3 lectii de business si viata de la… copii

De exemplu, la fiecare curs, ofer participantilor mei un obiect amuzant care sa le tina mainile ocupate in timp ce mintea invata – o mingiuta antistres, sau un pix haios sau, vedeta cursurilor, plastilina colorata. Bucuria pe care aceste mici jucarii o creaza si creativitatea care se dezlantuie cand oamenii se vad in fata unei cutii de plastilina nu inceteaza sa ma fascineze – iar reactia lor nu are nici o legatura cu industria in care lucreaza sau statutul in compania din care provin. Oameni de toate varstele si professile par sa se bucure de joc in aceeasi masura – adica MULT!

Dovada acestui fapt sta un cosulet superb de fructe din plastilina bej, plin cu cirese, mere si pere in miniatura, creat de un director financiar dintr-o mare companie, care imparte cu mandrie biroul meu cu o cescuta adorabila de cappuccino din plastilina verde (cu tot cu spuma de lapte), creata de un IT-st genial de vreo 20 si un pic de ani.

Si ce daca oamenilor le place plastilina, va veti intreba. Care e morala aici? Si de ce scriu despre asta intr-un articol despre business? De fapt, ceea ce incerc sa spun este ca aceasta „foame dupa joc” si creativitatea incredibila pe care oamenii o dovedesc atunci cand li se da ocazia, ar putea fi folosite pentru scopuri mai „serioase” si „relevante pentru business”.

Toate aceste revelatii pe care le-am avut privindu-mi participantii la cursuri m-au facut sa ma gandesc la acele porniri ale copilariei pe care se pare ca le pierdem undeva in drumul spre maturitate si pe care apoi le respingem ca „nepotrivite unui adult”. Oare nu cumva jocul e mai mult decat doar o „relicva” a copilariei? E oare posibil sa existe niste beneficii concrete atunci cand ne pastram pofta de joaca la varsta maturitatii? Oare ce ne pot invata copiii despre arta de a fi om mare?

Invatand de la copii

Daca este adevarat ca unele atribute ale copilariei merita cultivate si mai tarziu in viata, care ar putea fi ele? Am gasit trei care cred ca merita atentia noastra si va las pe voi sa judecati cat de valoroase sunt si daca mai exista si altele care merita adaugate la aceasta lista.

1. Jocul

Daca tot am inceput acest articol scriind despre „joc”, mi s-a parut firesc sa il trec primul in lista „comorilor copilariei” care ne servesc toata viata. De ce e jocul atat de util adultilor?

Joaca deblocheaza creativitatea si ne permite sa ne desprindem de conventii iar gandirea verticala e firesc inlocuita de cea laterala. Atunci cand ne jucam ne cenzuram mai putin si astfel devine mai usor sa gandim in „afara cutiei”.

Exista numeroase idei de business care folosesc puterea jocului pentru scopuri cat se poate de serioase – cum ar fi acel joc video creat de cercetatori pentru suferinzii de cancer, in care pacientul, aflat in „nava spatiala” are misiunea de distruge „armata de invadatori extraterestri” – astfel facilitandu-se un proces de bio-feedback prin care pacientul isi autostimuleaza sistemul imunitar in lupta impotriva bolii. Desi acest tip de joc este inca in faza experimentala, rezultatele sunt extrem de promitatoare.

Un alt exemplu de utilizare a jocului pentru a stimula creativitatea il constituie deja celebrele birouri ale unor companii precum Google, EA Games sau Pixar, unde design-ul neconventional le ofera angajatilor nenumarate oportunitati de a se juca la serviciu (de la terenuri de baschet pana la sali de sedinta in forma de iglu) – toate astea cu singurul scop de a stimula si culege apoi roadele creativitatii tinerilor care lucreaza in aceste companii.

Oare cum ar putea un manager sa foloseasca puterea creatoare a jocului pentru a-si stimula propria echipa sa gandeasca „altfel”?

Nu ar insemna sa transformati biroul in teren de joaca. Rezultate surprinzatoare pot fi obtinute si cu gesturi simple, cum ar fi o minge aruncata de la un om la altul in timpul sedintelor, marcand cedarea si luarea cuvantului – i-ar face poate pe oameni mai putin agresivi si i-ar determina sa vorbeasca pe rand. Sau poate mai multe imagini simpatice care sintetizeaza o idee, in locul nesfarsitelor tabele si liste, ar face temutele prezentari PowePoint mai putin plictisitoare… Sunt doar cateva idei menite sa va puna pe ganduri.

2. Curiozitatea

Toti ne nastem exploratori, iar apoi ni se intampla ceva…ne facem oameni mari.

Ati observat vreodata copiii explorand lumea din jur? Acea pofta incredibila de cunoastere, acea nevoie de a intelege, acel nesfarsit sir de „ce –uri” si „de ce-uri” care ii agaseaza pe parinti – toate acestea ar trebui sa ne uimeasca si sa ne puna pe ganduri. Curiozitatea pare sa fie forta care ne ghideaza primii pasi prin lume, care ne face sa ne luptam sa intelegem cine suntem si ce reprezinta lumea din jurul nostru.

Dar apoi trec anii, ne maturizam (sau asa credem) si incepem sa avem impresia ca le stim pe toate, devenim rigizi, acumulam tot felul de prejudecati, iar atunci cand am incetat sa ne mai punem intrebari suntem in pericol de a deveni aroganti si de a pierde oportunitati valoroase – lumea din jur se misca cu viteza uimitoare, iar noi suntem lasati in urma. Asta este valabil nu doar pentru indivizi, ci si pentru organizatii.

Ganditi-va la companiile care, ajunse pe culmile succesului, inceteaza sa isi mai asculte clientii, furnizorii, competitorii si chiar proprii angajati. Ganditi-va la acele organizatii in care nimeni nu mai intreaba „de ce”? Ganditi-va la toate acele proceduri fara sens, la toate conflictele inutile, la toate orgoliile care se ciocnesc zilnic in open-space-urile de pretutindeni. Absenta curiozitatii, lipsa dorintei de a asculta pentru a intelege, nu a combate, se confunda deseori cu aroganta, iar de aici pana la dezastru este doar un pas.

Ce am putea face pentru a pastra spiritul lui „de ce” viu in business si dincolo de el?

Inainte de orice, poate ar trebui ca fiecare dintre noi sa facem mai putine presupuneri si sa punem mai multe intrebari.

Atunci cand nu stii ceva, nu e o rusine sa intrebi. Iar daca esti manager poti construi o echipa de „exploratori curiosi” incurajandu-ti oamenii sa experimenteze fara a se teme de greseli si sa intrebe intotdeauna „de ce”. Incearca sa raspunzi la intrebarile lor, iar daca nu stii raspunsul, sa-l cauti. Si nu ezita sa ii provoci la randul tau, punandu-le intrebari. „De ce”, atunci cand e folosit cu intelepciune, si nu ca o unealta pentru interogatoriu, poate fi un instrument valoros care ii face pe oameni sa gandeasca si sa se dezvolte.

3. Curajul

Aceasta e cea de-a treia lectie pe care am putea-o invata de la copii – desigur nu si ultima, dar va invit pe voi sa descoperiti si altele.

La ce ma refer cand afirm ca cei mici au curaj? – pai, oricine a vazut un copil de doar cativa ani invatand un sport, cum ar fi ski-ul, iar apoi, doar dupa cateva lectii, zburand pe partie si pe langa parintele impietrit de uimire fara nici cea mai mica urma de ezitare, stie cat de curajosi pot fi copiii. Cei mici par sa nu realizeze pericolul, iar asta ii face sa invete cu usurinta lucruri care pentru un adult pot parea imposibile si, in acelasi timp, lipsa lor de precautie constituie o grija permanenta pentru orice parinte. In acelasi timp, acest curaj al copiilor poate fi o sursa de inspiratie si o oportunitate de invatare pentru cei mari.

De ce devenim excesiv de prudenti odata cu varsta? Veti spune poate ca devenim mai intelepti, pentru ca intelegem ce e periculos si ce nu. Dar nu cumva deseori devenim prea „intelepti” iar asta ne face sa renuntam la o multime de vise si aspiratii pentru ca ne par riscante?

Cum ar putea curajul copiilor sa inspire fiecare adult, echipa sau companie?

Cand a fost ultima data cand ti-ai asumat un risc incercand o noua idee de afaceri, chiar daca nu stiai cat succes va avea? Cand a fost ultima data cand ti-ai spus deschis gandurile, fara teama ca vei ofernsa pe cineva? Cand a fost ultima data cand te-ai aruncat pe o metaforica partie de ski, fara teama ca iti vei rupe gatul?
Daca raspunsul la toate aceste intrebari este „a trecut ceva vreme de-atunci” – poate e momentul sa recuperezi putin din acea „inconstienta” a copilariei si sa o folosesti pentru un scop bun.

Aici se incheie pledoaria mea pentru putina „copilarie” la varsta adulta.

Sper sa va fi dat o tema de gandire, care sa va faca sa va doriti din nou sa priviti lumea cu ochii curiosi ai unui copil, sa incercati acea idee de business care sta de mult uitata pe un raft, sa va luati mai putin in serios si sa va jucati mai mult.