Angajatul din banca e suparat pe tine? Trebuie motivat!

„Nu se poate”, mi-a raspuns el fara sa clipeasca. „Contul este deschis la sucursala Z din orasul W. Trebuie sa mergeti acolo pentru a-l inchide”.

„Dar nu pot sa ma duc acolo doar ca sa completez un formular”, am protestat eu. „N-am timp. Nici macar nu mai am domiciliul acolo. Nu mai am domiciliul in W de ani de zile”.

„Imi pare rau. Asta e. Numai acolo puteti sa inchideti contul”, mi-a raspuns angajatul. Si a clipit, in sfarsit.

„Sunteti sigur ca nu exista nicio alta posibilitate?” l-am intrebat.

„Sigur”, mi-a spus el, miscandu-si usor capul pentru a se uita la clientul din spatele meu. Dar, cum nu paream sa ma prind ca discutia se sfarsise, m-a sfatuit sa telefonez sucursalei respective pentru a afla care este programul de lucru. Mi-a dat chiar si un numar de telefon.

Dupa mai bine de o luna, contul este inca deschis. Isi incaseaza singur dobanda, pe care o plateste apoi bancii sub forma comisionului de administrare. In orasul W n-as putea ajunge decat in weekend, cand banca este inchisa, si nu am chef sa pierd o zi de concediu pentru o excursie la un ghiseu.

Dar acum cateva zile a urmat episodul 2

Am mers, impreuna cu un membru de familie intr-o alta sucursala a aceleiasi banci pentru a retrage o suma de bani dintr-un depozit. Iar depozitul era si el deschis la o sucursala din provincie. Alta sucursala, alta provincie. Asa ca raspunsul la intrebarea noastra a fost, bineinteles…

„Nu se poate”, ne-a spus tanara de la ghiseu, “pentru ca trebuie inchis depozitul si asta nu se poate face decat acolo unde l-ati deschis”.

„Nu se poate”, am raspuns si noi. „Avem nevoie de banii nostri azi”.

Angajata o tinea pe a ei, noi pe a noastra. Dupa vreo cinci minute de insistente incheiate prin cuvintele (rostite, recunosc, apasat si un pic de sus): „Domnisoara, am nevoie de banii mei azi, gasiti o solutie”, functionara a ridicat receptorul telefonului, a sunat la sucursala la care era deschis depozitul si ne-a condus la o colega care s-a apucat sa completeze o cerere catre sucursala respectiva. Apoi a trimis cererea prin fax.

Incurajat de acest succes, i-am povestit celei de-a doua angajate despre contul meu deschis in orasul W, sucursala Z, care nu se putea inchide decat prin prezenta fizica a titularului la locul faptei.

„Da, se poate trimite cerere la sucursala din W”, mi-a spus ea.

„Asa cum ati trimis acum pentru depozit?”, am facut ochii mari. „Dar angajatul de acolo mi-a zis ca nu exista alta solutie decat sa merg in W!”.

„Ei, depinde si in ce dispozitie este angajatul”, mi-a raspuns ea.

Ridicandu-mi cu greu falca din pamant, am murmurat:

„Pai, e dupa dispozitie?!!”

„Pai, daca nu sunt motivati…”

„Motivati cum? Financiar? Moral?”, am incercat sa aflu mai multe, dar n-am primit niciun raspuns. Angajata ne-a indrumat catre colega care ne refuzase la inceput (evident, si ea o persoana nemotivata, abia atunci am inteles), lasandu-ne mai nedumeriti decat ganditorul de la Hamangia.

Asadar, iata o posibila explicatie pentru neplaceri de la ghiseele bancilor: de vina nu sunt incompetenta, prostia, rautatea, superficialitatea, ci faptul ca angajatii de acolo nu sunt motivati. Daca angajatul considera ca nu e motivat indeajuns, are tot dreptul sa se poarte cum vrea cu clientul.

Eu m-am invatat minte. Data viitoare cand voi fi tratat ciudat de catre un angajat bancar, ma voi apropia de el si-i voi sopti: „Inteleg, nu sunteti motivat, dar spuneti-i asta sefului. Eu sunt nevinovat”. Iar sefului sau i-as recomanda sa-l citeasca pe Branson.