Existăm pentru că educația nu mai poate aștepta. Cum nici piața de muncă a viitorului nu mai poate
2017 a avut o vară mai degrabă senină. Era greu să nu fie pe placul nostru, fiindcă, între toate încercările și provocările complexe, traversam, de fapt, și bucuriile, redefinirea limitelor, experiențele și posibilitățile a ceea ce se numește Noua Renaștere.
În acea vară, unul din cele mai mari ONG-uri de educație din România tocmai făcuse un studiu în care obiectivul a fost să măsoare, în comunitățile rurale de care se îngrijeau, care sunt cauzele pentru care copiii nu mergeau la școală.
Concluziile: cea de-a treia, destul de surprinzătoare – durerile de dinți, a doua, previzibilă cu totul – părinții, care consideră muncile gospodăriei mai importante decât educația, iar prima, incredibil – în vara senină a lui 2017, în jurul Bucureștiului, copiii nu mergeau la școală pentru că nu aveau încălțări.
Următoarele săptămâni după primul contact cu rezultatele studiului, am baleiat între întâlniri cu antreprenori, care începeau să aducă în conversație din ce în ce mai des și mai alert problema forței de muncă, în special a celei din noua generație, care deja începea să aibă consecințe negative clare în rezultatele business-urilor lor, și nu numai.
Contrastul și paradoxul celor două nevoi, pe de o parte nevoia mediului de business pentru o nouă generație bine educată și a cărui talent să nu fie irosit, iar pe de alta, nevoia de acces real la educație, în acord cu nevoile, a peste jumătate dintre copiii români, au fost primul motivator care ne-a adus la masă pe Alexandru Enache și pe mine, întrebându-ne care e tipul de soluție pentru o speță care e în același timp atât de complexă și atât de simplă totuși.
Când spun ”simplă”, nu intenționez să fac o afirmație care să ridice pe cineva din scaun, ci dimpotrivă. Soluția e simplă, pentru că avem deja la îndemână bildung, cuvântul german pentru educație, și filozofia cu care nordicii l-au încărcat în construirea sistemelor lor educaționale. Pe de altă parte, tot simplitate, e ce îmi vine în minte pentru o ecuație care conține inerent și problema, dar și resursele cu care să creezi soluția. Sigur, din poziția de CEO sau manager al unei companii, care are aceste resurse, ne-am putea întreba cum va putea beneficia compania din acest act de implicare. În final, chiar e un act de gândire antreprenorială să te întrebi care sunt rezultatele pe care le va produce felul în care îți investești resursele și să vrei să măsori asta.
Și dacă, totuși, am încerca o paradigmă distinctă și în loc de a încerca să deducem răspunsul printr-un raționament pur intelectual, să și aruncăm o privire la societățile în care asta deja s-a întâmplat?
De exemplu, societățile nordice au deja 150 de ani de când economiile lor prosperă, au nivel mare de fericire personală, echitate socială și o calitate a vieții pe care cu toții am replica-o și despre care majoritatea vocilor spun că se datorează reformei lor educaționale. Filozofia din spatele recreării sistemului lor educațional este egal cu educarea întregului individ și nu doar cu abilitățile copiilor de a reda mecanic informații învățate pe de rost. Printre prioritățile lor educaționale sunt: creșterea sentimentului de apartenență și responsabilitate față de propria familie, de propriul oraș și chiar de națiune; educarea copiilor astfel încât să aibă o viață interioară coerentă și bine structurată, și chiar mai mult de atât, promovarea faptului că între libertate, prosperitatea personală și responsabilitatea binelui întregii societăți există o relație de interdependență.
Deși poate ar putea părea altfel din paragrafele de mai sus, nu stă în firea noastră să fim tocmai filozofi, ci mai degrabă oameni de acțiune, acțiune, acțiune. Așadar, un an mai târziu am lansat prototipul a ceea ce avea să fie platforma Narada, care conectează proiectele profesorilor vizionari cu mediul de business și viceversa. Am rulat prototipul vreme de un an, care s-a încheiat în decembrie 2019.
Cu alte cuvinte, în primul rând încurajăm și ajutăm profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor. Apoi aducem în atenția mediului de business proiectele profesorilor și facem tot posibilul ca acestea să fie finanțate. În final, supervizăm implementarea acestora, măsurăm rezultate și multiplicăm lucrurile care au funcționat.
Știm că doar acțiunile concrete generează impact. O schimbare, oricât de mică, dacă este multiplicată într-un timp suficient de rapid, provoacă transformarea profundă pe care ne-o dorim cu toții. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar imaginează-ți forța a mii de astfel de proiecte.
Avem abordarea unei echipe de intervenție în educație și tot ce ne trebuie e să ne adunăm suficient de mulți. În primă fază căutăm 100 de companii care să ni se alăture, din care avem deja alături de noi primele 14. Criza forței de muncă și nici cea a educației nu reprezinta probleme complexe sau fără soluție, ci doar spețe care, pentru a fi rezolvate cu succes, au nevoie doar de suportul a suficient de mulți dintre noi.
