Antreprenoriatul se poate învăța – Video
„Nu cred că este un moment anume pe care ți-l alegi să pornești propria afacere. Cred că acest moment vine când crezi că ești capabil să pornești pe propriile picioare, indiferent că ai 18 de ani sau 60 de ani. Vârsta este o chestiune relativă, iar dacă ai o pasiune poți să începi o afacere indiferent de vârsta pe care o ai”, a spus Péter Barta în cadrul emisiunii.
Antreprenorul a trecut în revistă câteva domenii în care s-ar putea demara o afacere profitabilă deși nu beneficiem de o sumă mare de bani, dar a vorbit și despre sursele de finanțare pe care le pot avea la îndemână cei care vor să pună baze unei afaceri.
Angel investor-ul i-a sfătuit pe cei care pornesc o afacere dar eșuează să nu se dea bătuți ci să o ia de la capăt. Péter Barta a povestit cum a reușit să treacă cu bine peste primul eșec în afaceri și a precizat că din punct de vedere statistic doar două din zece afaceri reușesc să devină profitabile.
Totodată, domnul Barta a vorbit și despre caracteristicile care arată că un business angel este un investitor care vrea cu adevărat să puna umărul la succesul afacerii tale și a adus în discuție și care este procentul maxim pe care un antreprenor ar trebui să îl ofere unui investitor în schimbul ajutorului primit.
Iar dacă sunteți curioși cum arată afacerea care i-ar trezi interesul lui Péter Barta și l-ar determina să investească într-o idee de business, vă invităm să urmăriți înregistrarea emisiunii.