În culisele MBA, dincolo de spoturi şi cosmetizări

Programele de MBA sunt, în general, într-o oarecare scădere de popularitate pentru că lumea s-a cam prins că „managementul nu se prea învață la școală“. Aceasta nu înseamnă că școala e inutilă, dar conducerea afacerilor nu e o disciplină statică și nici una perfect deterministă. „Nu există rețete universal valabile și orice înveți în școală e în același timp foarte contextual, adevărat doar în parte, și supus unei permanente schimbări.“

Beneficiul cel mai mare din urmarea unei școli de afaceri nu e atât faptul că afli lucruri noi, cât faptul că ești provocat să te gândești la niște subiecte sistematic, că ai contact cu alți oameni asemănători ţie și că poți să îți pui experiențele în perspectiva experiențelor altora dinaintea ta. Din acest motiv, școlile de afaceri sunt mai degrabă utile celor care au ceva experiență de conducere. Pe această cale, deci, modelul de MBA clasic, de 2 ani, făcut repede după facultate, cu frecvență plină, nu prea mai are succes. Succes au încă programele executive, intensive, pe durate mai scurte, adresate managerilor cu experiență.

Teorie sau practică?
Formatul și metoda MBA vin din SUA, împreună cu 90% din teoria modernă a conducerii, deci e firesc ca acele școli să fie mai bune. Marii teoreticieni și practicieni ai managementului sunt în proporție de 80% americani și predau în școli americane. Dacă ne întrebăm ce înseamnă mai bune, e dificil de stabilit, pentru că nu există o metodă unică de evaluare și nici măcar o perspectivă unică de evaluare. De aceea există așa de multe clasamente în toată lumea care dau rezultate așa de diferite.

Dar există și diferențe oarecum sistematice între MBA-urile americane și cele europene. MBA-urile europene au o componentă mai mare de orientare către cunoștințe, folosesc dizertația ca examen final de absolvire și necesită un important studiu teoetic. Cele americane, care au o orientare mai mare pe cercetarea empirică, aplicația practică, programele de consultanță, nu folosesc dizertația și notează mai degrabă prestația pe parcurs a studenților, decât pe cea din examene.

Este cazul Universităţii Johns Hopkins din Baltimore care are o școală de afaceri, Carey School of Business, cu care Maastricht School of Management a avut două programe comune de „action learning“. Aceasta înseamnă un proces de învățare centrat în jurul unui proiect concret, de regulă de tip consultanță, la un client real.

Învățarea se face prin supervizarea proiectului de către un corp didactic care mai aruncă și niște „pastile“ de tip teorie printre picături. Carey are un program de MBA care desfășoară exclusiv așa, studenții nu participă la nici un curs, seminar etc.

Deşi ar fi fost de aşteptat că vor străluci când vin la Bucureşti, pentru că era ultimul lor proiect și timp de doi ani doar asta făcuseră, nu a fost așa. Studenții români au fost mult mai buni, chiar după evaluarea profesorilor de la Carey. Ca atare, MSM a decis să aplice un model hibrid, care îmbină învățarea în clasă cu proiectele de grup, de gen „action learning“.

Pentru majoritatea materiilor nu se folosesc cărți, nu se dau examene, ci se folosesc exclusiv de articole, studii de caz și proiecte. Ce rezultă e ceva mai puțin solid din punct de vedere academic, dar foarte solid din punct de vedere al aplicării imediate și, mai ales, foarte actual în privinţa conținutului predat. Cursurile se schimbă de la o serie la alta pentru a fi la curent cu evoluția practicii manageriale. Părțile teoretice sunt acoperite prin articole și discuții în clasă despre conceptele perene.

Ce trebuie schimbat?
Şcolile suferă, ca și restul învățământului, de un accent prea mare pus pe cunoștințe. Ca idee, se feresc să pretindă că „scot“ manageri, oameni de afaceri, ci mai degrabă – administratori. În lumea de azi nu mai este suficient. În fiecare an vin studenți despre care ştii precis că nu vor fi niciodată manageri buni, dar care trec clasa pentru că învață bine și își fac toate temele. După cum, vin studenţi care iau note mici, dar despre care ştii sigur că vor avea succes ca manageri. Pentru că managementul este despre conducere, mai mult decât despre afaceri. Iar despre conducere se învaţă prea puțin.

„Orice școală trebuie să fie și formator de caractere, nu doar colportor de cunoștințe. “

Ceea ce învață oamenii la școală e doar punctul de plecare, nu destinația unei pregătiri de manager. Ca atare atitudinea, spiritul, filozofia personală de viață, stilurile de intracțiune, etica personală, toate au mare importanță în succesul în conducere.

Şcolile caută să aducă aceste valori în cadrul programului prin felul în care conduc procesul de învățare și interacțiunile în grupuri, ca și prin abordarea acestor subiecte la curs. „Vrem să avem în sală oameni de o anumită calitate, cu o atitudine pozitivă și deschisă față de lume și față de ceilalți, integri și dornici de progres. Sigur, mai dăm și chixuri.“ Dar nici aceasta nu e o metodă suficientă. Mai mult decât atât, managementul e o disciplină empirică, el se scrie pe măsură ce se face și, ca atare, e în progres continuu. Dar, în general, „toate programele de MBA au păcătuit în trecut printr-o abordare rece, exclusiv rațională și excesiv de numerică a afacerilor.

Acest fel de a pune problema a dus la „dezumanizarea lumii de afaceri și a pus-o în curs de coliziune cu societatea civilă.“ Miza este, aşadar, aducerea oamenilor înapoi în conducere, și a societăţii înapoi în peisajul participanților la mediul de afaceri. „Din păcate nu ne putem abate prea tare nici de la curicula, nici de la metodele MBA-urilor, altminteri ne-am pierde acreditările, dar în limitele pe care ni le permite sistemul, noi punem presiune mare pe studenți să înțeleagă și să-și asume componenta umană și umanistă a afacerilor.“

Învățământ în criză

Nu există o diferență majoră în curiculă sau în metodă, și nici nu vede nevoia vreuneia între învăţământul din perioada de criză şi cel dinainte. „Ce facem diferit e că abordăm subiectele altfel.“ De pildă, la MSM s-a introdus o linie de abordare orientată către conducerea schimbării și abordarea inovatoare a afacerii. „Nu e o materie în sine, ci un fel în care abordăm totul, de la Marketing la Finanțe, de la Strategie la Dezvoltarea Organizațiilor. Subiectele în sine sunt aceleași; accentul e pus diferit.“

Studenții optează pentru master din motive mult mai bune decât cu 5 ani în urmă. Dacă atunci veneau pentru că un MBA presupunea un fel de promovare automată, acum vin pentru că vor să învețe, o fac pentru ei și pentru a-și crește nivelul de pregătire.

Mulți își plătesc singuri școala și acest lucru creează grupe foarte active, foarte angajate, oameni care sunt acolo ca să învețe, nu ca să ia o diplomă. Din acest motiv, nici nu „iartă“. „E foarte provocator intelectual și foarte angajant emoțional să predai unor astfel de studenți. Mulți dintre cei care termină MBA-ul își schimbă traseul profesional. Uneori chiar pentru că în timpul școlii își descoperă pasiuni noi sau capătă curaj să-și urmeze proiectele pentru care se simțeau insuficient pregătiți.“ Aceasta înseamnă că intră în antreprenoriat sau că schimbă domeniul. Dar cu siguranță a urma un MBA nu e o decizie bazată strict pe salariu, ci pe elemente puternice de creștere și dezvoltare personală. Domeniile din care provin sunt diverse.

Se poate constata o creștere a numărului studenților proveniți din firmele de producție. Băncile sunt în continuare reprezentate, dar nu domină grupa, ca în trecut. „Cât privește antreprenorii, avem în fiecare an câțiva, și avem în fiecare an câțiva studenți care se apucă de antreprenoriat după MBA.“ Dar, din păcate, ei nu sunt majoritari. Pe de altă parte, nu se poate spune nici că sunt sub-reprezentați, având în vedere numărul lor, relativ mic, în totalul populației de management. În ceea ce privește femeile, în România ele sunt foarte bine reprezentate în management, și la fel stau lucrurile și în grupele de MBA: „Avem între 40 și 50% femei în fiecare grupă.“

Toate programele din România sunt acreditate, altfel nici nu ar avea dreptul să se numească MBA. Programul MSM -RO, de pildă, e acreditat integral de ACBSP, AMBA și IACBE.
Există şi burse pe care şcolile de afaceri le oferă pe criterii de marketing, de tip „premiu“. „Noi nu facem asta deloc, dar ne gândim la un sistem de burse pentru persoane pe care le considerăm agenți de schimbare în societate. “ Bursele sunt menite să aducă școala mai aproape de linia misiunii sale, aceea de a „contribui la schimbarea în bine a societății“, aşadar vor fi acordate strict pe criterii de merit și după o selecție atentă.

Adrian Stanciu nu crede că învăţământul la distanţă poate reprezenta o competiție reală pentru programele tradiţionale. „În general, e foarte dificil să înveți management la școală, chiar așa, cu interacțiunea frecventă cu colegii și profesorii. De la distanță e practic imposibil.“ Ca atare, învățământul la distanță se adresează unor nevoi diferite decât un MBA clasic, adică celor care au nevoie de cunoștințele de bază, obținute cu minimum de efort. „E o necesitate pe care MBA-ul nu își propune să o satisfacă.“

Un studiu făcut în urmă cu 6-7 ani în SUA despre viitorul MBA-urilor (declinul lor începuse deja) le cerea angajatorilor să specifice de ce recrutează absolvenți de MBA din școli de vârf ca Wharton sau Stanford. Răspunsurile au fost surprinzătoare.
În principiu, nimeni nu-i angajează pentru cunoștințe! Primele trei motive au fost (și nu neapărat în această ordine) modul sistematic de a gândi pe care-l învață în școală, networkingul și procesul de selecție al școlii în sine, ceea ce îi garantează angajatorului că un absolvent provenit de acolo este o persoană de calitate.

Biografie:

Adrian Stanciu este un consultant renumit pe probleme de dezvoltare organizaţională, specializat în managamentul culturii şi schimbării organizaţionale. Munca sa a influenţat peste 50 de organizaţii, mari sau mici, în România şi în alte ţări, precum şi mai multe sute de lideri şi manageri.
Este totodată un profesor pasionat şi a predat diverse programe de afaceri la Universitatea Politehnică Bucureşti, SNSPA, ASE, precum şi cursul de „Managementul Schimbării“ la Universitatea din Ottawa şi în cadrul MBA-ului Româno-Canadian. În ultimii ani a susţinut cursuri de „Dezvoltare organizaţională“ şi de „Leadership şi Managementul schimbării“ pentru CEU Business School din Bucureşti. Se numără printre membrii fondatori ai Maastricht School Management România, unde în prezent predă „Gestionarea diversităţii culturale “ şi „Leadership şi Schimbare“.