Liana Stanciu: În slujba unei cauze nobile
Îi este greu să se considere jurnalist, e mai degrabă „militant“. Îi place să spună despre sine că e de formaţie profesor, cu afinitate de jurnalist, şi că rămâne un om care încearcă să facă bine – cel puţin radio. La televiziunea publică face TVR 55, o emisiune tip incursiune în memoria fizică – însemnând că scotoceşte în arhivă după cele mai valoroase momente ale anilor ’58 – ’90. Este o emisiune săptămânală, de aproape un ceas, care se va redenumi, probabil, pentru că anul 55 al televiziunii se închide în decembrie. Arhiva e de trei feluri. Veche, de film, din anii ’60. Alta beta şi alta, uşor digitalizată, multimedia, dar ceva mai „subţire“. Aşa a descoperit o înregistrare cu „extraordinarul, uluitorul Ion Dacian şi a înţeles ce voce mare era, devotamentul cu care cânta, ce atitudine aveau pe atunci oamenii pe scenă. O înregistrare tulburătoare din ’61, de pe scena Sălii Palatului“. A văzut primele înregistrări cu Maria Tănase. Din păcate, e nevoie de foarte mulţi bani ca să se digitalizeze toată arhiva, deşi ar trebui. „Sunt valori inestimabile în acel loc.“ A găsit prima bandă cu Margareta Pâslaru, tot la Sala Palatului, cu o orchestră de muzică uşoară cântând „Cum e oare dragostea?“
„Vrem să arătăm că valorile care zac în cutii sunt oricând actuale, pentru că dacă stai să asculţi, 70 % dintre piesele care se cântă pe radio sunt fie cover-uri, fie reinventări, fie reorchestrări, fie remix-uri. Şi în film, şi în muzică s-a inovat prea puţin. Vrem să ne valorizăm pe noi şi poporul din care venim şi la care, inevitabil, ne întoarcem.“
Ratingul este unul ascendent, creşte decent, nu spulberă nimic, dar există avantajul faptului că emisiunea vine după „Tezaur“ care este extrem de bine primită în special în zona rurală. Printre cei mai dragi invitaţi ai săi au fost Titus Munteanu, care a primit premiul pentru divertisment la Montreaux (cel mai mare festival de televiziune din lume), şi Sofia Vicoveanca.
Televiziunea are putere de influenţare socială. A simţit acest lucru din plin, acum patru ani, când a avut nevoie în plan personal de ajutorul oamenilor şi l-a primit aproape necondiţionat. Dar şi după aceea, când a încercat să facă primele campanii pentru copiii bolnavi a fost surprinsă să constate că a reuşit să adune aproape 100 000 de euro în doar două săptămâni. Şi acum strânge fonduri pentru Spitalul „Marie Curie“. Deşi puterea de cumpărare şi veniturile românilor scad, oamenii contribuie cu mici donaţii prin sms. Liana Stanciu îşi pune oricând la bătaie credibilitatea câştigată în audiovizual pentru o cauză justă. A strâns aproape un milion şi jumătate de euro pentru „Inima copiilor“ acum doi ani şi ceva pentru construirea unui bloc operator de cardiochirurgie şi neurochirurgie la Spitalul „Marie Curie“. A contribuit la strângerea fondurilor cu care s-au ridicat încă o terasă şi un etaj la acelaşi spital, o secţie nouă care foarte curând va fi dată în folosinţă.
Reversul medaliei
Liana Stanciu admite că în momentul acesta televiziunea este într-o goană uluitoare după senzaţional. Crede că soluţia este „să încerci să construieşti în paralel, pe lângă toate chestiunile violente, dure, cu sexualitate deşănţată şi să reuşeşti să faci o chestiune serioasă şi durabilă, o emisiune sau două, trei sau cinci, pe care să le clădeşti cu ştiinţă şi pasiune şi în care oamenii să aibă încredere. Altfel ne autodistrugem.“
Spune că suntem la zi cu ce se petrece în lumea largă prin producţii precum talent scouting-urile de voce, de personalităţi, gen „The voice“, „X Factor“. Acestea căută un viitor idol după modelul „Britain Got Talent“, „American Idol“; dar în toată lumea se face asta. În afară de acestea, care merg după reţete foarte bine puse la punct de către profesionişti şi verificate în altă parte, nu vede un progres real în televiziune. De aceea crede că trebuie să ne repliem cumva şi să venim cu ceva „care să fie al nostru“.
În opinia sa, România este în acest moment exact unde era Irlanda acum 20 de ani. În perioada de căutare, într-un fel de haos, dirijat sau nu, organizat sau nu. E sigură însă că se vor stabiliza nişte valori.
Citeste si:
Cătălin Ştefănescu: Un fior de inspiraţie
Carmen Avram: În slujba interesului public