Lavinia Rașcă – Organizațiile și energia apei
Eu cred că energia organizațiilor poate fi asemănată cu aceea a apei, indiferent care ar fi dimensiunea lor, sectorul de activitate sau industria.
Unele ape au o energie tumultuoasă, ca aceea a râurilor ce curg cu viteză în munți sau a mărilor cu valuri învolburate. Alte ape, cum sunt bălțile, nu se mișcă și nu se împrospătează niciodată și au o energie stagnantă, care dispare în timp. În primul caz, apa este limpede, în cel de-al doilea, devine tot mai tulbure și începe să miroasă. Apa limpede atrage oamenii și îi îmbie să stea cât mai mult în ea, îi revigorează și îi face să devină tot mai plini de vitalitate. Mai e oare nevoie să spun ce simt oamenii când se apropie de o apă tulbure și mirositoare?
Ca și apele, unele organizații sunt vii, atractive și cresc, sporindu-și avantajul competitiv, iar altele mor, fiind asanate de mediu.
Organizațiile cu un flux puternic de energie pozitivă, în care oamenii se simt bine, se duc cu plăcere la muncă, sunt entuziaști, se implică și fac lucruri excelente, sunt acelea care învață continuu și care încurajează învățarea, creând oportunități în acest sens. Cele în care liderii înțeleg că oamenii, oricât ar fi de dornici, nu pot învăța de unii singuri, ci doar în echipă. Acelea în care managerii învață, fiind atenți ca și oamenii cu care lucrează să învețe permanent la rândul lor, de la ei și unii de la alții. Astfel de manageri îi provoacă permanent pe colegi cu activități noi și interesante, nelăsându-i să se blazeze.
Sunt nenumărate feluri în care managerii pot pune angajații în situații noi, interesante, care să-i provoace și să-i facă să se dezvolte. Am asistat la procese reușite în care unii angajați dintr-un departament erau trimiși să lucreze temporar în alte departamente, ceea ce-i ajuta să-și lărgească perspectiva asupra organizației și să înțeleagă mai bine specificul și rolul altor posturi. În alte situații, posturile au fost reconfigurate pentru a se potrivi mai bine unor angajați care își doreau noi provocări.
Companiile cresc dacă știu să atragă și să rețină talente,
înțelegând că talentele performează și rămân în organizație
doar atâta timp cât au posibilitatea să se dezvolte.
Alteori, în urma unor discuții sincere, din care au reieșit înclinațiile și dorințele lor de carieră, angajații au primit o altă misiune sau au fost relocați într-o altă unitate strategică. Succesul tuturor mișcărilor a fost determinat de faptul că au fost acompaniate de training, coaching, mentoring, pentru ca oamenii să deprindă cât mai rapid și ușor noile competențe necesare ca să-și îndeplinească cu brio responsabilitățile.
Și care a fost urmarea? După cum e lesne de imaginat, un mai bun engagement, o productivitate crescută a muncii, iar oamenii talentați, curioși, cu potențial, au rămas în organizațiile respective. Ce bine! Plecarea ar fi fost o mare pierdere de experiență acumulată! Când un om, expert pe un anumit post, ocupă un post nou, în aceeași companie, tranziția se realizează relativ ușor, pentru că își folosește inteligența organizațională acumulată. În schimb, dacă pleacă de tot și vine un altul, din afară…nu e la fel de bine. Iar dacă vechiul angajat merge la un concurent, cu toată experiența acumulată, e și mai rău.
Prin urmare, companiile cresc dacă știu să atragă și să rețină talente, înțelegând că talentele performează și rămân în organizație doar atâta timp cât au posibilitatea să se dezvolte. Este demonstrat deja că dezvoltarea și contribuția sunt cele două nevoi superioare ale oamenilor. Or, cum să existe dezvoltare fără experiențe și interacțiuni noi și interesante și fără învățare? Pe de altă parte, cum poate un angajat blazat, care își dorește să facă același lucru în fiecare zi, să aducă beneficii unei organizații vii, care se dezvoltă?
Oamenii care se complac în rutină, chiar dacă fac treaba foarte bine, nu sunt utili organizației pe termen lung, pentru că acum totul este în schimbare. Or, astfel de oameni există. Ce au de făcut organizațiile cu aceia care nu vor să se mai dezvolte, deși li se dau nenumărate ocazii și sunt sprijiniți să o facă?
Mă întorc la comparația de la începutul articolului: oamenii, asemeni organizațiilor, au fie o energie care se primenește și crește, fie una care stagnează și scade. Există oameni care la un moment dat, uneori foarte devreme din păcate, refuză să mai învețe. Eu le spun bătrâni la vârste mici. Uneori, pot fi resuscitați, alteori niciun efort nu are succes. Ca să-mi continui metafora, apa limpede îi poate revigora pe oamenii fără vitalitate sau, rareori, dacă nu reușește să o facă, aceștia se vor speria de viteza curgerii sau a valurilor și vor ieși din ea, ducându-și mai departe, în altă parte, existența neinteresantă.
Este alegerea fiecăruia de a se dezvolta sau de a se ofili, în lipsa apei. Dar nu este oare responsabilitatea celor plini de energie să pună o oglindă în fața acelora care nu o au, să-i ajute să se vadă și să le dea o mână de ajutor, în drumul spre o stare bună?
Articol preluat din numărul 261 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.