Vara vine, regulile raman!
Tinuta corecta nu are sezonalitate; piesele de baza componente ale acesteia raman aceleasi. Diferenta o face, in mod special, compozitia materialelor din care sunt confectionate piesele vestimentare. Chiar daca doamnelor li se accepta o libertate mai mare in privinta culorilor si a nuantelor alese, regulile se pastreaza cand vorbim despre tinuta corecta.
Astfel, sacoul este inca necesar, indiferent daca face parte dintr-un deux-piece sau este piesa individuala. Este acceptata si varianta cu maneca scurta, dar eu recomand evitarea acestei optiuni. Maneca scurta defineste tinutele sport, dedicate petrecerii timpului liber. Asta pentru ca piesele vestimentare cu maneca scurta pierd atat din rigurozitatea pe care o transmit, cat si din respectul pe care-l impun. Nici aspectul estetic nu este de ignorat.
Atentie mare la materialele din care sunt croite fustele sau pantalonii pe care-i purtati la birou, in mod special. Tendinta este de a opta pentru materiale subtiri, din in cu precadere. Dezavantajele tesaturilor din in se regasesc in faptul ca se sifoneaza foarte tare si foarte repede, astfel ca piesele vestimentare isi pierd forma initiala, iar aspectul devine unul neglijent. Un alt aspect important, de care va rog sa tineti cont atunci cand alegeti tinute din in este transparenta tesaturii. Chiar si piesele vestimentare in culori si nuante inchise sunt transparente, mai ales fustele, iar acest lucru dauneaza imaginii dumneavoastra. Atentia celor din jur este captata de acest aspect, iar transparentele au o conotatie vulgara, complet nepotrivita mediului de afaceri. Recomandarea mea este sa alegeti tesaturi din bumbac cu matase, matase cu in sau lana cu bumbac. Asa cum am mai spus, tesaturile din fibre naturale permit pielii sa respire.
Si pentru ca am adus vorba despre transparente, as vrea sa subliniez un alt aspect inainte de a continua: lenjeria intima. Va rog sa acordati mare atentie la ce fel de lenjerie intima asortati. Materialele textile pentru sezonul cald fiind mai subtiri, lenjeria se poate ghici prin piesele vestimentare suprapuse. Va recomand sa optati pentru lejerie intima in culoarea pielii dumneavoastra si, pe cat posibil, pentru modelele fara cusaturi. Evitati cu desavarsire asortarea lenjeriei intime albe la piesele vestimentare albe.
Topurile sunt foarte importante in crearea unei tinute corecte si va rog sa tineti cont de programul pe care-l veti avea peste zi, atunci cand alegeti topul. Daca se pune problema sa stati doar in top, fara sacou, evitati maiourile sau bluzele fara maneci. De asemenea, atentie la adancimea decolteului. Mai multa piele expusa nu duce la o senzatie de racoare intr-o zi torida, cu atat mai mult cu cat, in majoritatea cazurilor, birourile sunt climatizate, conferind astfel un mediu racoros.
Culorile si imprimeurile recomandate sunt aceleasi ca si in cazul sezonulului rece, cu mentiunea ca pot predomina pastelurile, asortate la culorile in nuante inchise. Evitati imprimeurile florale mari si nuantele tari, stridente.
Intrucat subiectul este larg, iar spatiul destinat rubricii stil este limitat, voi continua aceasta discutie in numarul urmator, cu accent pe incaltaminte, accesorii si nu numai, astfel incat informatia sa fie completa atunci cand va veti alege tinutele pentru o noua zi calduroasa de vara.
Acestea fiind zise, experimentati!