspecte precum creșterea productivității sau scăderea absenteismului la 7card, în România, compania a construit Corporate Wellbeing Program, un program complet de wellbeing, menit să susțină, să educe și să încurajeze angajații pentru a-și identifica pașii potriviți pentru starea lor de bine, fapt care implicit crește retenția de personal.
Componente esențiale ale unui program de wellbeing
Compania 7card a dezvoltat un program care susține starea de bine a unui angajat din retail. Dan Moraru, Country Lead 7card, a dat câteva detalii despre program în sensul că a explicat care sunt componentele esențiale ale acestuia: „Angajații din retail se confruntă cu provocări precum programul de lucru neregulat, presiunea obiectivelor de vânzări, gestionarea clienților dificili, sarcinile fizice solicitante, posibilitățile limitate de avansare, salariile mici și beneficiile limitate. Un program de wellbeing eficient trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de angajați, oferind suport și educație pentru a încuraja obiceiurile sănătoase.”
Un program complet de wellbeing poate include informare, analiză, educație și suport pentru utilizarea optimă a beneficiilor. De la webinarii și materiale informative la activități care stimulează angajamentul, un astfel de program poate acoperi nutriția, mindfulness-ul și mișcarea. Accesul la diverse facilități sportive și aplicații digitalizate permit dezvoltarea obiceiurilor sănătoase.
Efectele acoperirii integrale a costurilor de către companie
Acoperirea integrală a costurilor de către companie crește rata de înrolare și implicarea angajaților în programele de wellbeing. Angajații se simt mai motivați și apreciați când beneficiază de aceste avantaje fără costuri suplimentare. Astfel, se observă o retenție mai mare a angajaților în companiile care acoperă integral costurile, comparativ cu cele care oferă contribuții parțiale sau deloc.
Companiile care investesc în acoperirea integrală a costurilor pentru beneficiile de wellbeing nu doar că sprijină sănătatea angajaților lor, dar și creează un mediu de lucru pozitiv și motivant. Cu privire la adopția serviciului oferit de compania mai sus menționată, așa cum era de așteptat, au constatat că în companiile care acoperă integral costurile beneficiilor, durata medie de activitate a angajaților este de 8,1 luni, comparativ cu doar 3,3 luni în companiile care oferă contribuție parțială și 2,3 luni în cele care nu asigură nicio contribuție. Acoperirea totală de către angajator se reflectă, fără îndoială, într-o adoptare ridicată a beneficiului și o retenție mai mare a angajaților.
Monitorizarea și evaluarea abonaților activi
Succesul unui program de wellbeing poate fi evaluat prin rata de adopție și durata ca membru activ. Companiile care acoperă integral costul abonamentului au o rată de înrolare de 85%, comparativ cu 63% pentru contribuțiile parțiale și 38% pentru cele fără contribuții. Aceste date evidențiază importanța sprijinului financiar al angajatorilor în adoptarea și utilizarea activă a beneficiilor de wellbeing.
Cei doi indicatori sunt influențați semnificativ de nivelul contribuției angajatorului la costul abonamentului. Astfel, companiile care acoperă integral costul abonamentului au o rată de înrolare de 85%. În comparație, companiile care oferă o contribuție parțială au o rată de înrolare de 63%, iar cele care nu contribuie deloc înregistrează o rată de doar 38%. Aceste date evidențiază importanța sprijinului financiar al angajatorilor în adoptarea și utilizarea activă a abonamentelor. Interesul pentru un astfel de program este cel mai mare în orașele cu o densitate mare a populației, cum ar fi Bucureștiul, Cluj-Napoca și Iașiul. Acest lucru este în concordanță cu numărul mare de locuitori și cu nivelul ridicat al activității economice în aceste orașe.
Preferințele de activități ale angajaților
Activitățile preferate de abonații din retail includ fitnessul, aerobic, pilates, cycling, Zumba și yoga. Platformele de wellbeing trebuie să ofere diversitate și flexibilitate pentru a satisface toate nevoile și preferințele utilizatorilor, contribuind astfel la îmbunătățirea stării generale de sănătate și fericire a angajaților.
Așadar, un program de wellbeing integrat într-o companie aduce beneficii tangibile atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, contribuind la îmbunătățirea sănătății fizice, emoționale și mentale. Programele de wellbeing sunt esențiale pentru depășirea provocărilor din resursele umane, inclusiv atragerea și reținerea talentelor, creșterea implicării angajaților și reducerea fluctuației personalului.
Acest material este susținut de 7card.