Exercițiu de speranță și apartenență. Vlad Enăchescu: Trebuie să „normalizăm” cultura, să o scoatem din turnul de fildeș

Consumul cultural se află într-un proces de redefinire în România. În acest context, Eventim a realizat un studiu amplu despre comportamentele, percepțiile și așteptările publicului în ceea ce privește evenimentele culturale. Rezultatele sunt nu doar interesante, ci și revelatoare pentru cei care organizează, promovează sau participă la spectacole, festivaluri sau concerte.
Am stat de vorbă cu Vlad Enăchescu, Managing Director Eventim, despre concluziile acestui demers și despre cum ar trebui regândit întreg ecosistemul cultural din România.
Un contrast dureros: entuziasm și inaccesibilitate
Între cifrele reci ale studiului, Vlad Enăchescu a remarcat un paradox care, spune el, ar trebui să dea de gândit întregii industrii culturale:
„Ceea ce m-a surprins cel mai mult nu e neapărat o cifră, ci o contradicție. Pe de o parte, vedem un public tânăr interesat, conectat și dornic să participe la evenimente culturale, iar pe de altă parte, avem încă 11% dintre români care nu ajung deloc la astfel de evenimente, invocând lipsa timpului sau a banilor. Este un contrast dureros care ne obligă să regândim aș spune întreg ecosistemul cultural: de la formate, la prețuri și până la modul în care promovăm evenimentele. Nu cred că ne putem mulțumi cu ideea de a face evenimente ‘bune’, consider că trebuie să le facem bune, dar și disponibile, pentru toată lumea. Din punctul meu de vedere concluzia a venit deopotrivă ca o invitație la responsabilitate culturală, dar mai ales socială și educațională!”, a spus Vlad Enăchescu.
Pentru Vlad Enăchescu, concluziile studiului nu sunt doar statistici, ci un semnal clar că este nevoie de mai multă responsabilitate, nu doar culturală, ci și socială și educațională.
Publicul „neconectat”
Întrebați despre cum pot fi atrași cei 11% de români care nu participă deloc la evenimente, mulți organizatori ar putea ridica din umeri. Vlad Enăchescu alege, însă, să nu privească această categorie ca „pierdută”:
„Publicul acesta ‘pierdut’ nu aș spune că este chiar pierdut, poate că termenul corect are fi ‘neconectat’. Poate că într-o oarecare măsură are trebui și convins, dar mai degrabă cred că ar trebui reinvitat. Sunt adeptul soluțiilor concrete și aplicabile: evenimente de proximitate, poate chiar desfășurate în cartiere și în orașe mai mici, uneori chiar în spații neconvenționale. Cred în bilete gratuite/subvenționate pentru elevi și/sau pensionari, în parteneriate cu companii care să susțină participarea angajaților la spectacole, în formate mobile, care ‘merg spre public’, nu îl așteaptă. Organizatorii încep să înțeleagă faptul că nu mai trăim într-o logică strict comercială – ci într-una relațională. E nevoie de empatie, de creativitate și de curaj, mai ales de curajul de a construi pe termen lung o relație cu publicul”, adaugă el.
Soluțiile propuse de specialist sunt simple, dar eficiente. Este nevoie de o schimbare de paradigmă, una în care empatia și curajul devin atuuri cheie.
Despre prețuri și „normalizarea” accesului la cultură
Prețul rămâne una dintre cele mai mari bariere de acces la evenimente. Iar Vlad Enăchescu nu ocolește subiectul:
„Prețul a fost, este și va rămâne întotdeauna un subiect sensibil și complex. Organizatorii trebuie să acopere o serie de costuri reale, iar în ultima perioadă unele taxe au crescut din motive ce țin de politicile de austeritate. De cealaltă parte, publicul are la rândul său limitări financiare reale și perfect de înțeles. Echilibrul între aceste două lumi este dificil, dar nu imposibil. Da, biletele sociale ar trebui să fie o prioritate – mai ales în cazul instituțiilor subvenționate sau al marilor festivaluri care beneficiază de sprijin public sau privat. Dar nu e vorba doar de un preț redus – ci de modele diferențiate: pachete de familie, reduceri pentru studenți, facilități pentru comunități vulnerabile. Am convingerea că un public mai larg, care simte că este binevenit, aduce pe termen lung mai multă valoare decât o sală plină o singură dată, cu un efort financiar supraevaluat. Dar nu trebuie să uităm că și organizatorii au problemele lor reale, o listă întreagă de cheltuieli pe care trebuie să le acopere și poate că mai multă susținere din parte statului nu ar strica! Doar că am tot văzut că nu sunt mulți care au menționat cultura drept o prioritate… Probabil că întreg sistemul educațional, care firesc include și partea culturală, ar trebui redesenat!”.
Mesajul lui Vlad Enăchescu este clar: un public mai larg aduce mai multă valoare pe termen lung decât o sală plină o singură dată, cu un efort financiar forțat.
Siguranța: nu doar un argument comercial, ci o promisiune de respect
Un alt subiect fierbinte atins în studiu este siguranța achiziției de bilete. 17% dintre respondenți au fost păcăliți online. Pentru Eventim, protejarea publicului devine o misiune centrală:
„Încrederea nu este un dar de la Dumnezeu, este o construcție zilnică. Studiul arată că 17% dintre respondenți au fost păcăliți într-un fel sau altul în mediul online și nu avem cum să ignorăm asta. Eventim investește constant în securizarea platformei, transmite continuu avertizări clare privind revânzarea neautorizată și încearcă permanent să educe publicul și din această perspectivă. Și cred că este extrem de important cât de clar transmitem toate aceste informații. Oamenii trebuie să știe de unde cumpără, ce include biletul, ce drepturi au și să înțeleagă faptul că achiziția dintr-o sursă sigură și reală îi poate garanta o experiență favorabilă! Trebuie să înțeleagă că există riscuri majore atunci când se cumpără de pe platforme obscure sau care nu au dreptul de a comercializa aceste bilete! Pentru noi, siguranța nu este doar un argument de vânzare – este o promisiune de respect”, spune Vlad Enăchescu.
Live vs. cinema: nu e o competiție de preț, ci de emoție
Cinema-ul domină încă preferințele culturale. Dar pentru Vlad Enăchescu, spectacolele live au un atu imposibil de replicat: trăirea irepetabilă.
„Cinema-ul are avantajele sale: e ușor accesibil, predictibil, ceva mai ieftin, disponibil la scară largă și beneficiază de o infrastructură excelentă, însă nu produce ceea ce oferă un concert, o piesă de teatru sau o reprezentație de operă: emoția directă, trăirea colectivă și acea experiență live, care practic este irepetabilă! Nu cred că există o adevărată problemă a spectacolelor live și nici măcar nu este o chestiune de calitate. Cred că sunt bariere legate de infrastructură, de lipsa de confort uneori, de proximitate sau de preț. Sau poate că uneori de vină este și o comunicare prea elitist”, este de părere el.
Problemele nu sunt de calitate, ci de infrastructură, proximitate, confort și comunicare. „Trebuie să ‘normalizăm’ cultura, să o scoatem din turnul de fildeș și să o readucem în viața orașului. în mod constant. Asta presupune și o ofertă ceva mai variată, dar și o schimbare de ton în comunicare: ceva mai autentic, mai uman și mai pe înțelesul oamenilor”.
Festivalul Enescu – de la enclavă la poartă spre muzica lumii
Eventim este partener de ticketing al celui mai important festival cultural din România – Festivalul George Enescu. Cum se vede din culise transformarea acestuia?
„Îmi place să cred că nu este destinat exclusiv elitelor, ba din contră, în ultimii ani s-au făcut pași semnificativi și elocvenți spre ‘democratizare’: concerte gratuite, transmisiuni live, evenimente în aer liber, proiecte educative. Publicul s-a diversificat și vedem ceva raze de speranță vis a vis de întinerirea lui, însă rămâne încă un produs îmbrățișat preponderent de oamenii ceva mai în vârstă. Cred că tot din motive educaționale, pentru că așa au fost vremurile. Ce trebuie să facem noi, ca parteneri de ticketing și comunicare, este să construim punți și legături, să explicăm și să mai îmblânzim rigorile fără a le dilua însă. Festivalul Enescu nu trebuie să fie o enclavă, ci este o poartă către muzica lumii, pe care tot mai mulți români încep să o traverseze”, adaugă managing directorul Eventim.
Ce ne mai lipsește pentru a deveni un hub cultural regional?
Avem public, avem organizatori buni, dar nu e suficient. „Poate că ne lipsește o anumită coerență, infrastructura e încă insuficientă și deopotrivă inegală, între București și restul țării, între zonele culturale și cele comerciale. Mai lipsește poate și predictibilitatea – pentru artiști și parteneri internaționali este esențial să găsească aici un sistem clar, profesionist și mai ales stabil. Și, poate cel mai important, trebuie să investim în educația culturală a publicului tânăr. Un hub nu se construiește doar cu evenimente mari – ci cu obiceiuri sănătoase, cu public format, cu orașe care respiră cultură”, este de părere specialistul.
Provocările din culise: de la toalete la birocrație
Evenimentele nu se organizează doar cu artiști și afișe frumoase. Există un întreg univers logistic invizibil publicului:
„Avem, fără îndoială, o industrie de evenimente care a crescut spectaculos în ultimul deceniu. Dar provocările rămân: locațiile neadaptate, problema parcărilor, birocrație locală, lipsa personalului calificat în anumite orașe sau zone. Paradoxal, uneori nu ne lipsește tehnologia, ci infrastructura de bază: toalete curate, semnalizare, spații de așteptare decente. În același timp, sunt și îmbunătățiri reale: colaborări mai fluide cu autoritățile, sisteme mai performante de acces și ticketing, o cultură a parteneriatului mai matură. Trebuie însă să lucrăm mai mult la standardizare – și la un respect mai mare pentru publicul plătitor, care merită servicii de calitate de la intrare până la ieșire”, consideră Vlad Enăchescu.
Ce urmează? Reechilibrare și un public mai implicat
Pandemia a schimbat pentru totdeauna felul în care consumăm cultură. Dar direcția e clară:
„În următorii ani vom vedea o creștere constantă a evenimentelor live, completate însă de formate digitale sau hibride, care oferă acces celor care nu pot ajunge, sau care nu își pot permite această experiență! Publicul va deveni mai selectiv, mai atent și mai implicat, nu va mai merge doar ‘pentru că se dă ceva’, ci pentru că îl interesează și îl mișcă emoțional. Iar noi, ca industrie, trebuie să fim pregătiți să oferim experiențe reale – nu doar spectacole!”, adaugă expertul.
Un apel sincer către publicul retras din viața culturală
Mesajul final al lui Vlad Enăchescu nu este unul comercial, ci profund personal: „Eu unul am avut șansa de a mă naște și de a trăi într-o familie de muzicieni și m-am bucurat permanent de beneficiile vieții culturale, în consecință le spun tuturor cât se poate de sincer și din inimă: întoarceți-vă sau descoperiți! Cultura nu este doar un refugiu, nu trebuie să fie ceva intangibil, este mai degrabă un exercițiu de speranță și apartenență. Poate că ați avut experiențe mai puțin plăcute, poate v-ați simțit excluși sau poate v-a fost pur și simplu greu să ajungeți, însă merită să încercați din nou. Iar Eventim vă promite că va fi acolo pentru voi – cu o platformă sigură și intuitivă, cu informații clare, cu formate diverse și cu prețuri echilibrate. Dar mai presus de toate cu respect pentru timpul, banii și așteptările publicului nostru. Pentru că fiecare bilet e mai mult decât o tranzacție – e un prim pas către o experiență aparte și spre construirea unei amintiri dragi! Așa că dragă spectatorule, ieși și bucură-te de viață!!!”, conchide Vlad Enăchescu.
CITEȘTE ȘI: Ursul brun: pericol sau mândrie națională? O perspectivă echilibrată asupra unei specii emblematice
Foto: Vlad Enăchescu