Povestea unui brand de angajator vizibil și impactul său în atragerea de talente
Construirea unui brand de angajator puternic este esențială pentru atragerea și reținerea talentelor într-o piață competitivă. Ioana Ardelean, Head of Country HR Communications la Continental România, ne-a dezvăluit cum campania „You Can at Continental” reflectă valorile și angajamentul companiei față de angajații săi, punând accent pe dezvoltarea profesională și personală. Printr-o cultură organizațională solidă, axată pe inovație și sprijin reciproc, Continental se poziționează ca un angajator de top, inspirând viitorii profesioniști și susținând echilibrul între viața personală și profesională.
Cum reflectă campania „You Can at Continental” valorile și angajamentul companiei față de angajații din România?
În zilele noastre, angajații nu mai caută doar un loc de muncă, ci o misiune care să le aducă sens și satisfacție în fiecare zi. Ei vor să contribuie activ la schimbare, fie că vorbim despre dezvoltarea lor personală, impactul asupra unei industrii sau transformarea societății. Caută un mediu de lucru unde munca lor contează și unde se simt susținuți și valorizați, un angajator care îi inspiră și le oferă puterea de a face diferența.
De aceea, în Continental promovăm o cultură organizațională aparte, orientată să sprijine dezvoltarea personală și profesională a colegilor.
Campania „You Can at Continental” prezintă povești ale colegilor din toate cele 3 divizii ale grupului Continental, și anume Automotive, Anvelope și ContiTech, făcând parte din cele 4 orașe în care compania noastră activează: Carei, Iași, Sibiu și Timișoara.
Este un mix grozav de povești inspiraționale care vorbesc de la sine despre valorile companiei (încrederea, mentalitatea de învingător, libertatea de a acționa și solidaritatea), despre modul în care colegii le trăiesc și le-au integrat în viața lor.
De la parcursuri profesionale impresionante, precum evoluția de la operator în fabrică la inginer sau de la intern în software la expert internațional, până la oportunități de a lucra cu tehnologii de vârf, de a preda în universități renumite sau de a călători în întreaga lume, colegii povestesc despre cadrul perfect pentru a-ți modela cariera. În Continental, nu și-au găsit doar prieteni și colegi, dar unii și-au găsit chiar familia. Toate acestea fac din Continental România un mediu de lucru dinamic, complex și împlinitor.
Nu în ultimul rând, una dintre cele mai puternice mărturii pe care am întâlnit-o frecvent în această campanie este legată de semnificația profundă a muncii de zi cu zi. Cea mai mare satisfacție pentru colegii noștri vine din momentul în care văd o mașină pe stradă și știu că munca lor a contribuit direct la realizarea acesteia. Este mai mult decât un simplu produs – este un simbol al impactului lor, al angajamentului nostru comun pentru un viitor mai sigur, mai interconectat, mai inteligent, mai accesibil și mai sustenabil.
Care sunt oportunitățile de dezvoltare profesională oferite de Continental pentru diferite categorii de angajați?
Învățarea continuă este o trăsătură definitorie a culturii organizaționale în Continental. Încurajăm și susținem colegii să își dezvolte abilitățile, fie că vorbim despre soft skills, despre deprinderi generale pe proiecte sau abilități de care au nevoie pentru activități foarte specifice.
Le punem la dispoziție o varietate largă de traininguri, certificări, programe interne, sesiuni interactive, webinarii etc. Și asta deoarece credem cu tărie că învățarea pe tot parcursul vieții și schimbul intens de cunoștințe sunt necesare pentru dezvoltarea de idei și soluții inovatoare.
O altă caracteristică importantă a culturii organizaționale este spiritul antreprenorial. Mai exact, colegii sunt încurajați să pună în practică ideile lor și să le dezvolte, ca și cum ar fi propriul business. Ne sprijinim colegii să își identifice propriile direcții de dezvoltare, conform dorințelor și pasiunilor pe care le au, încurajându-i să țintească sus și să-și atingă potențialul maxim.
Continuând pe linia învățării și pasiunilor, avem colegi care sunt profesori și predau în cele mai cunoscute universități din țara noastră, iar compania îi susține în acest demers al lor. Mai mult, împreună cu instituțiile de învățământ universitar, am pus bazele unor programe de licență și masterat pentru ca viitoarele generații de ingineri și specialiști IT să fie cât mai bine pregătiți pentru nevoile reale din piața muncii. De asemenea, avem parteneriate strategice și cu unitățile de învățământ preuniversitar, împreună cu care modelăm prin cadrul programelor de școală profesională duală viitori electricieni, electromecanici, operatori CNC, sculer matrițeri și mecanici echipamente hidraulice și pneumatice.
Puteți împărtăși câteva povești autentice ale colegilor din Continental care au beneficiat de programele de dezvoltare profesională sau personală?
Dacă ne referim la colegii white collars, avem exemple de studenți care au început pe roluri de internship și ulterior au fost angajați în cadrul companiei. Datorită trainingurilor de specialitate, programelor de mentorat, proiectelor provocatoare, tehnologiilor inovative pe care le-au avut la dispoziție, toate acestea, desigur, susținute de perseverența, ambiția și profesionalismul lor, au ajuns în poziții de management, inclusiv la nivel internațional în corporația noastră, coordonând importante arii de dezvoltare și producție de componente auto pentru conducerea autonomă și automatizată a autovehiculelor.
Totodată, colegii au avut șansa de a călători aproape în toată lumea, alături de Continental, fapt care le-a deschis noi perspective și experiențe multiculturale.
Un exemplu de succes, din zona colegilor operatori, deci blue collars, este povestea lui Marius, care a urmat cursurile învățământului profesional dual. După ce a făcut practică timp de 3 ani, la profilul electromecanic în fabrica de Anvelope din Timișoara, a fost angajat și este unul dintre cei mai apreciați tineri operatori.
Tot din categoria aceasta, o altă poveste inspirațională este a unui coleg care și-a început cariera ca operator în fabrică, care în decurs de doar câțiva ani, a ajuns pe o poziție de white collar, coordonând planificarea materialelor necesare pentru producția anvelopelor. Acest gen de povești este des întâlnit în compania noastră – susținem talentele în dezvoltarea lor profesională și apreciem colegii motivați să progreseze, atât în carieră, cât și personal.
Ce elemente din cultura organizațională fac din Continental un brand de angajator puternic și atractiv pe piața muncii din România?
Avem o cultură organizațională care plasează oamenii în centrul acțiunilor și rezultatelor companiei. Totodată, promovăm spiritul de echipă, colaborarea, diversitatea, solidaritatea, și în același timp, încurajăm inovația și ideile creative. Un element cheie este experiența de angajat. Aici ne concentrăm mereu pe a crea o experiență care să îi împlinească pe colegii noștri, din cât mai multe puncte de vedere. Pe plan profesional, ei au șansa de a lucra cu cele mai noi tehnologii și cu produse inovatoare, sunt implicați în proiecte provocatoare, lucrează cu echipe și în proiecte internaționale, învață constant și sunt susținuți pentru a se dezvolta și pentru a-și depăși limitele.
Promovăm un mediu de lucru prietenos, cu echipe care lucrează împreună, așadar ai acel sentiment de apartenență, simți că ești susținut, nu ești singur în întâmpinarea provocărilor din jobul de zi cu zi și în gestionarea stresului, dar nu ești singur nici în celebrarea reușitelor.
Ce beneficii specifice și inițiative de wellbeing sunt oferite angajaților pentru a sprijini echilibrul dintre viața personală și cea profesională?
Pentru a ne asigura că echipa noastră se bucură de un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională, ne concentrăm pe crearea unui mediu de lucru care să inspire și să sprijine bunăstarea fiecăruia.
Organizăm frecvent evenimente de dezvoltare personală, pe teme relevante pentru colegi, competiții sportive care încurajează un stil de viață activ, precum și evenimente dedicate familiilor lor. În plus, ne implicăm activ în acțiuni de CSR, oferind oportunități de voluntariat în proiecte comunitare, cum ar fi campanii de donare de sânge, donații de haine și alimente pentru cei în nevoie, plantări de copaci și multe altele.
Desigur că oferim și beneficiile clasice, dar în continuare importante și apreciate: spații de lucru moderne, asigurare medicală privată, asigurări de viață, program de lucru flexibil, abonament la săli de sport, grădiniță pentru copii (în unele locații).
Astfel, ne preocupăm să cultivăm acel sentiment de apartenență și faptul că mulți dintre colegi sunt alături de noi de peste 10-15 ani ne arată că reușim să construim un loc unde merită să rămâi. Confirmarea a venit în acest an și prin faptul ca suntem în TOP 3 „Cei mai doriți angajatori din România”, ocupând locul 1 în industria Automotive și în județele Iași, Sibiu și Timiș, conform studiului realizat de agenția Catalyst România.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 292