Alexandru Reff, Deloitte România și Moldova: “Nu am fost suficient de inspirat sau de ambițios ca să îmi propun să ajung unde m‑a dus viața”
Alexandru Reff, Country Managing Partner al companiei Deloitte România și Moldova, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Nu am fost suficient de inspirat sau de ambițios ca să îmi propun să ajung unde m‑a dus viața. Dacă aș fi fost, nu cred că mi‑ar fi folosit la mare lucru, căci nu am deloc sentimentul că tot ceea ce am realizat se datorează vreunei strategii vizionare, executate metodic. M‑a ajutat foarte mult Dumnezeu, cred că am pășit pe calea pe care mi‑a deschis‑o, folosindu‑mi atributele cu care tot El m‑a înzestrat. Sunt convins că, dacă aș lua‑o de la capăt, nu aș putea ajunge în același loc, chiar știind tot ceea ce știu acum”, a spus Alexandru Reff, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Alexandru Reff
▶ Îmi place să cred că aspirațiile ne definesc în chiar mai mare măsură decât realizările. Îmi doresc mult să fiu un om bun, cu o influență pozitivă asupra altora și cu un impact valoros și durabil asupra proiectelor și comunităților în care mă implic. Sunt statornic, loial și dornic să construiesc pe termen lung. Prețuiesc legăturile cu ceilalți, investesc cu încredere, deschidere și bucurie în construirea de relații noi. Apreciez privilegiul de a fi înconjurat de oameni valoroși, onești, competenți, ambițioși, încerc să mă ancorez în apreciere și recunoștință. Nu simt neapărat că ies în evidență astfel, cred că împărtășesc aceste aspirații cu mulți alți lideri și caut inspirație în ei.
▶ Mi-am petrecut întreaga carieră în Deloitte, în servicii profesionale; m-au format interacțiunile cu profesioniști de elită de care am fost înconjurat atât în firmă, cât și la clienții pe care am avut șansa să îi asist.
▶ Generația mea s-a format într-un spirit de implicare totală în profesie. Pentru noi, a fi și a te comporta întotdeauna profesionist a fost un ideal de viață, o identitate pe care ne-am asumat-o autentic. Probabil că m-au format și eșecurile, nu doar succesul. Sper că am învățat ceva și din ele, deși, în egală măsură, unele dintre neîmpliniri mi-au afectat idealismul și puritatea intențiilor din anii tinereții, așa că nu pot spune neapărat că mă bucur că am trecut prin toate.
▶ Uneori am luat decizii mai riscante sau am făcut pariuri mai curajoase, dar nu sunt într-o profesie în care să fie răsplătit nonconformismul sau dozele chiar mici de „nebunie”, sau cel puțin nu așa percep eu paradigma avocaturii și a serviciilor profesionale. E nevoie și în profesiile noastre de încredere în rezultate mai bune decât poți modela în mod rațional sau poți influența în mod direct, e nevoie de inovație și de diferențiere, dar sunt niște limite în care îți poți asuma riscuri și acționa nonconformist.
▶ Sunt atât de absorbit de proiectul în care sunt implicat și trăiesc la asemenea intensitate provocările lui, încât trebuie să recunosc că nu mi-am oferit răgazul de a reflecta strategic la ce ar putea să urmeze. Ai nevoie pentru asta să încetinești, să te reculegi, să capeți un pic de perspectivă. Nu mi-am oferit nimic din toate astea în ultimii ani și mă simt încă pe autostradă, în viteză, atent doar la ce e direct în față și ignorând orice ieșire. Așa că, deocamdată, îmi doresc doar să fiu sănătos și să pot face în continuare ceea ce fac cu plăcere și satisfacție.
Cine este Alexandru Reff
• Este Country Managing Partner al Deloitte România și Moldova din 2017. Are o experiență solidă în asistarea investitorilor străini în diverse domenii, precum și o înțelegere vastă a legislației și a mediului fiscal.
• De-a lungul anilor, el a fost implicat în proiecte care au atins diverse subiecte importante de business, precum finanțare, managementul riscului, guvernanță, sustenabilitate, tehnologie și management.
• Este membru al consiliilor de conducere ale unora dintre cele mai importante organizații de business din țară (FIC, AmCham).
• Alex este loial Deloitte de peste două decenii – aici și-a început cariera ca absolvent în 1998 și a deținut diverse funcții locale și internaționale, în principal la București, dar și la Paris, unde a fost detașat la începutul carierei sale.
• Este fondator al Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei globale Deloitte Legal, care a devenit una dintre cele mai mari firme de profil din țară.
Compania: Deloitte
• Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat.
• Cu o istorie de peste 175 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 460.000 de profesioniști la nivel mondial
• Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.200 de profesioniști.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.