Lecții de leadership de la un erou mitic

Biograful oficial, Anthony Sampson, nota că, în anii de închisoare, Nelson Mandela – căci despre el este vorba, a fost capabil să dezvolte o anume detaşare, specifică unui filosof şi să aprofundeze arta subtilă „a politicii”, reuşind să se raporteze la tot felul de oameni. Pe care să-i convingă, să-i măgulească, culminând cu a-și subordona gardienii şi devenind, în cele din urmă, propriul maestru.
„Eu sunt propriul meu stăpân, căpitanul sufletului meu”, – obişnuia să spună Mandela citând din poetul victorian W.E. Henley. Conştient că va face închisoare, Mandela a rămas neclintit în convingerile sale politice. În 1960, când Congresul Naţional African a fost scos în afara legii de către regimul segregaţionist din Africa de Sud, Mandela a anunţat că partidul său renunţă la politica de non-violenţă din cauza sentinţei de închisoare pe viaţă: „Am fost declarat infractor prin lege, nu din cauza a ceea ce am făcut, ci pentru crezul meu”.

Mai sărac ca un șoarece

Reflectând la momentul în care a intrat la închisoare, Mandela a declarat: „Felul în care eşti tratat în detenţie depinde de comportamentul tău.”. La ameninţarea cu violenţa pe care a primit-o de la un gardian, se pare că ar fi ripostat, spunându-i: „Dacă îndrăzneşti să te atingi de mine, îţi promit că te voi purta până la Curtea Supremă de Justiţie, iar când voi termina cu tine, vei fi mai sărac ca un şoarece”. În timp, pentru că reuşea să-şi ţină foarte bine emoţiile sub control, relaţiile lui cu gardienii s-au îmbunătăţit, mai ales după ce le-a arătat că le recunoaşte latura umană.
Steve Tappin, realizator la BBC, susţinea nu demult că un CEO, deşi funcţionează într-o unitate de timp mai comprimată – comparativ cu cei 27 de ani petrecuţi în închisoare de Mandela, ar trebui să ajungă la acelaşi nivel de calm şi detaşare emoţională. În acest fel, se va bucura nu doar de o stare de sănătate mai bună şi de echilibru interior, dar va păstra în minte imaginea de ansamblu şi nu se va da bătut în faţa problemelor de zi cu zi.

În 1989, Africa de Sud, în timpul regimului segregaţionist, era sfâşiată între violenţe rasiale şi probleme economice, care o izolau de restul lumii. Faptul că oponentul său politic, preşedintele FW de Klerk, l-a eliberat din închisoare, i-a ridicat lui Mandela o problemă de etică: Cum să se comporte faţă de oponentul devenit peste noapte eliberatorul său? Avocatul său, George Bizos explică atitudinea abordată de Mandela: „Mai bine să-i întindem o mână. Să nu-l ţinem la distanţă ca pe un opresor, să nu-i punem un stigmat.” Mandela a reuşit să facă un aliat din duşmanul său politic.
Mandela a înţeles că dintr-o negociere, ambele părţi au de câştigat. Potrivit analiștilor, însuşindu-şi lecţia Germaniei de la sfârşitul Primului Război Mondial, Mandela a crezut cu tărie că: „Nu trebuie să abdici de la principiile tale, dar nici să-ţi umileşti oponenţii. Nimeni nu este mai periculos decât cel umilit”. Și tot analiștii sunt cei care adaugă, întărind, desigur, afirmațiile lui Steve Tapin, că “pot fi asimilate multe lecții de leadership de la acest om care a devenit, în timp, un fel de erou mitic, de neatins!”.