Ömer Tetik, Banca Transilvania: “Cred că «lupta» fiecăruia dintre noi este cu noi înșine, să ne autodepășim”
Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
“Cred că «lupta» fiecăruia dintre noi este cu noi înșine, să ne autodepășim și să avem încredere că fiecare pas pe care îl facem astăzi este o investiție în viitor. Fiecare carte pe care o citim, fiecare eveniment la care participăm sau fiecare vizită la clienți este o investiție în viitorul nostru”, a spus Ömer Tetik, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Omer Tetik
▶ În general, îmi place să mă feresc de definiții abrupte și cred că fiecare dintre noi suntem suma unor abilități, ambiții și valori care ne-au format în timp. La fel cum ne-au format liderii sau persoanele cu care ne-am întâlnit, fiecare dintre noi, pe parcursul carierei. Totuși, îmi place să cred că sunt un lider uman, ușor abordabil și care petrece timp cu oamenii din prima linie, alături de clienți și colegi. La fel de important, cred că la BT ne definește și disponibilitatea la efort și faptul că suntem dispuși să parcurgem acel ”pas în plus” în relația cu clienții și colegii. Cred că acest lucru ne vine natural.
▶ Cred că m-a ajutat faptul că am început într-o bancă totuși mare (Finansbank Turcia), dar totodată antreprenorială și conectată direct cu cel care a fondat-o. Apoi m-a ajutat și expunerea internațională foarte timpurie.
▶ În plus, momentul în care am preluat conducerea BT a fost un moment crucial în evoluția mea personală. BT este o organizație matură, care a crescut foarte repede și care te expune constant la un mediu divers. Discutăm aici despre diversitatea dată de stakeholderi, mai ales din punctul de vedere al mărimii portofoliului. Lucrăm cu toate tipurile de clienți, segmentele noastre au o reprezentativitate uimitoare a României. Dar totodată avem și un număr mare și divers de acționari, de la acționari locali – din categoria retail, până la acționari instituționali, cu toții extrem de diverși. Este un mediu care te maturizează.
▶ Eu cred că mai mult ai nevoie de perseverență, răbdare și multă, multă muncă. Te ajută și nonconformismul uneori, dar meseria mea impune echilibru și calm.
▶ Aș putea spune că sunt mulțumit de nivelul la care am ajuns, dar în continuare simt că am loc de creștere. Și cred că asta este valabil atât la nivel personal, cât și în ce privește banca – unde avem planuri foarte mari, în continuare. Nu am avut neapărat un plan extrem de precis, și cred că asta m-a ajutat să am flexibilitatea de a gestiona fiecare etapă din carieră. Cred că ”lupta” fiecăruia dintre noi este cu noi înșine, să ne autodepășim și să avem încredere că fiecare pas pe care îl facem astăzi este o investiție în viitor. Fiecare carte pe care o citim, fiecare eveniment la care participăm sau fiecare vizită la clienți este o investiție în viitorul nostru.
▶ Avem planuri mari la bancă – încă avem loc să ne dezvoltăm, atât noi individual, cât și la nivel sistemic, contribuind la creșterea gradului de incluziune financiară și a accesului la banking. Atât eu, cât și colegii mei simțim că ne facem treaba bine susținând România și contribuind la închiderea gapului pe care îl avem față de Vest, prin finanțarea sectoarelor economice cheie. Acesta este motivul pentru care ne simțim energizați de rolul nostru.
Cine este Omer Tetik
• Ömer Tetik este CEO al Băncii Transilvania din 2013. Sub coordonarea sa, BT a ajuns cea mai mare bancă din România și din Sud-Estul Europei.
• Totodată este și liderul Grupului Financiar Banca Transilvania, care reușește să ofere clienților o gamă completă de servicii financiare, prin intermediul subsidiarelor sale.
• Este un susținător puternic al dezvoltării pieței de capital din România. Are peste 20 de ani de experiență în banking, în România, Rusia și Turcia.
• Și-a început cariera la ATA Securities, în Turcia, iar un an mai târziu s-a alăturat echipei de trezorerie a Finansbank. În 1997 a preluat poziția de coordonator al Departamentului Trezorerie și Piața de Capital din cadrul Finansbank Moscova.
• Pasul spre România l-a făcut în 2000, prin funcția de vicepreședinte adjunct. După zece ani a devenit vicepreședinte și, ulterior, președinte al Credit Europe Bank, fosta Finansbank.
Compania: Banca Transilvania
• Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România și din Sud-Estul Europei.
• Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienți și linii de business din sectorul financiar.
• Are peste 20% cotă de piață, 4,4 milioane de clienți, peste 10.000 de angajați, soluții de online banking și 500 de sedii în 180 de localități.
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră 2024, realizat de Revista CARIERE.
Conținutul editorial este susținut de BCR.