By default „performance”?
În ultima vreme a apărut un curent care încearcă să ne convingă că organizaţiile care reuşesc să adopte cu succes tehnologii HR sofisticate performează într-o mai mare măsură decât cele care nu adoptă astfel de instrumente. Dar ce loc ocupă de fapt HRTech-ul în ecuaţia succesului? Unele studii arată că cele mai multe organizaţii au deja sisteme automatizate de HR, însă simpla automatizare a proceselor nu asigură avantajul competitiv.
Strategic…dar absent
Specialiştii spun că HR-ul devine din ce în ce mai mult o profesie tech, pentru că organizaţiile au nevoie să:
– îşi reducă cheltuielile cu procesele de administrare HR;
– fie mai competitive în atragerea de talente în organizaţie;
– determine o transformare a HR-ului, astfel încât acesta să joace mai degrabă un rol strategic decât unul de administrare.
Toate acestea sună relativ bine în teorie, dar sunt oare noile „soluţii tech” noul Graal al managementului performanţei? Pot într-adevăr aceste soluţii să aducă valoarea adăugată atât de mult trâmbiţată? Spre exemplu, cum ar putea transformarea HR-ului într-un portalsă crească rolul strategic al HR-ului, elimindu-i funcţia cea mai importantă, respectiv interacţiunea reală cu angajaţii? Aşadar, după noile teorii, profesioniştii HR nu trebuie să fie doar fini cunoscători ai tuturor proceselor de HR management, ci să aibă şi abilitatea de a aplica aceste cunoştinţe prin noile tehnologii.
În organizaţiile globale, de exemplu, HR-ul îşi furnizează deja serviciile prin intermediul unui site sau aplicaţii web, astfel că angajaţii şi candidaţii acestor companii primesc serviciile HR adresându-se unui sistem HRIS şi nu unei persoane.
Ne place tehnologia, dar preferăm hârtia
În anii ‘90, Balanced ScoreCards a introdus o nouă „mantră” în lumea corporate: „What gets measured gets managed”, iar organizaţiile măsoară acum performanţa angajaţilor pe principiul „administrează şi motivează”. Aşteptarea companiilor este ca departamentele de HR să acţioneze în această direcţie şi astfel să adopte şi să implementeze tehnologii IT superioare şi eficiente din punctul de vedere al costului.
Aceste tehnologii ar trebui să sprijine HR-ul în motivarea forţei de muncă, ceea ce va conduce în ultimă instanţă la succesul afacerii. Aceasta este însă teoria pentru că în realitate sistemele HR tech ale multor companii mici şi mijlocii sunt bazate tot pe principiul administrării HR pe hârtie şi pe cel al verificării performanţei o dată pe an.
Nu sistemul ne face performanţi
Multe dintre companiile producătoare de software au intrat în arena HR cu produse care promit să îmbunătăţească şi să crească performanţa proceselor specifice, care promit creşterea engagementului şi, poate cel mai important, rezultatele superioare în business.
Aceste noi tehnologii merg mult mai departe decât tradiţionalele sisteme de payroll, şi de cele mai multe ori vin „echipate” cu o mulţime de butoane şi proprietăţi care…
Citiţi articolul integral pe hrmanageronline.ro.