Cariera în transport şi logistică – între provocări şi oportunităţi
Pentru a depăşi cu succes provocările impuse de piaţă, concurenţă şi clienţi, este necesară formarea unei echipe de profesionişti, orientată spre satisfacţia clientului final. Pentru toţi cei interesaţi de acest domeniu ca de o posibilă carieră sau job, Gebruder Weiss România încearcă să evidenţieze, încă de la primele interviuri, care sunt atât oportunităţile, cât şi provocările oferite de această industrie şi aria ei de procese, operaţiuni şi activităţi.
Drumul către o carieră în transport şi logistică este presărat cu provocări
Deşi, din punct de vedere teoretic, putem dispune de o baza solidă de cunoştinţe în domeniu, în momentul în care ne lovim însă de scopurile sale practice, ne putem simţi nepregătiţi negăsind în bagajul de cunoştinţe informaţiile necesare care să ne spună “cum să facem?” şi “ce să facem?” atunci când operaţional ni se solicită un răspuns rapid, cu o soluţie care să elimine o situaţie de criză.
Pentru a obţine rezultate şi a fi performant în acest domeniu, este important modul în care învăţăm sau dobândim competenţe în zona relaţionării profesionale cu ceilalţi, modul în care comunicăm cu categorii profesionale extrem de diverse aflate pe linia activităţilor implicate într-un întreg şi complet flux de procese logistice.
A fi profesionist în aria operaţională a transporturilor şi logisticii înseamnă să acoperim cunoştinţe – pe care să le putem accesa uşor şi aduce în planul operaţional al activităţilor de zi cu zi – dintr-o gamă foarte largă de domenii ştiinţifice, precum informaţii de geografie, de calcul matematic şi de probabilităţi, financiar-contabile, de construire şi de planificare a rutelor şi corelaţie timp-spaţiu (interval de livrare şi distanţe de parcurs).
De asemenea, dobândirea capacităţii de adaptare la neprevăzut şi de a gestiona ambiguitatea reprezintă un proces dificil şi de durată. O provocare în plus este dată şi de modalitatea în care reuşim să ne dezvoltăm abilităţile de management al riscului şi calitatea de a reuşi să construim planuri de contingenţă, bazându-ne pe situaţiile anterioare când rezultatul deciziilor noastre a avut impact asupra unor componente complexe din cadrul unui business sau al mediului în care operează acesta.
Toate cele de mai sus se realizează în contextul în care este necesar să fim concomitent eficienţi în termen de date cantitative, de cifre – ceea ce se defineşte prin pragmatism – păstrându-ne, totodată, atitudinea orientată către client, atitudine care presupune atenţie, comunicare, grijă şi răbdare.
…dar şi cu numeroase oportunităţi
Împreună cu provocările de mai sus, acest domeniu vine în plan profesional şi cu o serie de oportunităţi care valorizează decizia de a alege acest traseu profesional şi de a face din el o carieră.
O primă oportunitate constă în faptul că, prin natura profesiei, desfăşurăm o activitate dinamică, având sarcini care variază în funcţie de fiecare proiect în parte, iar prin ceea ce oferim ca servicii, intrăm în contact cu tipuri de afaceri extrem de diferite, ceea ce ne oferă o perspectivă mult mai largă şi un cadru de dezvoltare personală şi profesională mult mai amplu.
Experienţa în domeniul transportului şi logisticii permite dezvoltarea capacităţii de a înţelege un flux operaţional şi de procese de business integral, ceea ce ajută în dezvoltarea unei viziuni structurate şi, mai ales logice, asupra modului în care se evoluează şi trăieşte prin activităţile de zi cu zi viaţa din cadrul unei companii.
În plan personal, în cadrul acestei profesii avem posibilitatea de a ne dezvolta şi învaţa o disciplină a lucrului bine făcut, a respectării angajamentelor comunicate, permiţând, totodată – în contextul unei motivaţii adecvate – o evoluţie profesională rapidă şi direct vizibilă prin rezultate imediate şi măsurabile, prin feedback-ul obţinut atât din finalizarea fiecărui proces în parte, cât şi din partea celor pentru care oferi suport şi servicii.
Cei ce aleg acest domeniu ca profesie, fără a fi în totalitate conştienţi de provocările şi oportunităţile sale, realizează în momentul în care îşi asumă responsabilităţile unui job direct operaţional că acesta presupune un drum lung şi dificil în încercarea de a face nu doar o carieră, ci şi o vocaţie dintr-un loc de muncă. Acestora dorim să le spunem că întreg acest drum este şi devine mai uşor şi mult mai plin de împliniri dacă simţi că ceea ce faci te reprezintă şi rezonează cu felul tău de a fi, dar mai ales, dacă îţi conferă sentimentul că eşti în locul în care doreşti să fii, aşezându-te într-o profesie în mod natural şi firesc.