10 idei de leadership de la Napoleon
„Când un om se ridică la înălțimea destinului său, acesta nu-l ia niciodată prin surprindere și oricâte favoruri i-ar face pe neașteptate îl găsește pregătit.”
Nu știu dacă destinul are înălțime, dar cred că are sens. Nu știu dacă pentru destin trebuie să te ridici, dar cred că merită să-l împlinești.
Când ești tu însuți îți recunoști destinul – știi ce ți se potrivește și ce ți se cuvine, știi care-ți sunt resursele și cum să le folosești. Te bucuri de ce primești, pentru că nu te îndoiești de ce meriți. Cunoscându-te pe tine însuți, îți știi măsura și înțelegi care sunt consecințele ei firești. Fără mândrie, ci conștient și cu bucurie.
„Oamenii sunt recunoscători dacă-i uimești.”
Mirarea vine din descoperirea noului. Nevoia de a explora este esențială pentru supraviețuirea și evoluția omului, iar bucuria descoperirii este firească. Și Solomon Marcus vorbește despre starea de mirare, de extaz în fața spectacolului naturii și al lumii, al propriei noastre ființe și explică de ce este vitală nevoia de a ne menține starea de curiozitate, de mirare, nevoia de a înțelege lumea, nu doar de a o înregistra. Uimirea face bine și te face să te simți bine. Iar când nu poți, nu știi, nu ai curajul sau nu reușești să ți-o prilejuiești singur, vei fi cu atât mai recunoscător să fii uimit de altcineva.
„Printre oamenii mărunți, marii oameni sunt niște încurcă-lume.”
Pictorul Odilon Redon scrie că omul de geniu provoacă o creștere a vieții, chiar fără știința oamenilor de rând, care nu-i împărtășesc încă perspectiva. „Este suficient să-ți astupi urechile într-o sală de concert pentru a crede că te afli într-o casă de nebuni. Cu un simț mai puțin, asiști la o fantasmagorie de neînțeles. Tot astfel [și în artă], omul de geniu, oricare ar fi el, cu un al șaselea, al șaptelea simț, dansează în fața unor surzi, vorbește unor muți, pictează pentru orbi, iar efectul ce-l produce este absurd. Fie ca acest lucru să-l consoleze [pe artist] de condiția sa stranie și fatală de a nu apărea în mijlocul altora decât pentru a produce un hohot de râs”, scrie Odilon Redon în Jurnalul său, apărut la Editura Meridiane, în 1978.
„În război trebuie să te sprijini de obstacole ca să le treci.”
Obstacolul te informează, te face să încetinești ritmul, să-ți pui întrebări. Îți revedincă atenția, prezența, interesul. Te stimulează, e prilej de analiză, de calibrare. Obstacolele îți oferă detalii pe care nu le-ai văzut sau pe care le-ai neglijat, te ajută să înțelegi mai bine situația și să iei decizii în mai bună cunoștință de cauză. Adeseori, obstacolul este o condiție pentru victorie sau determină evitarea eșecului prin definirea unui drum nou, care te conduce către o victorie diferită, dar mai potrivită.
„În conjuncturile importante ale unui război nu există decât un moment pentru a face pace.”
Cu iubirea ne naștem, ura se învață. Omul tinde în mod natural către pace și bună înțelegere.
Calea către pace este singura adevărată, iar sufletul recunoaște adevărul. Dar, în teama și agitația războiului, calea către pace este greu de recunoscut și de urmat. Pe calea păcii nu se poate păși din greșeală, întâmplător, ci numai asumat și neamânat. Este nevoie de curaj, de prezență de spirit și de smerenie. Și pentru că lucrurile importante trebuie făcute neîntârziat, nu sunt create condiții pentru întârziere.
„Cel mai mare pericol apare în clipa victoriei.”
În momentul victoriei îți relaxezi vigilența, îți slăbești atenția sau te culci pe lauri. Nu te îndrăgosti de victorie, nu te îndrăgosti de soluție. Iubește scopul real, funcționalitatea, viața, ceea ce are însemnătate și sens. Nu-ți relaxa vigilența, nu-ți relaxa iubirea.
„Furia voastră de a sistematiza totul distruge totul. De ce să nu urmăm natura lucrurilor, mai ales într-un imperiu atât de vast?”
În orice direcție corectă se poate merge prea departe. Sistematizarea are rostul ei, dar nu și dacă este aplicată într-atât încât să distrugă elementul individualizator care asigură identitatea, unicitatea, complementaritatea și rânduiala firească a lucrurilor. În natură există sistematizare, dar există, mai ales, genială diversitate. Cu cât imperiul este mai vast, cu atât numitorul comun va fi mai mic și sistematizarea mai reductivă și mai dăunătoare.
„Există vicii și virtuți de circumstanță.”
Multe dintre acțiunile și reacțiile oamenilor sunt în mod eronat atribuite personalității lor. Circumstanțele au un rol major în ceea ce simțim și în cum ne comportăm, mai ales când sunt stabile, repetitive sau când intră în conflict cu nevoile psihologice de bază ale omului. Dar autenticitatea și bunătatea prilejuiesc conexiunea reală dintre oameni și ne scapă din capcana circumstanțelor. Ne vom apropia unul de altul cu deschiderea și generozitatea necesare pentru a ne cunoaște viciile și virtuțile reale și a le gestiona eficient pe fiecare.
„Disciplina nu-i durabilă decât dacă se potrivește cu caracterul națiunii.”
Disciplina nu se face de dragul disciplinei, ci de dragul funcționalității. Regulile trebuie să fie realiste și utile. În plus, funcționează bine ce este în acord cu sine. Omul obligat să funcționeze în dezacord cu sine sau cu realitatea nu va performa. Făurește disciplina care i se potrivește omului. Pune-l în valoare așa cum este el, pentru performanță, implicare și eficiență.
„Ai încredere în oameni. A conduce înseamnă a nu controla”, spune Jim Snabe. Vei fi surprins să vezi ce lucruri pot face oamenii atunci când li se dă voie.”
„Trebuie să eviți nu atât eroarea, cât dezacordul cu tine însuți; prin această din urmă greșeală autoritatea își pierde forța.”
Nu știu dacă autoritatea mai seduce, dar credibilitatea are greutate. Dacă azi spui una și mâine faci alta, dacă ideile tale se bat cap în cap una cu alta sau cu realitatea, atunci ceea ce faci nu va funcționa, iar tu vei pierde din credibilitate. Pentru a funcționa integrat și cu integritate, trebuie să fii autentic. Există o rânduială a lucrurilor, care se întâmplă natural, firesc, cu rost și cu drag de viață. Și tu faci parte din această rânduială, iar dacă ești autentic o vei recunoaște, i te vei alătura implicit și vei beneficia, în mod natural, de întreaga sa funcționalitate.
Sursa:
„Napoleon. Vox Imperatoris. Gânduri alese” – Nemira Clasic, 2011, traducător Mihaela Stan
Foto:
Napoleon în cabinetul său de lucru, de Jacques-Louis David, Wikipedia Commons