Și în vremuri de criză tinerii joacă riscant „cartea” angajării
Mulți dintre tinerii fără experiență nu numai că nu știau pentru ce post să-și depună candidatura, dar nu erau foarte deciși nici în ce domeniu le-ar plăcea să-și construiască cariera. Pentru unii dintre ei alegerea facultății se dovedise a fi total nepotrivită și nu știau încotro să o apuce. Cu toate acestea, chiar dacă cv-urile erau depuse pur și simplu la nimereală, pentru că locurile vacante erau numeroase și candidați nu foarte mulți, ajungeau să discute cu angajatorul condițiile în care ar fi dispuși să obțină un post.
Tinerii cred că pot ajunge sus, doar dacă țintesc de la început cea mai înaltă treaptă
Cerințele erau absurde. „Sub 1.000 de euro nici nu mă gândesc să accept. Ar fi sub valoarea mea și acest compromis mi-ar scădea din preț și pe viitor”, spunea un tânăr participant la târg care își depusese CV-ul pt un post în banking, chiar dacă era student la biologie. „Vreau un loc de muncă unde în maximum doi ani să pot ajunge manager de departament”, spunea cu tărie o altă domnișoară, studentă în primul an de facultatea de istorie. Și exemplele pot continua. Am crezut cumva că situația economică nefavorabilă i-a făcut pe tineri să fie ceva mai realiști. Cei drept, specialiștii confirmă acest lucru, însă spun că acum o mare parte dintre ei cred că pot ajunge sus doar dacă țintesc de la început o treaptă cât mai înaltă.
„Nu e nevoie să accept un job neplătit ca să-l conving pe angajator că eu sunt omul pe care-l caută și de care are nevoie”
„În loc să se orienteze să facă voluntariat într-o companie mare, sunt încă foarte mulți tineri care aspiră direct la un post de manager. Cred că studiile și cât cred ei că sunt de buni, îi pot determina pe angajator să-i ia în echipă chiar dacă nu au pic de experiență pe piața muncii și nici un fel de proiecte în care sunt implicați. Din păcate, situația nu stă deloc așa. Lucrurile o dată cu venirea crizei s-au schimbat, angajatorii au început să fie extrem de exigenți, pretențioși, dorindu-și angajați buni, cu experiență și cu deja câteva proiecte derulate cu succes. Iar pretențiile salariale exagerate, nu-i pot face pe angajatori decât să ia o decizie rapidă”, explică Eduard Ezeanu, coach, despre cum stau acum lucrurile la angajare.
Flaviu Niculae, un tânăr în ultimul an la Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene, îl contrazice pe expert. „Dacă ai încredere în tine, dacă ești extrem de bun, nu ai nicio problemă în a ajunge acolo unde își dorești. Cel puțin pe mine nu mă sperie nici măcar faptul că pentru la un singur job în această perioadă aplică și 1.000 de candidați. Poate că pe un site de recrutare nu o să mă găsească repede angajatorul, dar pot merge eu în biroul lui și să-i arăt tot ce știu. Sunt sigur că-l pot convinge de abilitățile mele și nu trebuie să accept un job gratuit ca să-i dovedesc asta. Din păcate, tocmai pentru că sunt tineri care fac acest lucru, s-a stricat și piața. Vreau să subliniez că nu este nevoie să accept un job free ca să-l conving pe angajator că eu sunt omul pe care-l caută și de care are atâta nevoie ca lucrurile să se schimbe în bine în compania lui. Dacă nu mă vrea, nu eu pierd. Eu, la un moment dat, tot voi găsi acel job pe care mi-l doresc. Atitudinea este cea care face lucrurile să se întâmple”.