Integritatea, mai presus de interesul propriu
Un angajament pentru binele comun
Catalin Musat, General Manager, Go Travel – SunMedair Travel & Tourism Services
Pentru mine, integritatea reprezinta calitatea suprema pe care o persoana o poate dobandi la un moment dat in evolutia sa. Aceasta este o incununare a experientei dobandite pe parcursul evolutiei fiecaruia si apare mai devreme sau mai tarziu ca o consecinta pentru cei care doresc sa urce pe scara valorilor. De asemenea, mai cred ca exista cateva elemente fara de care integritatea nu ar putea sa apara in evolutia unei persoane si anume: coloana vertebrala, amprenta genetica, plus cei sapte ani de acasa ca fundatie obligatorie pe care se poate cladi caracterul integru al unei persoane. In ultimii ani din pacate, "calitatea de a fi integru" am intalnit-o la foarte putine persoane. Consider ca asta se datoreaza in mare masura sistemului in care incercam sa traim, sa evoluam si sa ne adaptam in fiecare zi si care, din pacate, oricat de verticali am incerca sa fim, ne obliga sa facem foarte multe compromisuri si sa ne abatem de la linia personala. Nu cred ca exista doar anumite situatii in care se poate proba integritatea unei persoane, ci mai degraba: ori ai ori nu ai aceasta calitate. Ca sa fiu mai exact, nu cred ca cineva astazi poate fi cinstit si corect, iar maine nu. Integritatea unei persoane o poti testa cel mai repede in situatiile delicate, atunci cand toata lumea fuge de responsabilitate si totusi descoperi ca cineva are curajul sa se ridice in picioare si sa isi asume raspunderea. Ca manager al unei organizatii, in momentul respectiv, ar trebui sa fii fericit ca ai un astfel de om in echipa ta. Cel mai evident exemplu de probitate morala cu care m-am intalnit a venit din partea unui manager de reprezentanta care, potrivit "politicii globale" impuse de firma-mama trebuia sa lucreze exclusiv cu un anumit furnizor de corporate travel. Totusi, managerul si-a asumat personal responsabilitatea de a face business cu noi. Si, fara sa fi avut vreun contract semnat cu acesta, toate "gentlemen agreementurile" stabilite au fost respectate si de o parte si de cealalta. Faptul ca am reusit sa facem afaceri impreuna fara a avea la baza vreun document scris a fost o proba de integritate. Angajamentele luate au fost asumate si respectate si asta arata ca de foarte multe ori, o hartie nu este de ajuns intr-o relatie de orice natura (si nu numai). Dupa un an de colaborare, in urma prezentarii raportului de activitate, firma-mama a apreciat ca a fost cea mai buna decizie luata de manager pentru companie la momentul respectiv. Intr-un final, am legalizat relatia.
Sa cauti cel mai bun exemplu de integritate in cultura/istoria noastra nationala ar merita sa faca obiectul unei analize in sine si discutia ar putea pleca de la urmatoarele trei personalitati: Alexandru Ioan Cuza, Maresalul Antonescu, iar in plan cultural – Octavian Paler. Tin sa mentionez un contemporan care din punctul meu de vedere a dat si da in continuare dovada de probitate morala, pe care eu il admir foarte mult, mai ales in aceasta perioada. Este guvernatorul Bancii Nationale – Mugur Isarescu. Pentru ca in toti anii de cand se afla in aceasta pozitie a reusit sa faca din BNR o institutie care a pus pe primul loc interesul national in ciuda intereselor/presiunilor interne si externe la care altii ar fi fost probabil tentati sa cedeze.
Eu consider ca daca ni s-a intamplat si noua ca popor un lucru bun in toti acesti ani de dupa revolutie, a fost faptul ca omul acesta a reusit sa ramana pe pozitie in ciuda tuturor schimbarilor de guverne/politici etc. Rezultatele in bine ale acestei integritati morale si ale profesionalismului sau le vom simti in bine in perioada urmatoare cand situatia va deveni ceva mai complicata pentru noi toti.
Financiara criza a integritatii noastre
Razvan Ogircin, Managing Partner – AIMS Human Capital Timisoara
Atunci cand vorbim despre cultura organizationala, discutam in primul rand despre valori. Despre valori, comportamente, principii, norme. Despre sanatatea organizatiilor. Despre integritate. Acum ne aflam la debutul unei perioade de picaj economic accelerat. Intr-un asemenea moment, discutiile referitoare la cultura organizationala, la rolul si importanta ei, pot parea desuete. Asa sa fie, oare?
Ar fi mai intai intrebarea – cum am ajuns aici? De obicei, analistii revarsa asupra noastra o avalansa de explicatii sofisticat-incalcite, in care se amesteca aiuritor sintagme de tipul "criza subprime", "risk management", "deficit de cont curent" etc. Oare nu putem simplifica? Oare nu ne putem duce direct la nivelul de baza, la fundamentul culturii, la valorile esentiale? Nu e vorba, de fapt, despre brutala conversie, in ultimii ani, a valorilor sanatoase, durabile, cu altele gaunoase care vor produce acum implozia absolut meritata a stilului nostru de viata? Am inlocuit cumpatarea cu lacomia, compasiunea cu egoismul, rabdarea cu nerabdarea, eficienta cu improvizatia speculativa. Iar integritatea am inlocuit-o cu un soi de smechereala mercantila, camuflata in asa-zisa flexibilitate. Comportamentul managerial a devenit deseori o arta a compromisului derizoriu. Obisnuim sa spunem ca suntem maleabili si adaptabili pentru a nu ne asuma faptul ca am devenit extrem de sovaitori in zona principialitatii noastre. Integritate decizionala? E prafuita, domnilor, deciziile se fauresc acum pe altarul oportunitatii imediate. Urmam un singur principiu: "go with the flow", chiar daca acesta duce spre destructurarea intregului nostru profil moral. Conduita onesta? Consecventa? Sa fim seriosi, am inlocuit asta cu tehnicile de negociere. Principiul clamat ieri, pur si simplu nu mai e valabil azi, asa-s vremurile, dinamice, ce sa facem?! Ne adaptam situatiei, ne acordam cu "trendul", ne aliniem vitezei de croaziera a societatii. A devenit un principiu sa nu te mai agati de prea multe principii. Doar n-o sa ne impotmolim acum in chestiile alea ruginite, nu?
Am renuntat si la integritatea recompensei. Generatia noastra a decis ca ni se cuvine totul – acum, fara nici o amanare, pe baza unui efort minim si a unei proiectii de bunastare viitoare gonflate artificial. Planificare riguroasa, efort sustinut, responsabilitate, transpiratie, merit, prudenta inteleapta? Sa fim seriosi, mon-cher, noi luam credite. Amanetam orice. Viitor, principii, orice. Stimata societate de consum, daca ne ipotecam si integritatea ne puteti extinde linia de credit? Da? Ok, deal.
Principii? Valori? Anacronisme dom’le, in acest mileniu, organizatiile invingatoare poarta alte stindarde – oportunitate, speculatie, arderea etapelor, invarteala, profit maxim cu orice pret, si mai ales riscuri enorme, dar enorm-neasumate. Riscam noi, dar o vor pati ceilalti. Cumpatarea e pentru looseri. Consumam enorm, gandim putin, simtim deloc. Si ne amagim ca nu facem asta, e doar un soi de "carpe diem", nu?! Am spart demult toate oglinzile din care am putea primi un feedback corect. Integru.
Si ar fi o a doua intrebare – cum iesim din asta? Ma uit in jur la numerosi "facatori de decizie", pozitionati in varful ierarhiilor organizationale. Si incerc sa identific din mesajele lor care sunt valorile pe care isi vor intemeia acum strategia de iesire din criza. Si nu de putine ori, din declaratiile unora, se desprind amar asa-zisele "comandamente" ale momentului – viziune ingusta, panica, iresponsabilitate, compromis, precipitare, haos, egoism, "taiem in carne vie", "scapa cine poate".
Nu stiu sa spun care este tipul miraculos de cultura care va infrange criza. Dar un lucru stiu sigur: daca in ecuatia salvarii noastre din acest dezastru nu vom include si urmatoarele ingrediente – solidaritate, compasiune, generozitate, empatie, sacrificiu, implicare, si mai ales integritate, inseamna ca nu am invatat absolut nimic din criza aceasta.
Si daca va fi asa, nu imi ramane decat sa subscriu la morala unui banc auzit recent:
Planeta noastra sufera de o boala. Boala se numeste Homo Sapiens. E grava. Da’ trece.
"Integrity is praised and then left out in the cold." – Juvenal
Oliver Olson, Country Manager, CEU Business School Romania
Nu este usor sa fii un lider cu integritate. Cea mai simpla explicatie este aceea ca rentabilitatea investitiei (ROI) este scazuta. Abia daca auzim cuvantul in aceste vremuri de criza financiara. O cautare rapida pe Google ne arata ca termenul este in continuare foarte popular in domenii precum: sportul, politica si chiar divertismentul. Cu toate acestea, abia daca razbate in stirile legate de afaceri.
Unde anume in procesul de gandire al liderilor de astazi apare integritatea? Exista un caz faimos de prin anii ’90, deseori studiat in scolile de business, despre producatorul american Malden Mills. Malden Mills era o fabrica de textile din SUA care a fost distrusa de flacari in urma unei explozii. Proprietarul a luat decizia, nemaintalnita pana atunci, de a mentine pe statele de plata cea mai mare parte a angajatilor in timpul reconstruirii fabricii. De asemenea, a promis sa ii reangajeze pe toti in momentul in care fabrica incepea din nou sa lucreze. Proprietarul a fost laudat, la acel moment, pentru integritatea deciziilor sale. Un studiu ulterior, dupa 10 ani, a dezvaluit insa ca la doar cinci ani dupa acel incident, fabrica a declarat faliment si si-a transferat productia in China. Deci, care ar fi lectia pentru liderii de astazi care doresc sa dovedeasca integritate? In opinia mea, este vital ca integritatea si competenta sa coexiste si sa se imbine. Exista multi lideri cu integritate care sunt prinsi in pozitii de "middle-management" datorita lipsei de business skills. Pe de alta parte, nu ducem lipsa de CEO-i care sunt adevarate genii in afaceri, dar care sunt total nefamiliarizati cu ideea de integritate. Traim o noua era in care liderii din business trebuie sa ia in calcul si sa priveasca mai mult decat profiturile, ei trebuie sa ia in consideratie si costurile umane. O astfel de era reprezinta o oportunitate pentru noii lideri care vor fi judecati nu numai pentru abilitatile lor de a face afaceri, cat si pentru integritatea demonstrata. Nevoia pentru astfel de lideri este globala. Cu toate acestea, pentru a reusi, astfel de lideri vor trebui sa stie in continuare cum sa maximizeze, la nivel financiar, ROI-ul inainte de a le fi data o sansa pentru a demonstra dimensiunea umana a rentabilitatii investitiei.
Integritatea ca responsabilitate
Patrick Desbiens, Director General si Vicepresedinte GlaxoSmithKline Romania
In viata, dar si in afaceri, multi oameni incearca sa se abata de la "drumul drept" sau cauta castiguri imediate, obtinute nu intotdeauna prin metode corecte.
Un lucru riscant si nechibzuit din partea lor pentru ca reputatia, pe care o construiesti in ani, poate fi distrusa intr-o secunda in urma unei decizii gresite.
Intoarcerea la definitia din dictionar a integritatii e un mod foarte bun de a ne aduce aminte ce inseamna aceasta. Integritatea este insusirea de a fi sau de a ramane intact, intreg si insusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate.
Lucrez in industria farmaceutica de aproape 20 de ani, in companii bazate pe cercetare si dezvoltare, care investesc in fiecare an miliarde de euro pentru a gasi medicamente inovatoare si vaccinuri care pot sa vindece, sa trateze sau sa previna boli care afecteaza miliarde de oameni din toata lumea.
Lucrez de 12 ani in GlaxoSmithKline, una dintre cele mai mari trei companii de farmaceutice din lume, a carei reputatie este construita pe baza integritatii. O astfel de pozitie de lider vine cu o responsabilitate enorma fata de pacientii tratati si comunitatile in care lucram. Si responsabilitatea cea mare este sa ne desfasuram activitatea cu integritate. Din acest punct de vedere, pot sa spun ca sunt foarte mandru de felul in care lucram, atat in Romania, cat si in restul lumii.
Pe de alta parte, la nivel individual, ca lideri, ne confruntam zi de zi cu decizii care ne pun in fata probleme legate de integritate. Personal, de fiecare data cand sunt pus in fata unei decizii dificile care ar putea sa imi compromita integritatea, imi pun doua intrebari: Ar putea fi aparata decizia luata, daca maine ar fi publicata pe prima pagina a ziarelor? As fi mandru de decizia luata si peste cinci ani de acum incolo? Daca raspunsul este "nu" la oricare dintre cele doua intrebari, atunci stiu ca nu pot lua o asemenea decizie.
Pentru orice lider, integritatea trebuie sa fie in avangarda tuturor actiunilor sale. Integritatea trebuie sa fie ca o stea calauzitoare, pentru ca, in final, ceea ce "esti" este la fel de important ca ceea ce "faci".
Corolar
Integritatea se poate naste si poate creste doar intr-un climat in care se pune pret pe demnitatea umana, in care oamenii isi pot afirma optiunile si sunt lasati liberi sa faca alegeri. Acolo unde adevarul, dreptatea si constiinciozitatea sunt valorile morale unanim acceptate. In mod paradoxal insa, integritatea se probeaza intr-un mediu in care valorile de care vorbeam nu sunt recunoscute. Mai mult, doar in situatii extreme liderii isi dovedesc integritatea, alegand in mod constient sa sacrifice interesul propriu in interesul organizatiei pe care o conduc.