Irina Tănăsescu, Topanel: “Să fii lider înseamnă să creezi echipe independente, capabile să performeze autonom”
Irina Tănăsescu, director comercial al companiei Topanel, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Ca om, îmi place să cred că sunt empatică și atentă la nevoile celor din jur. Ca lider, sunt perseverentă și consecventă, două trăsături pe care le-am cultivat în cei peste 25 de ani de experiență. Aceste calități, împreună cu puterea de muncă și firea mea analitică, m-au propulsat încă din primii ani în poziții de management. Cred cu tărie în puterea exemplului. La începutul carierei am avut lideri care m-au inspirat și alături de care am evoluat. Astăzi, consider că un lider adevărat influențează prin puterea exemplului, iar succesul companiei este strâns legat de acest principiu”, a spus Irina Tănăsescu, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Irina Tănăsescu
▶ Fiecare experiență a contribuit la evoluția mea, dar sunt trei momente cheie care m-au format. Primul a fost imediat după facultate, când am acceptat poziția de Office Manager la Den Braven, o companie olandeză activă pe piața materialelor de construcții. La scurt timp după angajare, în urma unor schimbări de management, am fost promovată Operation Manager pe România. Aici am învățat cum funcționează o multinațională și mi-a oferit primele lecții de leadership, mai ales într-un mediu de business predominant bărbătesc. A fost o perioadă plină de provocări, dar extrem de formativă.
▶ Celelalte două au coincis. În 2006, am înființat Mega Trans Logistic, o casă de expediții, iar acest pas a marcat trecerea mea de la multinațională la antreprenoriat. Am învățat ce înseamnă să îți asumi riscuri și să gestionezi un business într-un mediu în continuă schimbare. La scurt timp, am devenit mamă pentru prima dată, un moment care a reprezentat o transformare profundă, atât pe plan personal, cât și profesional. Am învățat atunci să îmbin responsabilitățile profesionale cu cele personale și să mă adaptez la noile provocări. Aceste experiențe m-au învățat să fiu flexibilă, să prioritizez și să iau decizii rapide, trăsături care m-au ajutat să cresc atât ca profesionist, cât și ca om.
▶ Dintotdeauna am fost orientată spre performanță și mi-au plăcut provocările. În momentele când am simțit că rutina de multinațională nu mă mai reprezintă, am făcut pasul către antreprenoriat, unde am reușit să construiesc un brand de renume în logistică – Mega Trans Logistic. După 15 ani de antreprenoriat, am decis să accept o nouă provocare ca Director Comercial la TOPANEL, o companie în plină expansiune, la a cărei dezvoltare îmi doresc să contribui din plin. Dacă dorința de a evolua constant înseamnă o doză de „nebunie”, atunci, cu siguranță, aceasta m-a condus în momentele-cheie.
▶ Astăzi pot spune că da, sunt în punctul în care mi-am dorit să ajung, dar nu știu ce provocări îmi va aduce ziua de mâine, sunt mereu deschisă spre nou. Când privesc în urmă, sunt departe de visurile de acum 25 de ani, când îmi doream o carieră în marketing și PR pentru branduri de fashion de renume. Însă, tot astăzi, după 25 de ani, pot spune că mi-am împlinit obiectivele, atât pe plan profesional, cât și personal. Am construit un brand de referință în domeniul transportului logistic, Mega Trans, și am alături colegi și angajați de încredere, cu care pot construi viitorul companiilor pe care le coordonez. Această realizare îmi oferă o satisfacție deosebită și sentimentul că am reușit să fac ceea ce mi-am propus.
▶ Mă simt împlinită în punctul în care mă aflu atât personal, cât și profesional. Obiectivele mele vizează consolidarea poziției brandului Topanel Panouri Termoizolante ca lider în producția de panouri termoizolante – un obiectiv din ce în ce mai aproape, având în vedere extinderea capacităților de producție ale companiei. De asemenea, vreau să continui dezvoltarea portofoliului de clienți pentru Mega Trans, care trece printr-o perioadă excelentă. Visul meu este să am timp liber pentru familie, sport, călătorii. Lucrez la acest vis activ, îmi doresc ca membrii echipei mele să se descurce, să ia decizii și să își îndeplinească activitățile fără a fi implicată direct în acțiunile lor. Să fii lider înseamnă să creezi echipe independente, capabile să performeze autonom.
Cine este Irina Tănăsescu
• Irina Tănăsescu este o profesionistă cu o carieră de succes în domeniul managementului operațional și comercial.
• A urmat cursurile Facultății de Relații Economice Internaționale la ASE București între 1995 și 1999 și a obținut un master în Relații Publice și Comunicare la SNSPA în perioada 2002-2003.
• Între 1999 și 2006, a ocupat funcția de Operations Manager la Den Braven Sealants România, iar în perioada 2006-2022 a fost Managing Director la Mega Trans Logistic, unde a contribuit la dezvoltarea și succesul companiei.
• Din 2022, Irina Tănăsescu este Commercial Director la Topanel, continuând să își adâncească expertiza în gestionarea și dezvoltarea de strategii comerciale de succes.
Compania: TOPANEL
• Cu o experiență de peste 15 ani, Topanel este unul dintre principalii producători de panouri termoizolante de pe piața românească, oferind soluții de termoizolare și sisteme complete pentru închiderea halelor industriale.
• Compania este activă pe piața națională prin intermediul echipei sale de vânzări și are reprezentanțe de vânzări în 8 țări din Europa Centrală și de Est.
• Portofoliul său include colaborări cu companii de renume precum Hai Aluminium, Toyota, Altex, Saint Gobain, British Foam Group, Plastipack, Romstal, Vita Foam, Star Foods, Cris-Tim, Den Braven, Nordic Logistic, Pirelli, Ford, Renault, Arctic.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.