Horia Bugarin, primarul care a transformat „dormitorul” Timișoarei în una dintre cele mai prospere comune din România   

Nu promite miracole și nu își ascunde intențiile în fraze meșteșugite, dar goale. Vorbește cu o emoție care i se citește în ochi, ca un om care trăiește fiecare proiect din plin, despre muncă intensă, uneori la limita epuizării, despre greșeli asumate sau despre lucruri simple, dar care contează cu adevărat: bun-simț, respect, normalitate.

Ascultându-l, ai uita pentru o clipă că este primarul uneia dintre cele mai prospere comune din România. Pentru că, departe de orice discurs tipic, vorbește mai degrabă ca un om gospodar, atașat și prezent în comunitatea lui.

Primarul despre care vorbim este Horia Bugarin, iar comunitatea pe care o conduce de 5 ani este Dumbrăvița, o localitate din județul Timiș, cunoscută mai degrabă ca „dormitorul” Timișoarei. O comună în plină dezvoltare, râvnită de toate marile partide locale. O miză care pune, inevitabil, o presiune suplimentară pe umerii celui care o conduce.

Dar Horia Bugarin nu pare să caute scurtături. Se sprijină pe o experiență profesională solidă și pe convingerea fermă că succesul apare firesc atunci când construiești cu sens, nu doar bifezi proiecte și împrăștii artificii electorale.

Un alt fel de drum către primărie

În 2008, Horia Bugarin a ales să plece din zona sigură a mediului corporatist. Alături de soția sa, a pus pe picioare o afacere în domeniul resurselor umane, un business de familie, construit cu mult efort și răbdare. În doar zece ani, firma lor ajunsese pe locul 5 la nivel național. Era, de altfel, singura companie românească dintr-un top dominat de multinaționale.

Presiunea venită din partea corporațiilor, costurile tot mai mari și, mai ales, criza acută de forță de muncă au făcut însă ca lucrurile să devină din ce în ce mai complicate. Astfel, în 2020, atunci când a primit o ofertă, a decis să vândă afacerea. Știa că era nevoie de o schimbare, ce nu știa era că această schimbare îi va deschide o ușă spre un domeniu complet nou.

„Am fost tot timpul un om implicat. Nu doar în business, ci și în viața civică. Toată familia noastră a avut mereu un simț civic puternic. Am participat la proteste, am simțit mereu că nu putem sta deoparte. Inclusiv la protestele mari din București, din 10 august, am mers cu toții. A fost felul nostru de a spune: ne pasă.”

Dar, chiar și așa, implicarea directă în administrație părea, la acel moment, imposibilă. Oricum, afacerea crescuse mult, nu avea timp să se gândească la altceva. Însă, în 2020, lucrurile s-au schimbat radical.

„A venit pandemia. A fost o perioadă apăsătoare pentru toată lumea. Noi am trecut prin momente grele, inclusiv la nivel personal. Fiica noastră cea mare era în București, n-am văzut-o luni întregi, a făcut o formă severă de COVID. Psihologic, ne-a afectat mult.”

În acel context a venit decizia vânzării. Și tocmai renunțase la afacere, când câțiva oameni din echipa lui Dominic Fritz, care îl știau din zona de antreprenoriat, l-au invitat să se implice în conturarea programului economic.

Așa a început totul. Apoi, „în Dumbrăvița, USR nu avea un candidat clar. Erau discuții între două opțiuni. Și, mai în glumă, mai în serios, mi-au propus să candidez eu”.

Inițial, a fost o provocare privită cu rezervă, dar până la urmă ideea a prins rădăcini și și-a zis: „De ce nu? E ușor să comentezi de pe margine. Toți ne pricepem la administrație când suntem în afara ei”.

Și uite așa, își amintește, ceea ce părea o implicare punctuală s-a transformat rapid într-o victorie electorală, a câștigat în fața unui primar PSD aflat la al doilea mandat. „A fost un moment de cotitură pentru mine și, sper eu, și pentru comunitate”.

Realitate vs. așteptări

Decizia de a intra în politică a fost una de familie. Pentru că, dincolo de funcție sau etichete, Horia Bugarin se descrie simplu: „Sunt, înainte de toate, un familist convins. Un om care se simte cel mai bine cu prințesele lui”, așa cum le spune, cu drag și mândrie, celor două fiice, amândouă actrițe, de 28 și 23 de ani.

„Suntem o echipă. Tot ce am construit am făcut împreună cu soția mea. Inclusiv firma de resurse umane, de care și azi sunt foarte mândru. Familia – cred că asta mă definește cel mai bine.”

Și a mai ținut să spună ceva: „Omul Bugarin e un om vesel”. Sau, mai corect spus, a fost… „Așa mă știam. Dar administrația te schimbă. Nu m-aș fi gândit vreodată că poate fi atât de nedreaptă. Așteptările sunt uriașe, mai ales într-o comunitate ca Dumbrăvița, unde oamenii au pretenții mari și viziuni diferite.”

Totuși, nu se ferește de responsabilitate. „Ca și în business, și în administrație e mai important să iei o decizie decât să nu faci nimic. Și asta încerc să fac, în fiecare zi.”

Dar, dacă spiritul de decizie s-a păstrat, ritmul a fost altul: „Cred că cel mai greu mi-a fost să mă dezvăț de ritmul din business. În privat, iei o decizie și vezi rapid rezultatele. În administrație, lucrurile se mișcă altfel, mai lent, mai birocratic, cu sute de termene, licitații, contestații. Încă lucrez cu mine la răbdarea aceasta. În mintea mea, ar trebui să se întâmple mult mai repede”.

Primăria, cel mai greu start‑up

Nu se ferește să recunoască, așadar, că din multe puncte de vedere trecerea de la antreprenoriat la primărie a fost ca un duș rece. În business, lucrurile sunt clare, ne explică: știi cine e clientul, cine face parte din echipă, care sunt obiectivele. Îți construiești un plan, un buget, o strategie. Știi ce resurse ai și când urmează să le primești. „Ești responsabil pentru un grup restrâns de oameni. Deciziile sunt în mâinile tale. Și rezultatele, la fel.”

În administrație însă, predictibilitatea dispare. „Poți avea proiecte aprobate, dar fără un termen clar pentru finanțare. Banii vin greu, uneori mai puțini decât ai estimat și aproape niciodată când ai cea mai mare nevoie de ei.”

Dar cea mai grea diferență nu e legată de buget, ci de oameni. „Într-o companie gestionezi echipe, KPI-uri, obiective clare. Într-o comunitate, fiecare om are altă așteptare. Pentru fiecare cetățean, problema lui e cea mai importantă.”

Iar asta a fost una dintre cele mai mari lecții ale primului mandat: „Am învățat că, în administrație, uneori ești nevoit să iei decizii nepopulare, dar corecte. Aici nu e vorba doar de eficiență, ci de echilibru, între nevoi, valori și presiuni care vin din toate direcțiile”.

Un nou mandat, un pariu pe continuitate

Campania pentru al doilea mandat nu a fost ușoară. A fost o luptă strânsă, tensionată, mai dură decât prima. Dar Horia Bugarin a ales să continue. De ce? Pentru că și-a dorit să ducă mai departe proiectele începute, investiții gândite pe termen lung, care abia acum ajung în faza de maturitate. Finanțările atrase, echipele formate, planurile conturate, toate aveau nevoie de coerență și de o direcție stabilă. „Mi-am dorit, din tot sufletul, să nu se piardă această construcție”, spune el.

Dar decizia a avut și o altă miză: protejarea unui echilibru câștigat greu.

În primul mandat, a încercat să aducă ordine într-o dezvoltare imobiliară haotică, fără reguli clare. Mai era nevoie de timp pentru ca lucrurile să intre cu adevărat pe un făgaș normal: „Altfel, riscam să ne întoarcem înapoi, la acea lipsă de direcție care a generat multe dintre problemele de azi”.

Privind în urmă, recunoaște că au existat și critici justificate. „Poate că nu am comunicat suficient de bine în prima perioadă. Nu am reușit mereu să explic cât durează, de fapt, un proiect public și de ce.” Dar și pentru asta a ales să meargă mai departe. „Pentru că, dincolo de provocări, cred în ceea ce fac. Iar Dumbrăvița e o comunitate matură, formată din oameni echilibrați, care apreciază munca și onestitatea. Ce contează e munca făcută cu bună-credință. Iar pentru mine, încrederea acestor oameni rămâne cel mai valoros capital.”

Dumbrăvița, acasă în adevăratul sens

O încredere pe care a câștigat-o însă în timp, și nu doar prin drumuri, grădinițe sau terenuri de sport, ci prin efortul de a clădi o comunitate reală, „care trăiește împreună, nu doar locuiește la același cod poștal”.

Iar pentru asta a creat proiecte și evenimente care să-i aducă pe oameni împreună. Pentru că, spune el, Dumbrăvița a fost, și încă este într-o oarecare măsură, un „dormitor” al Timișoarei, tentația de a merge acolo pentru orice e foarte mare. Și atunci, „am gândit evenimente și spații în care oamenii să se întâlnească, să participe, să se bucure”.

E conștient că pentru unii poate părea utopic să mai vorbești despre Dumbrăvița ca despre o „comună” în sensul clasic al cuvântului. A crescut mult ca populație, ca dinamism, ca ritm. „Ar fi aproape imposibil să ne întoarcem la imaginea idilică a satului de odinioară. Dar poate că nu trebuie să ne întoarcem, ci să reinventăm ideea de comunitate. Și, pentru mine, totul pornește de la gesturi mici. De aceea, ce îmi doresc pentru Dumbrăvița, peste 10, 20 de ani, este ca locuitorii să își spună bună ziua unii altora. Pare puțin, dar este, de fapt, enorm. E primul semn că locuim împreună, nu doar alături.”

Un primar care mizează pe educație și bun‑simț

Dumbrăvița este o comunitate tânără, în plină expansiune, cu peste 24.000 de locuitori, oficial, neoficial – cu aproape 30.000, dintre care peste 2.900 de copii în grădinițe și școli.

„Educația e salvarea noastră. Fără ea, nu putem progresa. Dacă e ceva ce n-a funcționat în România, în toți acești ani, este exact sistemul de educație. Avem un analfabetism funcțional de 41%–42%, iar asta se traduce direct în decizii greșite – politice, sociale, economice – care ne afectează pe toți.”

De aceea, în Dumbrăvița, educația nu este doar o prioritate, este o direcție clară.

Valorile care nu se negociază

Întrebat care sunt valorile care îl ghidează, Bugarin a răspuns fără ezitare:

Bunul-simț – „Nu aș renunța niciodată la el. Fără bun-simț, nu poți construi nimic durabil. Nici în viața personală, nici în administrație, nici în leadership”.

Respectarea cuvântului dat – „Trebuie să fii aliniat între ce spui, ce gândești și ce faci. Să fii corect și onest. Eu nu pot să funcționez altfel”.

Munca – „Mi s-a spus că sunt workaholic. Eu nu cred că e vorba de asta. Eu cred în muncă, în a înțelege, a învăța și a construi”.

Cinstea – „Este o valoare pentru care aș lupta până la capăt. Corectitudinea și onestitatea sunt pietrele de temelie ale caracterului. Pentru ele nu fac rabat, indiferent de context, funcție sau presiuni.”

Realitate sau mit?

Se spune adesea că, pentru a rezista într-o funcție publică, trebuie să faci compromisuri. Dar cum reușește un lider în sectorul public să rămână fidel propriilor valori, să își păstreze integritatea personală și să-și îndeplinească responsabilitatea față de comunitate, în ciuda provocărilor care vin odată cu acest rol? Ce stereotipuri are de demontat un lider în sectorul public și cum construiește imaginea instituției pe care o conduce? Primarul Horia Bugarin spune că…

Zece mituri despre administrația publică locală, aprobate sau demontate de Horia Bugarin:

1. Primarii din comune nu fac politică, doar administrație. Parțial adevărat. Așa ar trebui să fie. În realitate, chiar și la nivel de comună se face adesea prea multă politică, iar administrația ajunge uneori pe plan secund.

2. Cetățenii știu întotdeauna cel mai bine ce trebuie făcut într-o comunitate. Parțial adevărat. Cetățenii cunosc foarte bine problemele locale, dar adesea perspectiva lor este una personală, firească de altfel. Rolul administrației este să adune aceste viziuni și să le pună într-un tablou de ansamblu echilibrat.

3. Integritatea în administrație te costă voturi. Fals. Din experiența mea, integritatea aduce încredere, nu o erodează. Sigur, sunt și oameni care cred că, fără compromisuri, nu poți avansa. Eu cred contrariul: dacă nu faci compromisuri și ai rezultate, oamenii le văd și te susțin

4. Ca primar, nu poți mulțumi pe toată lumea. Adevărat. Este, poate, cea mai importantă lecție pe care trebuie să mi-o repet de fiecare dată: indiferent de cât de bine îți faci treaba, întotdeauna vor exista nemulțumiri.

5. Angajările în administrația locală se fac doar pe pile, nu pe competențe. Parțial adevărat. La începutul mandatului meu, în primărie lucrau doar familii. 14 familii. Dar am făcut pași clari spre schimbare: concursuri corecte, criterii obiective, accent pe competență. Nu peste tot e la fel, din păcate, nepotisme există încă în multe administrații.

6. Oamenii buni nu acceptă să lucreze în administrație pentru că sistemul e corupt și nepregătit. Parțial adevărat. Lucrurile s-au mai schimbat. Sunt tot mai mulți oameni competenți care vin din privat. Dar, da, este greu să-i atragi. Sistemul de salarizare e încă rigid, fără instrumente reale de recompensare a performanței. Și atunci, un profesionist care ar câștiga mai bine în privat de ce ar face pasul?

7. Pentru a obține finanțări și proiecte, uneori trebuie să faci compromisuri etice. Fals. Dacă proiectul este bine construit și realist, finanțarea poate fi obținută legal și transparent. Nu există nicio justificare pentru abaterea de la etică.

8. Este aproape imposibil să gestionezi fonduri publice sau europene fără riscuri de fraudă sau pierderi. Fals. Dacă proiectul este bine scris și echipa e responsabilă, riscurile sunt minime. Onestitatea și rigoarea administrativă sunt suficiente pentru o gestionare corectă.

9. Primarul este singurul responsabil pentru dezvoltarea comunei. Fals… dar și adevărat (râde). Dezvoltarea unei comunități depinde de primar, dar și de consiliul local și de implicarea cetățenilor. Totuși, în ochii publicului, când lucrurile merg prost, de vină e primarul. Când merg bine, meritul e „al tuturor”.

10. Dumbrăvița e prosperă doar pentru că e aproape de reședința de județ. Parțial adevărat. Apropierea de o metropolă ajută. Dar nu este singura explicație. Exemple precum comuna Ciugud arată că dezvoltarea este posibilă și în afara zonelor privilegiate geografic. Diferența o face implicarea, a primarului și a comunității.

Al 11‑lea mit. Ce îl revoltă cel mai tare pe primarul Bugarin

Toți fură, toți fură! ‑ Fals. Jignitor. Obositor.

Dintre toate prejudecățile legate de administrație, aceasta este cel mai greu de dus, recunoaște Horia Bugarin. Pentru că, spune el, indiferent cât muncești, cât ești de transparent, de implicat sau de onest, mereu va exista cineva care să spună: „Toți sunteți la fel. Toți furați!”

O etichetă care se lipește automat pe spatele oricui lucrează în administrația publică și care nu e doar nedreaptă, este paralizantă. Distruge încrederea, îndepărtează oamenii buni și demotivează. „Nu suntem toți la fel. Nu e corect să generalizăm și să îi punem pe toți în aceeași oală”.

CITEȘTE ȘI: Bancher într-o țară sub presiune, cu o economie în suspensie. Cristian Popa, BNR, vocea leadershipului lucid

Foto: Horia Bugarin