Georgiana Dragomir, GRAPEFRUIT: “Nonconformismul este . Mereu am încercat să abordez și cealaltă perspectivă, să mă avânt în afara zonei de confort”
Georgiana Dragomir, CEO al companiei GRAPEFRUIT, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Pandemia și ulterior începerea războiului au fost momente critice, în care am învățat să mă adaptez din mers, de la o zi la alta. Pentru că nimic nu era sigur, nu am putut contura planuri nici măcar pe termen scurt, ceea ce a fost o reală provocare pentru mine. Însă, cu toate astea, mă întorc la sloganul meu preferat: „nu există nu se poate”. Așa că s-a putut nu doar să funcționăm, ci chiar să excelăm”, a spus Georgiana Dragomir, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Georgiana Dragomir
▶ Sunt un spirit liber, independent și cred cu tărie că „nu există nu se poate”. Am avut dintotdeauna o puternică motivație intrinsecă de a mă autodepăși. Practic, nu am un buton de stop când vine vorba de evoluția mea. Sunt o fire extrem de curioasă sau, cum poate mulți ar spune, extrem de rebelă. Nu am funcționat niciodată după tipare și încă din copilărie s-a observat clar asta. La școală nu am fost de 10, dar am fost mereu pe aproape, reușind cu brio în orice context.
▶ Fiecare întâmplare prin care am trecut, fiecare context, colegi, clienți, și-au pus amprenta asupra mea, atât ca persoană, cât și ca antreprenor. Sunt mereu deschisă să învăț de la cei din jur. Cu toate astea, fiind 100% sinceră, situațiile de criză și greșelile sunt cele care au avut cel mai mare impact în formarea mea.
▶ Primul exemplu care îmi vine în minte ar fi anul 2012, când am trecut de la branding la digital, pierzând jumătate din clienți și colegi. A trebuit să tranziționăm foarte repede și să o facem doar cu oamenii capabili să țină pasul. Am învățat atunci că deciziile dificile se iau extrem de rapid și că uneori vin la pachet cu pierderi substanțiale pe care trebuie să mi le asum.
▶ În domeniul meu, ești considerat un „nonconformist” atunci când ești autentic. Așa că, pentru mine, nonconformismul este de fapt „o stare”. Mereu am încercat să abordez și cealaltă perspectivă, să mă avânt în afara zonei de confort și să fiu eu însămi, indiferent de context. Asta m-a ajutat, ca antreprenor și lider, să ies din multe situații de impas.
▶ Cel mai potrivit exemplu ar fi, într-adevăr, preluarea companiei. A fost o perioadă critică. Credeam că într-un an o voi închide. Nu mai menționez faptul că tocmai ce avusesem primul meu copil, și a trebuit să jonglez cu multe roluri și presiuni constante din toate unghiurile. Cu toate astea, atunci a fost și momentul în care m-am autodepășit, din toate punctele de vedere. Mi-am demonstrat că pot să prioritizez cu succes și să finalizez taskurile și la ora 16:00, nu doar la miezul nopții, că pot să deleg fără a-mi fi frică că pierd controlul, că pot să fac mai mult decât îmi închipuiam cu ani în urmă. Totul, fără a-mi sacrifica viața personală.
▶ Nu am visat niciodată să ajung antreprenor sau CEO, deci categoric nu am avut o listă de obiective pe care să le bifez de-a lungul anilor. Povestesc asta constant și încă mă amuză. La Londra, când am primit distincția „CEO of the Year,” a fost complet neașteptat și m-am întrebat „Ce am făcut să ajung aici?!”.
▶ Totuși, sunt deosebit de mândră și împlinită cu realizările de până acum: Grapefruit este un real succes în digital și tocmai celebrăm 25 de ani de activitate. De curând, am lansat Povelia, o aplicație care generează povești AI personalizate pentru copii. În paralel, mi-am îndeplinit visul din copilărie, acela de a avea propria mea brasserie, devenind ownerul Bisou din Iași.
▶ Având în vedere că nu am avut niciodată o așa-zisă „hartă” cu obiective, ele au ▶ apărut organic pe parcurs și cred că am reușit să bifez destul de multe (sau cel puțin așa îmi spun constant și cei din jur). Am ajuns în punctul în care mi-am dorit? E greu de spus. Mereu îmi doresc mai mult, vin cu idei noi în fiecare secundă și mă avânt în fel și fel de provocări.
Cine este Georgiana Dragomir
• CEO al Grapefruit încă din 2015, Georgiana a ghidat compania printr-o transformare radicală.
• Recunoașterea ei globală a venit în 2016, când a fost selectată din 800 de candidați internaționali pentru a participa la MIT Global Entrepreneurship Bootcamp, devenind astfel prima femeie româncă distinsă cu această onoare. Impactul său a fost atât de mare încât, în 2017, a fost invitată să conducă interviuri pentru MIT în selecția candidaților la alte programe.
• Pe plan local, Georgiana este printre puținele femei CEO din Iași care conduc o companie independentă, cu capital 100% românesc, în sectorul de digital marketing și software development.
• Pe scena internațională, a fost distinsă în 2024 cu titlul de Gold Winner pentru „CEO of the Year” la International Business Brilliance Awards din Marea Britanie și a fost inclusă în Top 40 under 40 la nivel european de către Business Elite Awards.
Compania: GRAPEFRUIT
• Fondată în 1999, cu sediile în Iași, București și Dubai, Grapefruit este o companie digitală end-to-end recunoscută pentru abordarea sa inovatoare și orientată spre oameni.
• De-a lungul a 25 de ani de activitate, Grapefruit s-a specializat în web development, UX/UI design, digital marketing și strategie digitală, impunându-se atât pe piața locală, cât și pe cea internațională.
• Compania este recunoscută pentru capacitatea sa de a rezolva provocări complexe de business, creând experiențe digitale memorabile și proiecte de amploare. Această abordare le-a permis să stabilească parteneriate durabile, unele depășind 17 ani, și să câștige încrederea unor companii de top din Fortune 100.
• Totodată, Grapefruit a fost recent recunoscută la nivel internațional, fiind premiată cu Brilliance Award pentru categoria „Brand Brilliance” la International Business Brilliance Awards din Marea Britanie în 2024.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.