Dorin Andreica, Soft Net Consulting: „ Încerc să le insuflu oamenilor dorința de dezvoltare continuă și să-i fac să adopte și ei ideea de a construi ceva semnificativ în viețile lor”
Dorin Andreica, managing partner al Soft Net Consulting, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Nu mă raportez niciodată la un vis anume. Îmi propun constant noi proiecte, unele se materializează, altele nu – dar acesta este farmecul antreprenoriatului. Sunt mulțumit de drumul pe care sunt și de ceea ce am realizat până acum. Pentru viitor, mă rog la Dumnezeu să ne lumineze să facem și alte lucruri furmoase”, a spus Dorin Andreica, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Dorin Andreica
▶ Cred că sunt o persoană matură și integră, care se bazează pe principiile credinței creștin-ortodoxe în tot ceea ce face. Sunt preocupat să construiesc și să las ceva durabil în urma mea, fie că este vorba de afaceri, activități sociale sau de relațiile cu oamenii. Ca lider, în primul rând caut să mă dezvolt zilnic și să inspir prin propriul exemplu. Încerc să le insuflu oamenilor dorința de dezvoltare continuă și să-i fac să adopte și ei ideea de a construi ceva semnificativ în viețile lor. Prietenii îmi spun că sunt mai degrabă un manager decât un lider, dar cine poate trasa o graniță clară între cele două?
▶ Momentele în care te simți împins la limită, când simți că nu ai nicio soluție și ești forțat să îți asumi riscuri mai mari decât ai face în mod normal, acestea sunt cele care te întăresc cu adevărat. Pentru mine, perioada 2006-2008 a fost un astfel de moment: am luptat pentru a păstra angajații în fața companiilor multinaționale, iar criza financiară care a urmat a fost o provocare majoră, dar și o ocazie de a-mi redefini drumul în viața personală și profesională. Atunci am început să aloc timpul necesar dezvoltării spirituale, găsirii echilibrului interior și am decis să dezvolt Soft Net Consulting astfel încât să atrag și să păstrez oameni care nu și-ar mai dori să migreze către companiile multinaționale.
▶ Prin natura activității noastre la Soft Net Consulting, suntem antrenați să inovăm în fiecare proiect de digitalizare pe care îl realizăm. Nu aș putea numi un moment anume când ai nevoie de nonconformism, ci mai degrabă ambițiile de creștere semnificativă de la an la an demonstrează o anumită doză de „nebunie” într-o industrie caracterizată de o volatilitate ridicată.
▶ Nu mă raportez niciodată la un vis anume. Îmi propun constant noi proiecte, unele se materializează, altele nu – dar acesta este farmecul antreprenoriatului. Sunt mulțumit de drumul pe care sunt și de ceea ce am realizat până acum. Pentru viitor, mă rog la Dumnezeu să ne lumineze să facem și alte lucruri frumoase.
▶ Dezvoltăm un proiect nou, econtabilul.ro, un serviciu de contabilitate digitalizată, precum și alte câteva aplicații, inclusiv una pentru optimizarea transportului de persoane. Pe plan social, prin asociația ESSENTIALIS, lucrez la un proiect de sprijin pentru studenții care doresc să înceapă o carieră antreprenorială, printr-un program demarat în parteneriat cu Facultatea de Științe Economice din Timișoara.
Cine este Dorin Andreica
• Antreprenor cu peste 20 ani de experienţă în implementarea soluţiilor software de business, Dorin este Managing Partner la Soft Net Consulting.
• Este absolvent al Facultății de Administrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timișoara și are expertiză în automatizarea fluxurilor de business din industrii precum: Viticultură și Vinificaţie, FMCG, Transporturi și Retail.
• Consideră că principalele calităţi ale unui om de afaceri sunt sinceritatea și deschiderea către clienţi și crede că iubirea față de semeni își găsește locul și în business.
• Este pasionat de spiritualitate și istoria României și totodată amator de șah, fiind implicat în dezvoltarea școlii de șah PRO Logos.
Compania: Soft Net Consulting
• Este o companie de top în domeniul consultanței IT, specializată în soluții digitale pentru afaceri.
• Cu o experiență solidă în implementarea de succes a peste 1000 de proiecte în diverse industrii, Soft Net Consulting a devenit un partener de încredere pentru organizațiile care doresc să își optimizeze procesele operaționale și să își îmbunătățească eficiența prin tehnologie.
• Echipa Soft Net Consulting se axează pe analiza și digitalizarea afacerilor, oferind soluții personalizate de software, inclusiv sisteme ERP, CRM, Business Intelligence și integrarea inteligenței artificiale
• Valorile fundamentale care îi ghidează includ devotamentul față de client, inovația continuă și angajamentul pentru excelență.
• Sunt dedicați transformării digitale a afacerilor și creării unui impact semnificativ asupra performanței globale.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.