Bancher într-o țară sub presiune, cu o economie în suspensie. Cristian Popa, BNR, vocea leadershipului lucid
Este o voce-reper într-un peisaj economic imprevizibil, adesea marcat de turbulențe externe și presiuni interne. O voce care reușește să aducă claritate și rigoare în discurs, chiar și atunci când veștile nu sunt tocmai ușor de digerat. Membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, Cristian Popa – căci despre el este vorba – e unul dintre cei mai respectați bancheri din România. Un lider care aduce în spațiul public nu doar o solidă experiență profesională, ci și o abilitate rară, aceea de a vorbi despre lucruri complexe într-un limbaj accesibil.
Abordează inflația, dezechilibrele economice și politicile monetare cu calm și pragmatism. Vorbește deschis despre dinamici, piețele de capital, datorii, portofolii ori riscuri și impactul acestora asupra vieții noastre de zi cu zi. Nu oferă verdicte, ci context. Și, deși poartă în CV o certificare de excepție, CFA (Chartered Financial Analyst), recunoscută în toată lumea ca etalon al excelenței în finanțe, nu se ascunde în spatele jargonului financiar greu de înțeles sau al graficelelor greu de descifrat. Explică limpede, uneori și cu un umor discret.
Este genul de lider care înțelege că adevărata influență a unui om dintr-o instituție-cheie vine și din felul în care comunici cu cei pe care îi servești. Nu e de mirare, așadar, că mulți îl consideră, astăzi, una dintre cele mai echilibrate și coerente voci din peisajul economico-financiar.
Standardele CFA sunt fundamentale pentru el, de aceea, toate aceste valori ce țin de o etică impecabilă se reflectă și în modul în care își conduce și influențează echipa, dar și în reputația BNR.
Cristian Popa este invitatul meu în rubrica Leadership în sectorul public. Vă invit să descoperiți un economist cu un parcurs solid și cunoștințe profunde în domeniul financiar, dar și un lider care crede în standarde etice înalte, în rigoare și în puterea dialogului. Vorbim despre ce înseamnă să menții o viziune coerentă într-un sistem perceput adesea ca fiind rigid și tehnocratic, ce rol joacă responsabilitatea și etica în luarea deciziilor, dar și care sunt provocările și oportunitățile concrete aduse de Planul Național de Redresare și Reziliență.
Un dialog despre leadership lucid, echilibru și curajul de a construi și comunica direcții clare, chiar și atunci când terenul pare nesigur.
Înainte de a vorbi despre cifre, piețe sau decizii care mișcă lucruri importante în economie, aș vrea să ne oprim puțin asupra omului din spatele funcției și responsabilităților ei. Cine este Cristian Popa, dincolo de rolul său din boardul BNR și de cele trei litere – CFA ‑ care impun respect în lumea financiară?
Dincolo de rolul de membru al CA al BNR, sunt un familist convins, un om simplu, cu o pasiune puternică pentru meseria sa, pentru piețele financiare, avioane, călătorii și, mai nou, numismatică – colecționez monede. Sunt o fire curioasă, nu mă plictisesc niciodată, îmi place să învăț continuu despre domenii diverse și să înțeleg lucrurile în profunzime.
Aplicați constant standardele etice ale CFA Institute. Cât de important este acest cod de etică într‑o instituție cu misiunea și responsabilitatea BNR? Cât de greu este, în realitate, să‑l menții viu în deciziile de zi cu zi?
Încrederea se câștigă greu și se pierde ușor, spune o zicală. Dacă ar exista un manual de bancher central, probabil cu ea ar începe. Însă și înainte de a ajunge la BNR, am crescut profesional cu valorile promovate de CFA Institute, care m-au format încă de la începutul carierei. Aceste principii au devenit modul meu standard de gândire: să dezvolt un cadru solid care prioritizează mereu integritatea, interesul public și responsabilitatea profesională. Odată ce standardele CFA devin parte din tine, cele mai bune decizii, atât etice, cât și profesionale, vin firesc. Făcând apoi tranziția din corporație în BNR, acest set de valori și principii, dar și această disciplină în idei, cerute și chiar impuse de Standardele CFA, s-au dovedit un fundament de neînlocuit, pentru că, la Banca Națională a României, etica de neclintit, încrederea și stabilitatea stau în spatele fiecărei decizii și acțiuni, sprijinind desigur buna reputație a instituției câștigată de-a lungul timpului.
Cum se conturează și cum se întreține o viziune de leadership coerentă într‑un mediu instituțional care e adesea perceput din exterior ca fiind rigid și tehnocratic? Pentru dumneavoastră, care e cea mai importantă lecție de leadership pe care ați învățat‑o de când faceți parte din echipa BNR?
Am înțeles din prima zi la BNR că această instituție are o cultură și un model de leadership aparte, remarcabile, bazate pe profesionalism, responsabilitate, seriozitate și viziune pe termen lung. Nici nu putea fi altfel, având în vedere importanța sistemică a instituției noastre. Suntem de 145 de ani în slujba românilor, iar atât țara, cât și Banca Națională au trecut prin numeroase încercări în această perioadă, depășind de fiecare dată provocările cu succes. Mă consider norocos să pot contribui la scrierea unei file din istoria instituției și să pot învăța în fiecare zi de la cel mai important, competent și abil lider al sistemului bancar românesc: guvernatorul BNR. Una dintre cele mai valoroase lecții de leadership pe care le-am învățat aici este că liderii de succes conduc prin încrederea, respectul și angajamentul pe care le inspiră celorlalți, nu prin puterea brută a funcției pe care o ocupă. Am învățat și că niciodată nu le știi pe toate, și că a asculta și a pune întrebările corecte îți pot aduce de multe ori rezultate mult mai bune decât a da tu lecții altora sau a impune. Iar în BNR chiar poți învăța multe.
Ați numit PNRR „cea mai ambițioasă inițiativă de reforme și investiții” pe care România a avut‑o vreodată la dispoziție. Și totuși, pare că pierdem timpul, iar trenul trece. Pe o scară de la 1 la 10 (unde 10 înseamnă succes deplin), cum evaluați stadiul actual al PNRR?
Planul Național de Redresare și Reziliență este cea mai ambițioasă inițiativă de reforme și investiții pe care România a avut-o vreodată la dispoziție, după cum am subliniat recent într-un articol de opinie. Vorbim despre 28,5 miliarde euro pentru modernizarea infrastructurii, digitalizarea administrației și îmbunătățirea serviciilor esențiale, de la sănătate la educație. Din păcate, realitatea este că ritmul de implementare rămâne extrem de lent. Iar la final, sumele necheltuite se pierd. Ca să-l citez pe Marin Preda, „timpul nu mai are răbdare cu noi”, așa este și cu PNRR. Mi-e greu să ofer o notă, dar în acest moment cred că ne luptăm să trecem clasa, nicidecum să luăm vreun premiu.
Ce ne lipsește: curajul, capacitatea administrativă sau viziunea de leadership necesară pentru a transforma aceste fonduri în schimbări vizibile pentru România?
Cred că, în primul rând, este nevoie de curaj politic pentru a implementa reformele asumate. Reformele sunt, de cele mai multe ori, nepopulare, greu de realizat de către politicieni, dar sunt absolut necesare pentru modernizarea României și pentru integrarea noastră mai profundă în sistemul european. Avem nevoie de un leadership care să privească dincolo de ciclurile electorale, ceea ce este greu, dar și să înțeleagă că investițiile din fonduri europene, împreună cu reformele asumate, reprezintă o cale facilă spre dezvoltarea României.
Care ar fi riscurile pentru România, dacă ne limităm la reforme de fațadă?
Riscul major este să pierdem această oportunitate reală de modernizare și să intrăm într-un cerc vicios al subdezvoltării relative. Reformele de fațadă nu rezolvă problemele de fond, ci doar le amână, cu costuri din ce în ce mai mari pentru economie, pentru încrederea investitorilor, dar și pentru bunăstarea generațiilor viitoare. Am subliniat recent, într-un articol de opinie, că procesul de convergență cu media UE nu este garantat și nu este o stradă cu sens unic, și ne aflăm într-o etapă critică a convergenței. Dacă vom urma un model economic nesustenabil, bazat predominant pe consum și îndatorare, fără investiții în tehnologie, reforme și inovație, riscăm să intrăm într-o perioadă de stagnare economică și pierdere accelerată a competitivității. Convergența poate deveni divergența. În plus, chiar dacă de multe ori nu este conștientizat acest aspect, deciziile politice au implicații economice: dacă am schimba direcția europeană, costurile economice ar fi uriașe.
Să îți iubești țara înseamnă să îți dorești să fie prosperă – or, nu există prosperitate în izolaționism sau autarhie.
REALITATE SAU MIT?
Incertitudine, politici internaționale aflate într-o continuă repoziționare, crize și vulnerabilități care se propagă rapid. Când fiscalitatea, tarifele și instabilitatea geopolitică dau ritmul, politica monetară devine un subiect care ne privește pe toți: țări mari sau mici, economii dezvoltate sau emergente. În acest context, leadershipul în sectorul public nu se mai reduce la decizii administrative: presupune viziune, echilibru și capacitatea de a traduce date complexe în direcții clare și acțiuni responsabile. Cât de mult contează politica monetară în fața valurilor de neliniști globale? Cât de vulnerabili suntem, de fapt, la deciziile altora? Ne ajung turbulențele economice, indiferent ce facem? Câte dintre justificările pe care le auzim acum sunt adevăruri și câte sunt doar scuze convenabile? Cristian Popa spune că…
1. Suntem prea departe și prea mici pentru America.
„Când America strănută, restul lumii răcește”, ați spus la începutul acestui an, referindu-vă la impactul politicii monetare americane asupra economiilor globale, în contextul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Zilele acestea, însă, lumea pare deja cuprinsă de frisoane. Ducând mai departe această metaforă, vă întreb: cât de mare ar trebui să fie rezerva de „paracetamol” a României pentru a face față turbulențelor economice globale?
În articolul respectiv mă concentram asupra politicii monetare a SUA și a impactului ei global. În ultimele săptămâni însă, politica monetară pare să fi trecut pe scaunul pasagerului, iar politicile fiscale și tarifare conduc. Pentru România, o decelerare a activității economice la nivel global ne găsește într-o poziție vulnerabilă, având din nou cel mai mare deficit fiscal din Uniunea Europeană și un deficit extern amplu. Rezerva noastră de „paracetamol” ar trebui să însemne prudență bugetară și inițierea unor măsuri reale de consolidare fiscală într-un context internațional mult mai volatil decât cel cu care eram obișnuiți.
Așadar, prea departe, prea mici – realitate sau mit?
Nu suntem deloc feriți de furtună. Relația comercială directă dintre România și SUA este într-adevăr limitată, exporturile către SUA reprezentând puțin peste 2% din total, iar importurile, aproximativ 1%. În schimb, România, fiind parte integrantă a economiei europene și având relații comerciale strânse cu partenerii săi europeni, va resimți indirect impactul noilor tarife impuse de administrația Trump, prin efectele ce vor veni asupra economiilor europene și asupra lanțurilor de producție și aprovizionare din care facem parte. Când partenerii noștri suferă, nu are cum nouă să ne fie bine. De asemenea, nu trebuie să subestimăm impactul pe care îl are și incertitudinea: într-un mediu incert, companiile amână/suspendă investițiile, iar consumatorul amână multe decizii de achiziție, încrederea este un ingredient fără de care nu putem avea avans economic.
2. Economia globală este predestinată să treacă prin crize financiare periodice și nu putem face nimic pentru a le preveni.
Este aceasta o realitate inevitabilă pe care trebuie să o acceptăm sau un mit care ascunde greșeli de politici economice și de leadership, de decizii care ar fi putut fi altfel?
Corecțiile sunt parte din ADN-ul economiei globale, dar amploarea lor, cât de pregătiți ne găsesc, precum și modul în care ne revenim după ele, depind, în mare măsură, de calitatea politicilor duse. Îmi place în mod special citatul lui Jean Monnet, „Europa va fi construită prin crize și va fi suma soluțiilor adoptate pentru a depăși acele crize”. Cam așa este. Nu cred însă că putem evita turbulențele, lumea este prin natura ei volatilă, dar putem alege cum le răspundem și putem învăța lecții valoroase din fiecare experiență dificilă, lecții care ne pot ghida mai bine în viitor. Totul ține de viziune, cunoaștere, adaptabilitate și curajul de a lua decizii potrivite atunci când este cel mai greu.
Foto: Cristian Popa, BNR