Diversitatea de gen, sub lupă
Trei autoconvingeri care le blochează femeilor ascensiunea
Atunci când, cu opt-nouă ani în urmă, m-am apropiat prima oară de subiecte ca egalitatea de șanse, diversitate, discriminare etc., trăiam cu credința că depinde doar de forța femeilor ca ele să poată promova până la nivelul pe care și-l doresc.
Acum, după ce m-am uitat cu atenție în jur și am studiat fenomenul, după ce am co-fondat și am condus o asociație de femei, pot spune că nu este așa, iar datele și studiile foarte recente, pe care le voi prezenta mai jos, îmi confirmă, din păcate, opinia. Ca urmare a experiențelor din familie, societate, viață profesională, foarte multe femei și-au format trei convingeri care le blochează ascensiunea: „Nu voi fi aleasă pentru poziția de top”, „Nu voi face față în poziția de top”, „Nu-mi doresc poziția de top”.
Realitățile legate de diversitatea de gen sunt nu numai nedrepte, dar au devenit și neproductive.
Lipsa acută de resurse umane cu calificare înaltă și ponderea mare a femeilor în rândul absolvenților de studii superioare le fac să fie foarte importante pentru organizații, la toate nivelurile. Mai ales că forța fizică umană, ultimul atu care-i făcea pe bărbați de neînlocuit în anumite meserii, va fi asigurată în viitor de tehnologie. Astfel, în viitor, femeile vor putea avea aceleași activități profesionale ca și bărbații.
Lipsa de educație în leadership feminin
Se știe că performanțele sunt mai bune în companiile cu femei în top management și consilii de administrație; că peste 50% dintre absolvenții de învățământ superior sunt femei care au competențele necesare pe piața muncii; că femeile iau 41% din deciziile de cumpărare și influențează în proporție de 85% deciziile altora.
Cu toate acestea, situația egalității de șanse între femei și bărbați, deși este mai bună, nu este încă satisfăcătoare. De exemplu, doar 27% dintre femei consideră că angajatorii inițiază programe utile în acest domeniu, conform unui studiu recent al Boston Consulting Group.
Mediul profesional a fost creat de bărbați și funcționează încă după regulile lor. Femeile pot să promoveze cu succes, în general, dacă se adaptează acestor reguli, deși multe nu le sunt la îndemână. Cluburile bărbaților în companii, deși nevăzute, de fapt sunt prezente, puternice și, în ciuda aparențelor, închise femeilor. Discriminarea de gen există în foarte multe organizații, sub forme diverse, de la cele mai subtile până la cele mai agresive.
Puține femei au curajul să țintească spre nivelurile ierarhice de top, chiar dacă sunt mai competente decât colegii lor. Au intrat de curând în jocurile de putere și, de aceea, multe sunt încă stângace când vine vorba de ascensiune. Pe cele mai multe, părinții nu le-au încurajat în acest sens, nici prin puterea exemplului lor, nici prin educație. Familia și societatea sunt astfel organizate încât femeile sunt obligate să petreacă mai mult timp decât partenerii lor pentru organizarea casei, educația copiilor și îngrijirea bătrânilor. Foarte mulți bărbați subestimează acest „al doilea job nerecunoscut și neplătit” sau sunt geloși pe succesul partenerelor lor.
Realitatea în cifre
World Economic Forum studiază situația din 2006, în 144 de țări, cu ajutorul unui indice care ia în calcul distribuirea resurselor și a oportunităților între femei și bărbați. Rezultatele demonstrează că, în 2017, decalajul a crescut la 32%, după un deceniu de reducere lentă, dar continuă.
Franța și Canada au făcut cele mai mari progrese anul trecut. Islanda și-a păstrat primul loc în clasament, în timp ce SUA s-au plasat pe locul 49, inferior față de 2016.
Europa de Vest are cea mai bună situație, cu un decalaj mediu de 25%, ocupând patru din primele cinci locuri în clasament: Islanda, Norvegia, Finlanda, Suedia. Poziții inferioare ocupă Grecia (78), Italia (82), Cipru (92), Malta (93). În America de Nord, decalajul mediu este de 28%. În Europa Centrală și de Est, decalajul mediu este de 29%, 18 dintre cele 26 de țări din regiune au înregistrat progrese în 2017. Trei țări se clasează între primele 20: Slovenia – pe locul 7, Bulgaria – pe 18 și Letonia – pe 20. România se află pe locul 58.
La nivel mondial, ponderea bărbaților este mai mică în educație și sănătate, în timp ce femeile sunt insuficient reprezentate în proiectare, producție, construcții, tehnologia informației, comunicații. Bărbații sunt mult mai bine reprezentați decât femeile în pozițiile de conducere ale organizațiilor.
Un studiu realizat de Harvard Business Review și Bain&Company arată de ce este dificilă ascensiunea femeilor în corporații. O cauză este diferența de percepție: dacă peste 66% dintre bărbați consideră că femeile au șanse egale cu bărbații la locul de muncă, sub 33% dintre femei le împărtășesc opinia. Dacă 80% dintre femei consideră că este necesar ca paritatea de gen să devină o prioritate strategică pentru organizații, doar 48% dintre bărbați sunt de aceeași părere.
World Economic Forum atenționează că, în ritmul actual și fără măsuri hotărâte, decalajul de gen va dispărea doar în 217 ani. Femeile aflate la conducere doresc să fie plătite bine și echitabil față de bărbați, să aibă o muncă interesantă, un CEO integru, să fie incluse în grupul colegilor, să-și poată exprima opiniile și să fie ascultate.
Așa se explică de ce organizațiile conduse de bărbați nu au făcut progrese în direcția diversității. O altă cauză o reprezintă factorii culturali: persistă credința că rolul femeilor este să aibă grijă de familie, iar al bărbaților să aducă bani în casă. Dacă 80% dintre femei consideră stereotipul ca fiind depășit, 77% dintre bărbați sunt de acord cu el. Doar 53% dintre bărbați sunt de acord să se implice activ în treburile familiei.
Cercetările demonstrează necesitatea diversității de gen
Ultimele rapoarte ale World Economic Forum arată că îmbunătățirea parității de gen conduce la avantaje economice clare, estimând că reducerea disparității la nivel global la 25%, până în 2025, ar contribui la o creștere de 5,3 miliarde de dolari a PIB.
Catalyst, McKinsey și alții au demonstrat, pe baza unor studii, că firmele din clasamentul Fortune 500 și cele cotate la bursă au rezultate financiare mai bune atunci când există mai multe femei în top management și în consiliile de administrație.
Anul acesta, la Davos, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, a subliniat faptul că angajarea, promovarea și reținerea femeilor în companii conduce nu doar la creșterea profitabilității, ci la o mai mare diversitate de idei, creşterea gradului de inovare și o mai bună rezolvare a conflictelor.
Îmbunătățirea diversității de gen este urmată de creșterea engagementului, a creativității, a rezistenței și capacității de adaptare a angajaților, reiese din cercetările din 2016 ale Boston Consulting Group. Acele companii cu echilibru de gen în management au avut venituri mai mari decât celelalte de pe urma produselor și serviciilor inovatoare. Engagementul, sursă demonstrată a reputației companiei, productivității, profitabilității, retenției angajaților, crește odată cu promovarea, primirea de responsabilități interesante și strângerea relațiilor cu conducerea de vârf și e mai mare când femeile sunt promovate până la vârf.
Aceste statistici și cercetări, efectuate pe eșantioane relevante, sunt atât de concludente, încât îi pot convinge chiar și pe ultimii sceptici în materie de diversitate. În aceste condiții, ce e de făcut?
Diversitatea de gen, pe agenda Forumului Economic Mondial
Femeile pornesc în carieră cu o ambiție egală sau chiar mai mare ca a bărbaților. Când lucrează în organizații care încurajează diversitatea de gen, ele își păstrează dorința de a avansa și atunci când devin mame – potrivit unui studiu efectuat de Boston Consulting Group pe mai mult de 200.000 de persoane și prezentat în cadrul lucrărilor forumului. Programul flexibil este foarte important pentru ele, conform unui alt studiu, bazat pe 17.500 de chestionare completate de angajați și 200 de interviuri cu manageri de top din 21 de țări. Femeile au nevoie de mentori, dar au nevoie mai ales ca manageri din eșaloane superioare să le cunoască și să pledeze în favoarea promovării lor.
Recunoscând importanța femeilor în organizații, Justin Trudeau a arătat în discursul de la Davos că, pe lângă asigurarea echității salariale totale, sunt prioritare un tratament egal și șanse egale ale femeilor cu bărbații, un proces echitabil de angajare, o cultură organizațională care să le susțină și să le pună în valoare. Sunt necesare programe consistente și eficiente de îngrijire a copiilor și bătrânilor, pentru a le elibera de această grijă.
Cum 85% din managementul la vârf al companiilor este asigurat de bărbați, diversitatea de gen va crește atunci când conducătorii companiilor se vor ocupa personal, sincer și hotărât de reducerea decalajelor, cu aceeași seriozitate cu care tratează alte priorități, stabilind indicatori de recrutare, retenție și promovare a femeilor și urmărind performanțele în acest domeniu.
Articol preluat din numărul 245/martie 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.