Călin Ionescu, Sphera Franchise Group: “Rolul unui lider este similar cu al unui antrenor – mentorează, ghidează, dă feedback, dar nu intră niciodată pe teren”
Călin Ionescu, CEO al companiei Sphera Franchise Group, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Cred că rolul unui lider este similar cu al unui antrenor – mentorează, ghidează, dă feedback, dar nu intră niciodată pe teren. Nici nu este nevoie, atât timp cât echipa e condusă de aceleași valori și are obiectivele clar trasate, de la directorii generali la cel mai nou sau cel mai tânăr angajat”, a spus Călin Ionescu, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Cine este Călin Ionescu
▶ Încrederea pe care o dau oamenilor din echipă să vină cu idei, să creeze, să inoveze, să implementeze în modul propriu și, nu în ultimul rând, să se dezvolte. Cred că rolul unui lider este similar cu al unui antrenor – mentorează, ghidează, dă feedback, dar nu intră niciodată pe teren. Nici nu este nevoie, atât timp cât echipa e condusă de aceleași valori și are obiectivele clar trasate, de la directorii generali la cel mai nou sau cel mai tânăr angajat.
▶ Mi-am început cariera la Pizza Hut, în ceea ce era primul restaurant al unui brand străin din România. Se întâmpla într-o perioadă în care se puneau bazele economiei de piață, astfel că am fost pentru multe primii din piață – de la produse la echipamente, procese, tehnologie. Aceste experiențe de pionierat m-au făcut adaptabil, orientat către soluții și m-au format cu mentalitatea că doar având cele mai înalte standarde de calitate – la nivel individual, dar și ca organizație – poți avea succes.
▶ Apoi, am crescut an de an – ne-am extins în orașe noi, ulterior și în alte țări, am adăugat branduri în portofoliu, ne-am listat la bursă. Nu e ușor să ieși din zona de confort, dar, în timp, am ajuns să îmi doresc sentimentul acela de neliniște care vine cu o nouă provocare și care, în final, ne ajută să evoluăm.
▶ Orice companie antreprenorială necesită un strop de nebunie și, chiar dacă acum suntem listați, ne-am păstrat acest spirit. Trebuie să riști – uneori câștigi, uneori pierzi și înveți din greșeli. În final, crești, te dezvolți.
▶ În plus, nu poți fi primul făcând ce fac și ceilalți. Dacă vrei să fii în fața competitorilor tăi, trebuie să gândești nonconformist, out of the box.
▶ Dacă mă raportez la tânărul care a început să lucreze ca Supervisor Front of House, la deschiderea primului Pizza Hut din România, și având în vedere că acum sunt CEO-ul companiei, care între timp a devenit un holding cu peste 170 de restaurante în 3 țări, atunci simt că am atins punctul în care am vrut să ajung.
▶ Dacă am în vedere filosofia care m -a ghidat și fără de care nu aș fi ajuns aici, de moving targets, atunci drumul meu încă nu s-a încheiat. În viitorul apropiat, obiectivul principal este continuarea performanței Sphera, într-un ritm constant de creștere an de an. Ceea ce este o provocare pentru o companie care a atins maturitatea.
▶ Pe termen lung, odată ieșit din zona executivă, îmi doresc să am posibilitatea de a împărtăși din experiența mea.
Cine este Călin Ionescu
• Este CEO al Sphera Franchise Group, din octombrie 2020.
• Are 30 de ani de experiență în domeniul HoReCa, începându-și cariera odată cu deschiderea primului restaurant Pizza Hut din România.
• A ocupat diverse funcții, de la director de restaurant până la director operațional și director general.
• În toată această perioadă, a participat activ în procesul de extindere a Pizza Hut și KFC în România, Republica Moldova și Italia.
Compania: SPHERA FRANCHISE GROUP
• Sphera Franchise Group este cel mai mare grup local de food service, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România și KFC în Republica Moldova și în anumite zone din Italia.
• Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. Este listat pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.