Despre mulțumire
Am citit de curând câteva postări pe Facebook în care mulți oameni se plângeau de performanța Poștei Române. Eu sunt un utilizator frecvent al serviciilor ei, deoarece cumpăr tot felul de lucruri online, iar unele sunt livrate cu poșta, nu prin curieri, așa că am avut de-a face cu multe din serviciile poștale, inclusiv cu celebrele oficii poștale vamale din București.
Ca atare, opiniile foarte critice ale comentatorilor nu m-au surprins, pentru că le împărtășeam. Ce m-a surprins însă, au fost opiniile foarte critice despre personalul Poștei, descris în cea mai mare parte ca o adunare de tăntici înțepate și plictisite care umilesc oamenii la ghișee. Asta contrastează puternic cu experiențele mele din toate oficiile poștale pe unde am fost.
E drept că am dat peste persoane care s-ar potrivi bine acestei descrieri, dar ele au fost, de la mare distanță, excepția, nicidecum regula. În cea mai mare parte, funcționarii poștali au fost, ce-i drept femei, dar și persoane amabile, dornice să ajute, făcând ce puteau ele mai bine ca să se descurce cu un sistem absolut cretin, nișe procese ultra-complicate și instrumente de lucru care și-au trăit de mult traiul. Fără bunul lor simț, serviciile poștale ar putea fi mult, mult mai rele. Și sunt sigur că nu fac asta nici pentru bani, nici pentru alte stimulente, o fac pentru că sunt oameni care servesc alți oameni.
Atunci de ce sunt opiniile noastre despre ei așa de critice? Mi-am dat răspunsul la întrebarea asta citind o altă postare a cuiva care comenta pe pagina de Facebook a unui primar de sector, din generația tânără care a reușit să câștige câteva primării în București. Acel comentator era foarte mulțumit de activitatea noului primar și îi mulțumea într-un comentariu pentru tot ceea ce face pentru ei. A urmat o avalanșă de mesaje critice la adresa acelui comentator, a căror temă principală era: „De ce să-i mulțumești? Nu era treaba lui? Nu de aia l-am votat și îl plătim?”. Atitudinea asta e foarte răspândită la noi și e foarte păguboasă.
În esență, ea spune așa: „Ești aici că să faci o treabă bună, deci noi toți avem așteptarea să o faci. Dacă o faci bine, înseamnă că ți-ai îndeplinit menirea pentru care ești angajat și plătit, nu o să vină nimeni să te mângâie pe creștet. Dacă greșești ceva, atunci se schimbă treaba, o să îți semnalăm greșeala și o să te criticăm până o îndrepți”. E o atitudine inumană, monstruoasă.
În această ordine de idei, nu ar trebui să apreciem sau să mulțumim oamenilor pentru mai nimic, nu ar trebui să avem recunoștință pentru nimic și nimeni, ar trebui să vedem în jurul nostru doar scăderi și umbre. Mă întreb ce fel de vieți duc cei care gândesc așa și mă cutremur când îmi imaginez.Există o cercetare celebră care măsoară relația dintre efortul pe care cineva îl pune într-o activitate și măsura în care acel efort e observat și apreciat. Rezultatul cercetării e că, dacă efortul e apreciat, atunci oamenii tind să depună efort semnificativ mai mare, până la de două ori mai mare, decât atunci când efortul le e ignorat. De două ori mai mare! Mai mult decât atât, aceeași cercetare a arătat că ignorarea efortului oamenilor are psihologic cam același efect ca și distrugerea muncii lor, golirea ei complet de sens. Gândiți-vă la oamenii cu care intrăm în contact. Funcționari, politicieni, colegi, toți. Unii dintre ei sunt într-adevăr așa cum îi văd cei mai critici dintre noi, oameni mici, fără caracter, cu vieți strâmbe și alimentate de frustrări. Dar îi vom face mai buni cu critica noastră? Ca să-i putem face mai buni ar trebui ca lor să le pese de noi, iar dacă le-ar păsa, poate că nu ar fi cazul să-i criticăm. Critica noastră, deci, nu produce nimic bun, cel mai probabil îi îndârjește și mai tare. Din fericire, însă, acești oameni nu sunt majoritatea celor cu care ne întâlnim.
Acum, hai să ne uităm la ceilalți. Oameni ca noi, care fac o slujbă, de multe ori ingrată, și care vor să se simtă bine cu ei și cu munca lor. Ce realizăm dacă îi ignorăm pentru că de aia sunt plătiți? Răspunsul nu e nimic, ar fi bine să fie așa, ci e o demotivare puternică, în contextul în care sensul muncii lor e uneori singura motivație care contează, în sisteme complet anoste cum e cel al Poștei.
Recunoștința noastră e, de multe ori, singura răsplată pe care o pot aștepta pentru un lucru bine făcut. De ce le-am refuza-o? Doar pentru că sunt plătiți să-l facă? Și ce dacă? Bine, puteți spune, dar ce realizăm dacă nu-i ignorăm? O să și-o ia în cap, o să creadă că orice fac e o minune și că merită luna de pe cer. Eu am încercat asta, chiar cu funcționare de la Poștă. Le-am mulțumit cald pentru serviciul lor și pentru felul în care încercau să-mi facă experiența mai plăcută, deși lucrau într-un sistem cretin, infernal.
Din când în când le-am dus flori. Nu buchete scumpe, nu am vrut să spună cineva că le mituiesc, doar câte un trandafir la fiecare. Efectul a fost spectaculos. S-au luminat la față de fiecare dată când le-am mulțumit, s-au îmbujorat și emoționat când le-am dus flori. Nu mi s-a părut că m-au tratat neapărat mai bine, nici nu prea aveau cum, dar sunt sigur că le-am luminat ziua și le-am făcut serviciul un picuț mai puțin ingrat. Mi-am înseninat ziua mea și le-am înseninat-o și pe a lor. Cred că am avea cu toții de câștigat dacă am învăța să ne bucurăm și să mulțumim celorlalți pentru lucrurile simple, pentru micile semne de atenție care ni se dau sau, pur și simplu, pentru a răsplăti cu bucurie și recunoștință un lucru bine făcut, oricât de mult ar fi acela parte din fișa postului a celui din fața noastră. Cred că nu doar le vom însenina viața dacă vom învăța să căutăm lucrurile bune din jurul nostru înainte să le vedem și criticăm pe cele rele, dar cred că vom face lumea un loc mai bun, fiecare cu câte puțin, dar noi toți, împreună, cu mult.
Pentru că lumea, cu bunele și relele ei, e reflexivă. Toate culturile din lume își instruiesc membrii în regula reciprocității, suntem condiționați să răspundem celorlalți cu aceeași monedă cu care suntem tratați. Dacă încărcăm lumea cu frustrări și sentimente negative, ar trebui să nu ne mirăm că ea ne dă înapoi țâfnă și acreală. Hai să facem lumea un loc un pic mai bun împreună.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 274
Pentru abonare, click aici.
