Recrutarea ca marketing
În aceste condiţii, departamentele de resurse umane trebuie să fie într-o continuă căutare de talente, iar
recrutarea continuă. Şi nu numai atât! Cu cât campaniile şi anunţurile de angajare sunt mai neconvenţionale şi mai ieşite din tipare, cu atât impactul va fi mai mare, iar şansele de a atrage
cei mai buni specialişti din piaţă cresc substanţial. Cu alte cuvinte, companiile vor vinde joburi şi îi aşteaptă pe cei mai „bogaţi” dintre cumpărători să le treacă pragul şi să le ofere preţul cel mai mare. Cum faci asta într-o lume cu mulţi vânzători de joburi şi cu cumpărători tot mai greu de mulţumit? Aici intervine marketingul, sufletul comerţului încă de pe vremea când nu se numea marketing, care
va face diferenţa între tine şi ceilaţi.
O soluţie de succes este combinarea marketingului cu recrutarea neconvenţională. Mai dau un indiciu:
descrierea jobului trebuie să fie concisă, dar atrăgătoare, iar recrutorii trebuie să-şi “vândă” compania şocându-şi candidaţii, nu interogându-i.
Câteva exemple de recrutare neconvenţională
Invitaţia de a demisiona: Atunci când îi caută pe cei mai buni specialişti din piaţă, o companie trebuie să se uite, în primul rând, la concurenţă. Iar o metodă neconvenţională de a recruta de la concurenţă, pusă în aplicare de o companie americană, a fost să trimită un mic cadou – cu cât mai trăznit, cu atât mai apreciat – celor pe care şi-i dorea de la concurenţă, inserând şi un anunţ de angajare, în care le explica de ce le-ar fi mai bine la jobul oferit de ei.
O altă companie i-a îmbrăcat pe cei care le spălau geamurile la birou în tricouri pe care îşi promovau poziţiile vacante, în condiţiile în care în clădirea de vis-a-vis îşi desfăşura activitatea o firmă concurentă, de la care voiau să recruteze talente.
Recrutarea din interior: Când Volkswagen a avut nevoie de mecanici foarte buni, a pus la cale următoarea strategie de recrutare: a lăsat mai multe maşini defecte în diferite service-uri din Germania, dar, pe lângă problemele tehnice pe care le aveau, aceste maşini aveau un secret – pe şasiu era printat un anunţ de angajare cu logo-ul VW şi o adresă de e-mail. Nu numai că a fost o campanie de recrutare distractivă şi neconvenţională, dar a avut şi un mare succes, compania angajând atunci cei mai buni mecanici auto din toată ţara.
Biletul de Aur al lui Willy Wonka: Inspiraţi de filmul „Charlie şi fabrica de ciocolată”, managerii de la Red 5 Studios, o companie americană de creaţie de jocuri video, au trimis 100 de colete anonime celor mai buni creatori de jocuri video din ţară, care conţineau un iPod cu un mesaj de recrutare de la CEO-ul companiei. Mesajul cuprindea şi un link către site-ul companiei, personalizat pentru fiecare candidat. În câteva zile, 99 din cei 100 de destinatari au intrat pe linkul trimis, iar compania a avut posibilitatea să angajeze astfel specialiştii pe care şi i-a dorit. Evident, o bună perioadă de timp, toată lumea a vorbit despre această campanie inedită de recrutare.
Alte campanii creative de recrutare
Când a deschis un mare mall în Australia, IKEA a introdus în cutia fiecărui produs aflat la vânzare în magazin un anunţ cu „instrucţiuni” pentru dezvoltarea carierei.
În căutarea unui designer grafic, o companie de recrutare a dat publicităţii un anunţ care conţinea câteva greşeli de scriere greu sesizabile, pentru a testa atenţia potenţialilor candidaţi;
Mai departe, atunci când a avut nevoie de ingineri super-specializaţi, Google a „împânzit” Silicon Valley cu panouri publicitare pe care se putea citi: “{first 10-digit prime found in consecutive digits of e}.com”.
Citeşte mai mult pe hrmanageronline.ro