Simona Cocoș, Zentiva: Am reușit să trecem peste provocări doar prin puterea echipei
Simona Cocoș, Director General Zentiva România şi Republica Moldova, este unul dintre liderii invitați să răspundă în prima ediție a catalogului ”100 de lideri care inspiră”.
”Constanța în valori și deschiderea către noi abilități sunt reperele mele personale. Aș mai menționa respectul, responsabilitatea, integritatea, cooperarea și excelența, bine asezonate cu acordarea încrederii și autonomiei și finalizate cu aprecierea performanței și a contribuției. Nu conduc organizația cu o mână de fier, ci uman și corect, cu convingerea că trebuie să ne acordăm împreună și să ne placă să lucrăm unii cu alții, să ne înțelegem nevoile și să le respectăm, să livrăm, fiecare, ceea ce am promis”, a spus Simona Cocoș, în interviul acordat în ”100 de lideri care inspiră” – Revista CARIERE.
Ce ne-a povestit Simona Cocoș:
▶ Ca lider, trei piloni o definesc: depășirea barierelor, valorificarea oportunităților și asumarea riscurilor. Navigând cu curaj printre aceștia, își ghidează echipa prin provocările și oportunitățile schimbării. Crede cu tărie că riscul trebuie să fie întotdeauna calculat.
▶ Nu este rece și imună la evenimente extraordinare, simte emoție. Doar că dispune de resursa interioară de a se concentra pe soluții, de a selecta ceea ce este relevant și important și de a organiza procesul. Crede că întotdeauna soluțiile sunt un proces, nu există soluții magice, ci un efort ordonat și progresiv care duce la rezultatul dorit.
▶ Zentiva este o organizație matură, mare și de importanță sistemică pentru sănătatea din România. După 2018, noua viață a organizației a fost marcată de ani plini și provocatori, care au însemnat rescrierea regulilor jocului. Ține să le mulțumească colegilor pentru răbdare și implicare, având în vedere ritmurile infernale de lucru. Am reușit să trecem peste provocări doar prin puterea echipei – nu este deloc un slogan, ci o realitate, pentru că a fost un efort comun, care le dă încredere că au motivația și capacitatea de a face față oricărei situații, generând un sentiment energizant și un optimism productiv.
▶ Zentiva a fost întotdeauna un loc cald, familiar și primitor pentru oamenii săi, care au simțit în mod real mândria și responsabilitatea de a lucra în slujba pacienților și a sănătății. Este un loc unde colegii de toate generațiile colaborează, indiferent de pregătire, credințe și alegeri de viață personale. Oamenii sunt statornici și motivați atunci când sunt înțeleși și apreciați, când există grijă, claritate, responsabilizare și o misiune onorabilă care îi dezvoltă pe ei și organizația.
▶ Își dorește în continuare să construiască echipe care să lucreze bine împreună și să aibă parte de provocări și oportunități care să o stimuleze. Aspiră ca accesul la sănătate să fie un drept, nu un privilegiu, și să devină cu adevărat accesibil tuturor.
Cine este Simona Cocoș:
TRĂSĂTURI DEFINITORII ce îi conturează personalitatea:
• Curajul
• Încrederea
• Calmul
• Disciplina
ANCORELE ȘI REPERELE, care sunt valorile ei fundamentale:
• Respectul – demnitatea și considerația față de ceilalți.
• Responsabilitatea – asumarea impactului pe care îl are asupra celor din jur.
• Autenticitatea și integritatea – moralitatea personală, etica profesională și onestitatea.
• Excelența – motivația personală de a face mai mult, pentru că întotdeauna se poate.
Consideră că, odată cu trecerea timpului, se adaugă doar:
• Experiențe noi, care nu îi perturbă busola interioară, ci o îmbogățesc.
• Abilități și atitudini ce devin tot mai importante pe măsură ce evoluează.
PENTRU POZIȚIA CEA MAI ÎNALTĂ DIN COMPANIE, crede că trebuie să:
• Oferi oamenilor oportunitatea să se exprime și să contribuie.
• Încurajezi asumarea de riscuri calculate, autonomia personală și de echipă.
• Setezi obiective, dar să permiți echipei să găsească singură soluții.
• Facilitezi testarea și învățarea.
• Recunoști și apreciezi eforturile și performanța.
COMPANIE: Zentiva
- Este o companie farmaceutică cu sediul în Praga, înființată în 1488.
- Astăzi, la 5 secole distanță, deține trei fabrici de producție, în Praga, București și Ankleshwar.
- 1 din 10 medicamente vândute în farmacii aparține companiilor din grupul Zentiva din România
Acest articol este preluat din ediția print a catalogului 100 de Lideri care Inspiră nr. 1/2024