Hai nu vă mai certaţi… Suntem o echipă, nu?!
De fapt această expresie tinde către un ideal: dincolo de nişte oameni obligaţi să lucreze împreună de structura organizaţională (sau de manager), oameni care nu se plac reciproc în toate combinaţiile de 1 la 1, echipa trebuie să avanseze către un obiectiv comun prin eforturi comune (ideea este ca toată lumea să vâslească în aceeaşi direcţie, prin eforturi complementare – poate unul vâsleşte mai încet, dar oboseşte mai greu, în timp ce altul vâsleşte mai tare, dar nu poate fi la fel de constant). Fiecare trebuie să pună pe locul doi interesele, obiectivele, simpatiile şi antipatiile personale şi să prioritizeze interesele şi obiectivele acelei echipe. Dacă vreţi, vă puteţi raporta la echipă ca la un individ separat (da, da, un individ format din mai mulţi indivizi –niciun organism viu nu poate rezista dacă elementele sale componente se resping între ele).
Dar tot ceea ce se învârte în jurul unei echipe este complex şi de multe ori dificil de înţeles, astfel că cel mai sigur este să pornim din aproape în aproape. Iar unul dintre paşi a fost tocmai participarea la cea de-a patra întâlnire organizată de Achieve Global, sub titulatura „Serile Challenging the Boardroom”. Dialogul, iniţiat sub tema „Echipele verzi vs. Echipele roşii”, a avut rolul de a ne face să înţelegem cum funcţionează agresivitatea şi pasivitatea n echipe.
„În lumea necuvântătoarelor, « echipele » funcţionează şnur, pentru că instinctul le spune membrilor că nu se pot descurca unii fără alţii. Scopul comun este cât se poate de clar, supravieţuirea, iar armonia devine o condiţie necesară pentru supravieţuire. Pentru echipele din organizaţiile noastre, scopul comun este uneori mai îndepărtat, mai vag, mai greu de conştientizat, iar inter-dependenţa este un obicei învăţat, nu un instinct”, a spus Ştefania Antone, Business Development Manager în cadrul Achieve Global, gazda întâlnirii de săptămâna trecută.
Dialogul a început cu identificarea dinamicii echipelor, a stilurilor de interacţiune …
Citiţi articolul integral pe hrmanageronline.ro.