Despre etica pe Everest sau care este pretul platit pentru a ajunge in varf

Din cauza costurilor extrem de mari (financiare, de antrenament si de organizare), cei mai multi alpinisti au cam o singura data in viata sansa de a se lupta cu ei si cu natura pentru a ajunge in varful celui mai inalt munte din lume. Dupa cateva saptamani de aclimatizare in Tabara de Baza din Nepal (traseul sudic), aflata la peste 5000 de metri, temerarii incep sa cucereasca muntele pas cu pas, oprindu-se pentru a se odihni si adapta in cele patru Tabere principale, situate la 6000, 6500, 7500 si 8000 de metri. De la cea de-a patra Tabara, alpinistii pornesc la drum catre miezul noptii, avand la dispozitie un interval de 10–12 ore pentru a ajunge in varf.

Din cauza conditiilor extreme din “Zona Mortii” (intre 8000 si 8848 de metri), un accident de orice natura al unui alpinist devine fatal. Organismul uman este extenuat, nivelul de oxigenare a creierului este redus, iar fiecare pas in plus este un adevarat calvar, facand extrem de dificile incercarile de salvare a unui om cazut. Este si motivul pentru care o greseala la acea altitudine echivaleaza cu moartea. Daca vremea nu este favorabila, singura optiune a celor prinsi in furtuna poate fi sa se adaposteasca langa un perete sau o stanca. Moment in care hipotermia, edemul pulmonar sau edemul cerebral le pot fi fatale.

Reactiile lumii internationale pe tema eticii celor care vor sa cucereasca cel mai inalt punct de pe glob sunt din ce in ce mai puternice. Faptul ca unii dintre alpinisti trec impasibili pe langa oameni inca in viata, fara sa se opreasca o secunda sau macar sa le arunce o privire – daca nu din spirit de solidaritate montana, macar din simpla compasiune umana – este acuzat de tot mai multe voci. Intrucat intervalul de urcare in varf si coborare in Tabara IV este atat de scurt, alpinistii profesionisti nu irosesc nicio clipa pentru a-si atinge visul de o viata, care devine singurul tel in acele momente. In prezent, sunt aproximativ 150 de victime ramase ca tribut al muntelui, pe care toti cei aflati pe traseu le intalnesc in fiecare an. Si tone de deseuri si echipament abandonat de catre cei care nu urmaresc decat sa atinga pentru cateva minute un varf ce exercita asupra lor o atractie magnetica mai presus de latura rationala.

Specialistii in domeniu au numit acest fenomen “febra varfului” pentru a descrie obsesia pura pentru atingerea celui mai inalt punct, chiar si cu pretul abandonarii colegilor si partenerilor de ascensiune. Exista insa si exemple de alpinisti care au rezistat acestui miraj, pastrandu-si caracterul acolo sus, in aceleasi conditii extreme care altora le-au folosit drept scuza. Oameni care au renuntat la singura sansa in viata de a urca in cel mai inalt punct al lumii, dupa eforturi financiare imense si antrenamente istovitoare, si care au salvat vietile unor prieteni sau, si mai surprinzator, ale unor oameni total necunoscuti.

Va propun sa aplicam modelul prezentat mai sus la ceea ce se intampla in activitatea de zi cu zi a unei organizatii mari cu viziuni moderne, lideri obisnuiti si provocari curente. Putem astfel sa suprapunem drumul catre varf al unui alpinist peste traseul profesional ascendent al unui membru al organizatiei, care parcurge etape de pregatire si dezvoltare similare cu taberele descrise mai sus. Intrebarea principala este daca putem pune pe seama conditiilor economice extreme, in care membrii organizatiei lupta sa ajunga in varf, lipsa de etica profesionala si primordialitatea obiectivelor personale. Poate ca un individ aflat pe un astfel de drum va reusi, dar modelul de business al unei astfel de companii va avea cu siguranta de suferit pe termen lung. Iar un cod de bune practici in organizatie ar putea stabili regulile pe care cei aflati pe un drum comun sunt obligati sa le respecte, chiar daca ele ar trebui sa fie nescrise, precum legile muntelui.

In plus, cu un efort decent de autoevaluare, putem proiecta inclusiv efectele comportamentelor noastre si ale membrilor echipei cu care am plecat la drum pe acest traseu dificil catre atingerea celui mai indraznet obiectiv profesional. Si poate ca atunci vom sta drepti in fata primului om care a urcat vreodata in varful Everestului, Sir Edmund Hillary, intr-un proces de etica precum cel petrecut in anul 2006, dupa tragedia britanicului David Sharp.

Dr. Aurelian Stoica

Senior Consultant InnerLook