Lecții de leadership de la Constantin Tănase
Într-o seară de vară, am descoperit casa actorului Constantin Tănase. Nu o căutam, dar mă bucur că am găsit-o. Casa e frumoasă, veche și „se dă de veste”. Din capul străzii simți că acolo e o poveste. Așa că m-am grăbit s-o aflu, așa cum a fost ea consemnată, cu drag și cu atenție, de Ioan Massoff și Radu Tănase în cartea „Tănase”, apărută la Editura Meridiane, București, 1967.
Pe Constantin Tănase îl cunoașteam mai ales ca artist. Acum știu multe despre Tănase omul, liderul și iubitorul de oameni.
TĂNASE – OMUL
Tănase a fost om bun. „Cândva, sciitorul Al. O. Teodoreanu, făcându-i portretul, observa: „Expresia lui Tănase denunță o bunătate fără margini. E vesel și bun. E vesel pentru că e bun.”
„Să-l privim o clipă pe Tănase, așa cum arăta el atunci: un munte de om ai fi spus, deși aceasta era mai mult o impresie, căci Tănase, corpolent și masiv, nu era totuși un om prea înalt. Ceea ce reținea mai mult atenția era statura lui bine proporționată, umerii lați, fruntea și nasul proeminent și, îndeosebi, ochii albaștri argintii, care țintuiau locului, ochii pe care Tănase îi pironea mari, deschiși, în hăul sălii de spectacol, ochi plini de omenie.”
Bunătatea e bună – și pentru oameni, și în afaceri – pentru că bunătatea inspiră bunătate. Bunătatea ne deschide mintea și inima – ceea ce ne face să lucrăm mai bine împreună, să fim mai generoși, mai inspirați, să vedem mai multe perspective, mai multe opțiuni, să găsim mai multe soluții. În condiții de bunătate performăm mai bine – atât profesional, cât și social – și funcționăm mai bine într-un context mai amplu, pentru că devenim mai conștienți de interdependență și de binele comun.
Constantin Tănase, „își iubea mult casa de pe liniștita străduță din gura Cișmigiului”.
„Era un om cumpătat, nu-l încântau extravaganțele de niciun soi. Avea gusturile și dorințele simple și sănătoase ale unui om obișnuit, care a muncit de mic și continua să muncească.”
Smerenia nu înseamnă să te faci mai mic, iar stima de sine nu înseamnă să te faci mai mare. Ca să rămâi ancorat în realitate și în bunătate, e important să ai buna măsură a lucrurilor. Așa vei ști să pui preț pe oameni și pe lucruri și vei recunoaște negreșit ceea ce este neprețuit.
„În casa cu aspect modest (…), Tănase a trăit mai bine de douzeci și cinci de ani, ducând o viață de gospodar, de om care-și respectă familia și căminul. Este adevărat că, datorită lungilor turnee, era uneori acasă mai mult ca musafir, dar, odată turneul terminat, Tănase își regăsea cu mare plăcere locuința simplu mobilată, curtea, grădina, câinele lup și obiceiurile lui, pe care viața agitată de turneu i le tulbura în mare măsură”. Despre Tănase se spune că era „o gazdă îndatoritoare, care te poftea îndată să iei loc într-unul din jilțurile de piele din micul lui birou, apoi, la o cafea sau o dulceață, îți vorbea destins, liniștit – era cu totul altul decât cel de la teatru, unde făcea impresia unui om agitat, preocupat peste măsură. Acasă, printre zecile de caricaturi și de fotografii, între pereții care-i deveniseră atât de familiari, Tănase se odihnea, își regăsea calmul, prindea forțe noi”.
Cu cât ești mai ocupat, mai relevant și cu cât rolul tău este mai important, cu atât este mai înțelept să-ți asiguri un spațiu pentru odihnă, refacere și inspirație, în care nu numai să te odihnești, ci și să te hrănești – emoțional, spiritual, intelectual – și să te reconectezi la tine însuți și la cei dragi ție.
TĂNASE – IUBITORUL DE OAMENI
“Un om împlinit, un om adevărat este un om care se poartă cum trebuie cu ceilalţi”, spune Andrei Pleșu.
Constantin Tănase se purta cum trebuie cu ceilalți. Nu poți să performezi, să reușești, să fii împlinit fără să fii bine conectat la oameni și la comunitatea în care trăiești. E important nu numai să nu uiți de unde ai plecat, ci și să înțelegi unde ai ajuns – atât pentru a-ți îndeplini potențialul, cât și pentru a-ți asuma responsabilitatea aferentă. Oamenii care ajung să dețină resurse importante – materiale, intelectuale, spirituale – au răspunderea de a contribui la binele oamenilor și de a construi viitorul comunității.
„Prima și fundamentala trăsătură care l-a caracterizat pe Tănase a fost tocmai legătura indisolubilă dintre actor și om. (…) Animat de un profund umanism, de o mare generozitate, Tănase nu putea rămâne nepăsător în fața nedreptăților sociale. Actorul își făcuse datoria, înfierându-le pe scenă, dar omul putea să mai adauge ceva la aceasta. (…) Omul nu făcea decât să-și mărturisească sincer, convins, prin glasul actorului, propriile sale convingeri, propriul său protest social.”
De la Ioan Massoff și Radu Tănase aflăm că Tănase a practicat „intervenționismul” – dar nu în sensul compromițător al cuvântului, ci în sensul că acesta intervenea mereu pentru binele oamenilor – pentru a obține drepturi și a înlătura nedreptăți, „riscând refuzul și jignirile, de care, de altfel, diverși „demnitari” plini de ifose nu l-au scutit câtuși de puțin. (…) Cerând cu fermitate ceea ce știa el că trebuie acordat, Tănase a obținut de multe ori ajutoare sau modeste fonduri pentru repararea de școli, de spitale, de cămine sau aziluri, tablă pentru acoperișul unei școli care se prăbușea, materiale de construcție pentru atenee populare, chiar și reintegrarea în slujbă a unuia sau a altuia, samavolnic concediat, burse pentru studenți și multe altele. Veneau la el destui oameni din provincie, de multe ori necunoscuți, care auziseră că Tănase poate să-i ajute. Și Tănase, atunci când socotea el că le poate fi de folos, pornea cu ei pe la autorități.”
Problemele comunității sunt multe și e ușor sa te simți neajutorat. „Oamenilor le este greu să accepte ceva ce îi copleșește”, spune și Bob Dylan. Mulți au fost și cei care îi spuneau și lui Tănase că nu e cazul să se ocupe el de așa ceva. Atunci, Tănase „se supăra și-l lămurea imediat: „Și cine vrei să se ocupe? N-auzi că plouă peste copii? Cum o să las așa ceva… Să știu că mă dau peste cap și tot nu mă las!” Și, într-adevăr, nu se lăsa până nu obținea tabla pentru acoperiș. (…) De multe ori, a contribuit personal cu importante sume de bani, mai ales când intervențiile nu-i reușeau.”
În vreme de război, artistul are marea responsabilitate socială de a se îngriji de sufletele oamenilor. Artiștii noștri și-au asumat și și-au îndeplinit această răspundere, cu drag și dăruire. Ca să-i înveselească pe cei din linia întâi, Tănase a petrecut mult timp în tranșee, uneori jucând la câțiva metri de inamic. Soldații l-au îndrăgit și -au trimis cărți poștale pline de semnături.
„Mergeam prin spitale, să mai facem orbii și ologii să-și uite nenorocirea”, povestește Tănase. „Într-o zi, intrăm într-un spital: Marioara Ventura, George Enescu, Marioara Cinsky, Ion Manu și cu mine. Ventura recita poezii patriotice, Cinsky cânta romanțe, Manu spunea monoloage vesele, Enescu îi zicea din vioară, eu spuneam cuplete de-ale mele. La plecare, se apropie de noi un soldat balaoacheș rănit grav la o mână. Îl întreb:
– Ce-ai, mă?
– Ce să am? Ia, o pasăre nemțească.
– Ți-a plăcut ce frumos a spus doamna aceea?
– Hîhî.
– Dar cel mai mult cine ți-a plăcut?
– Ăl mai mult, ca să spun drept, mi-a plăcut lăutarul ăla de colo.
Mi-l arătase pe Enescu.”
TĂNASE – ARTISTUL
Oricare ți-ar fi talentul și menirea, este important să fii autentic și să-ți asculți intuiția, pentru a-ți identifica abilitățile, pentru a-ți accesa toate resursele și a te dezvolta mereu. E vital să înveți de la înaintașii tăi, dar și să fii original, să deschizi drumuri noi și să-ți asumi propria cale.
Dacă ești autentic, totul vine de la sine. Nu e nevoie să fabrici gesturi, reacții, metode – totul e să te descoperi pe tine, ca să-ți poți accesa resursele implicite, pe care să grefezi apoi noile cunoștințe. Autenticitatea funcționează, așadar este credibilă și convingătoare. Mijloacele de expresie ale lui Tănase au fost multiple și variate. Elev al lui Notarra, apoi al lui Liciu, și, ulterior, actor la Teatrul Național din București, Tănase avea un simț artistic înnăscut și avea intuiția dozării replicii și a gestului.
„Cei care-l vedeau pe Tănase pentru prima oară erau surprinși de simplitatea și firescul jocului său, de economia mijloacelor în realizarea efectului comic; nimic forțat, nimic teatral în toată ținuta și atitudinea lui pe scenă; (…) Tănase mișca mâinile numai atunci când era nevoie, nefiind niciodată chinuit de ideea că n-are ce face cu ele.”
„Acest mod firesc de a juca al lui Tănase, fără șarjă, fără îngroșarea efectelor de comedie, fără complicarea personajului cu gesturi și vorbărie inutilă a fost, fără îndoială, unul din secretele artei actoricești și ale succesului lui Tănase.”
Indiferent de talentul și meseria ta, indiferent de rolul pe care îl îndeplinești și de unde ești, este important să fii conectat la oameni – să fii empatic și conștient de ce se întâmplă în jurul tău – pentru a înțelege care sunt nevoile de comunicare, care este mesajul necesar și cum poate fi transmis eficient. Scopul nu este numai funcționalitatea, ci și generozitatea, conștiința de sine, bunătatea. Prin cuvinte, voce, mimică și gesturi – care îi erau caracteristice și inimitabile – Tănase impresiona și convingea de la primele cuvinte și trezea simpatia spontană a oamenilor prin simpla lui prezență.
„Tănase știa să capteze de la început atenția publicului. Simțea sala de la primele cuvinte și reacționa imediat.”
„Nevoia de a comunica direct cu spectatorii, cât mai direct, era la Tănase atât de imperioasă încât, așa cum am văzut la multe dintre cuplete, publicul însuși era antrenat să ia parte deopotrivă. E ușor de închipuit satisfacția spectatorilor, care în felul acesta simțeau că participă efectiv le vehementul protest social al lui Tănase.”
Nu poți performa decât dacă ești tu însuți. Atunci ai acces la toate resursele tale, atunci te poți manifesta natural și poți intra în fluxul care te aliniază la resursele Întregului, te conduce la performanță și îți dă prezență de spirit, inspirație, originalitate și curaj.
„Tănase a avut un stil personal de a spune cupletele, care era cu atât mai valoros cu cât el nu a încercat să imite pe nimeni. (…) Tănase a înțeles că, în teatru, modul de interpretare trebuie legat indisolubil de personalitatea actorului (…) Așa se explică de ce stilul personal lui Tănase de a spune cupletul a rămas un model al genului, greu de imitat.”
„Tănase umplea scena. Apariția lui făcea ca de la început să devină de prisos mobilarea scenei cu elemente de susținere. Având publicul ca partener atunci când spunea cupletul, lipsa unui partener în scenă nu-l stingherea.”
Dacă iei lucrurile în serios, îți va fi ușor să le faci, oricât ar fi de greu de făcut.
„În cele din urmă, Tănase a ales revista – gen de teatru socotit, pe nedrept, ușor, dar greu, pentru actorul hotărât să-l ia în serios. Și Tănase a luat această hotărâre, de la care nu s-a abătut o clipă, întreaga lui viață. Căci, spunea el, „nu există lucru ușor, dacă-l iei în serios; există numai un fel ușor de a lua lucrurile…”.
TĂNASE – LIDERUL
Puterea liderului vine din a-i face pe ceilalți puternici. Devenim lideri buni prin smerenie, cum spune Matthew Cross, pentru că smerenia construiește o punte aurită care nivelează terenul dintre lideri și cei din jurul lor. Ne reamintește tuturor că, în esență, suntem cu toții la fel: toți merităm respect, recunoaștere și oportunitatea de a învăța și de a fi lideri mai buni, atât în viața profesională, cât și în viața personală. Iar ca să fim lideri buni trebuie să fim oameni buni.
Încă de pe atunci, Tănase înțelesese că liderul trebuie să fie apropiat de oameni și să creeze legături între oameni.
„Tănase era un director cum numai el putea să fie. El n-a avut niciodată un birou directorial, nici secretară, nici ușa capitonată, la el nu se făcea anticameră și Tănase nu ruga pe nimeni să-i facă numărul de telefon.” Și asta pentru că el înțelegea foarte bine că „omul care pe scenă împărțea cu ceilalți aplauzele publicului, nu putea, la sfârșitul spectacolului – printr-o simplă schimbare de perucă și costum – să devină un director distant care, privind de sus pe partenerul de adineauri, să-l întrebe: „Da, și ce doriți dumneavoastră?”. Tănase, înainte de a fi director, știa să fie coleg și prieten.”
Lider fiind, este important să stăpânești domeniul de activitate în care operezi – să înțelegi cum funcționează, cum se dezvoltă, să fii la curent cu ce este nou, să creezi, să inovezi, să fii original – atât pentru a răspunde nevoilor oamenilor, pentru a livra servicii de calitate, cât și pentru a construi un viitor sustenabil.
Constantin Tănase a creat teatrul de revistă modern. Dar „revista nu era creată în vederea unui simplu amuzament, într-un cerc restrâns. Izvorâtă din nevoia obiectivă a omului simplu, mai întotdeauna copleșit de necazuri, de a râde pe seama lucrurilor strâmb așezate, ea tindea către o tematică mai cuprinzătoare, către un conținut cu ecouri cuprinzătoare, către un conținut cu ecouri sociale. Acest lucru l-a înțeles de la început Tănase. (…). Caracterul popular al artei lui Tănase – iată deci prima și cea mai importantă contribuție, noul adus de el în arta teatrală românească.”
„Tănase a întreprins numeroase călătorii în străinătate, aceasta mai mult din nevoia pe care o resimțea de a se verifica pe el însuși ca realizator, de a vedea ce se face în alte țări în domeniul teatrului pe care-l cultiva cu precădere. (…) Tănase a adus la București tot ceea ce constituia o noutate, un progres scenic. Pe lângă costume ingenioase, pe scena Cărăbușului s-au putut vedea nenumărate surprize cu caracter tehnic, ca și diferite trucaje, fără a mai vorbi de tehnica regiei spectacolului de revistă în sine, pe care Tănase a îmbogățit-o an de an.”
„Deși gospodar așezat, cu unele obiceiuri tradiționale, Tănase iubea tot ce era nou, modern, tot ceea ce revoluționa știința. Urmărea, bunăoară, cu un deosebit interes, tot ce se realiza în materie de aviație. Ca unul care se entuziasmase văzându-l zburând pe Aurel Vlaicu și Blériot, Tănase nu pierdea vreun prilej de a zbura el însuși cu avionul.”
TĂNASE ȘI CHAPLIN
Constantin Tănase l-a cunoscut pe Charlie Chaplin, într-o seară în care, întâmplător, au luat amândoi masa la restaurantul „El Garon” din Paris. Chaplin a dansat, iar lumea l-a aplaudat. Tănase, care îl admira pe Chaplin, l-a aplaudat, de asemenea. Ceva mai târziu, a invitat-o și el la dans pe actrița Mia Apostolescu.
Tănase dansa cu mare dezinvoltură. La „corpul ușor aplecat înainte, cu umerii puțin ridicați – adăugați-i capul expresiv, în care ochii jucau și ei după muzică, pașii mari și elastici și veți putea ușor înțelege de ce peste câteva minute parchetul de dans rămăsese aproape gol, ceilalți dansatori preferând să-l privească pe acest ciudat, dar excepțional dansator. Printre cei care îl admirau pe Tănase era și Chaplin, care simțise de îndată că Tănase nu-i un consumator oarecare.”
Curios, Chaplin l-a întrebat pe un ospătar despre identitatea acestui dansator captivant. Ospătarul i-a spus că cel mai probabil Tănase este un american excentric, dar apoi s-a dus la Tănase și i-a comunicat interesul lui Chaplin.
„American? Asta-i bună, sări Tănase, te rog să te duci imediat și să-i spui că sunt român…înțelegi…roumain…artist din București…Bucarest…comprenez? Chelnerul s-a executat întocmai și cei doi actori s-au întors, zâmbind, unul spre altul. În clipa următoare, cum mesele nu erau prea depărtate, amândoi se apropiară și-și strânseră mâinile:
-Tănase!
-Chaplin!
Apoi, la îndemnul discret al orchestrei, ce urmărise scena, atât Tănase, cât și Chaplin și-au invitat din nou partenerele, dansând încă o dată, spre satisfacția publicului care i-a aplaudat îndelung.”
Pe strada alăturată celei unde se află casa lui Constantin Tănase, cineva a scris pe un perete, cu litere mari, roșii: Oamenii se fac dor.
Constantin Tănase dor s-a făcut.
Sursa: Tănase – Ioan Massoff, Radu Tănase – Editura Meridiane, București, 1967
Imagini: Wikipedia Commons; Felicia Luca