De la medicină la management, totul în slujba pacientului
Are un traseu profesional demn de un film cu supereroi. În perioada 2009-2015 a coordonat echipe mobilizate în Afganistan, Irak, Somalia, Papua-Noua Guinee sau Sierra Leone, în scopul de a răspunde la situaţiile de criză existente în conformitate cu standardele medicale şi de siguranţă internaţionale.
Este vorba despre Florinela Cîrstina, Director Spital Medicover, Quality and Regulatory Medical Director Medicover România.
Un domeniu complex, dar extrem de dinamic, după cum ea însăşi recunoaște. Nu știe cum va fi peste 10 ani, dar se vede continuând cu aceeași hotărâre și adunând lângă ea oameni „care vor să facă diferența”, spune Florinela Cîrstina. Medicover continuă să fie etalonul calității actului medical, chiar dacă condițiile de piață se schimbă zilnic, după cum subliniază directoarea Spitalului Medicover. Ea adaugă faptul că Medicover își păstrează echilibrul între servicii de înaltă calitate, susținute de tehnologie de ultimă oră.
Vrem o țară ca afară și în sănătate, dar e un vis realizabil? Vrem să aflăm care sunt speranțele acestui profesionist, trecut și prin „teatre de război“, în ceea ce privește sistemul de sănătate din țara noastră: „Sistemul privat oferă servicii la un grad ridicat de calitate și tehnologie înaltă, fiindcă ultimele inovații sunt prezente și la noi”. Florinela Cîrstina intenționează să alinieze standardele de sănătate internaționale la cerințele și obiectivele de business ale companiei. E un demers ambițios, dar și o provocare pe care e gata să le ducă la capăt. „Unul dintre obiectivele Medicover este înalta calitate a actului medical. Nu cred că mai este un deziderat, este realitate. În Spitalul Medicover se realizează operații complexe în condiții de maximă siguranță. Iubesc provocările, iar gradul de profesionalism al colegilor mei mă provoacă zilnic să devin mai bună”,explică directoarea Spitalului Medicover.
„AM ÎNVĂȚAT ENORM DE LA FIECARE PERSOANĂ CU CARE AM LUCRAT”
Îi spun că un anumit reper al biografiei sale mi-a rămas în minte: momentele în care a coordonat echipe mobilizate în Afganistan, Irak, Somalia, Papua-Noua Guinee sau Sierra Leone. De perioada respectivă se leagă de altfel şi una dintre cele mai mari reuşite ale carierei sale: în perioada 2014-2015, în timpul unei epidemii de Ebola, s-a ocupat de proiectarea, implementarea şi monitorizarea planurilor de urgenţă şi de prevenire a bolii în Sierra Leone. În 18 luni, în mijlocul epidemiei, a reuşit să nu aibă nicio victimă. Iar echipa pe care o coordona şi angajaţii companiei în cadrul căreia lucra au putut lucra în deplină siguranţă. Cum a reușit? De unde i-a venit puterea de a lupta cu ceva atât de periculos și de a salva vieți? „Anii petrecuți în coordonarea situațiilor de criză m-au învățat enorm ce înseamnă echipa. Ce înseamnă să ai lângă tine profesioniști. Și cred că am câștigat enorm din fiecare situatie. Am învățat de la fiecare persoană cu care am lucrat. Esențial este să înțelegi cultural oamenii, să te adaptezi la orice situație. Aici fac o paranteză – dacă în zonele de conflict am lucrat cu aparatură și tehnică de ultimă generație, Sierra Leone sau Somalia au fost la polul opus – cred că epidemia de Ebola avea toate ingredientele necesare în zona aceea lipsită de orice mijloace sanitare să fie denumită ca <furtuna perfectă>. Dar sute de voluntari au făcut minuni”, povestește Florinela Cîrstina.
DE LA MEDICINĂ LA MANAGEMENT SANITAR – TOT ÎN SLUJBA PACIENTULUI
Alături de provocările aduse de munca în zone de război, unul dintre cele mai dificile momente din viața ei a fost cel în care a renunţat să practice profesia de bază, medicina. Și s-a axat pe management. De ce? „Pentru că pun extrem de mult suflet în tot ce fac. Nu putem face lucrurile pe jumătate. Cred că este bine să ne recunoaștem limitele, nu pot excela în tot, trecerea la management a fost naturală pentru că mi se potrivea mai bine. Sau poate m-a provocat mai mult. Nu spun că nu îmi este dor de sala de operații și că nu mă aprind într-o discuție despre un pacient cu colegii doctori. Dar tot în slujba pacientului rămân”, explică Florinela Cîrstina.
S-ar putea spune, în urma a ceea ce am văzut în reperele ei profesionale, că are profil de salvator. Cum se reflectă acest profil al Florinelei Cîrstina în activitatea de management a angajaților din spitalul Medicover? „Sunt un manager atipic, hands on; dacă la început lumea mă privea ciudat, acum s-au obișnuit cu felul meu direct si simplu. Nu cer nimic din ce nu sunt dispusă să fac singură.”
Cum se încadrează viața ei personală în ecuația Medicover? Care este ultimul film pe care l-a văzut și pe care ni l-ar recomanda? „Casablanca! Îmi învăț cei doi câini Husky să iubească filmele”, mărturisește Florinela Cîrstina. Nu în ultimul rând, de-a lungul parcursului profesional, a avut mentori de care își amintește cu recunoștință. „Mult am învățat de la prof. dr .Iosif Szucsik; de la domnia sa am învățat cum să tratez omul, nu boala! Mă ajută acest sfat și acum, zilnic”.
Articol preluat din numărul 253/decembrie 2018-ianuarie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.