“Vă rog să nu ziceți de rău despre România. Dacă nu sunteți mulțumiți de țară, încercați sa o schimbați” – Ato Kawara, artista japoneză cu suflet de româncă

Astfel, alături de Ion Caramitru (interpret si regizor), Medeea Marinescu, Marius Manole, Tania Popa, Istvan Teglas, Anca Sigartău, Lari Giorgescu, Aylin Cadîr, Eduard Adam, Florin Călbăjos, Emilian Mârnea, Petre Ancuţa, în suntele acordeonului magic al lui Emy Drăgoi şi în acompaniamentul 3D Pro`ect, Jazz Hot Club Romania şi Lucian Maxim, tânăra artistă japoneză adăuga, în magia unei seri de iarnă la Naţionalul bucureştean, ceva din sufletul nipon şi din admiraţia ei pentru România.

Și cum orice lucru magic are, desigur, o poveste, am vrut să știm câte ceva despre soprana Ato Kawara.

Aveam să aflăm, printre altele, că s-a stabilit de mai mulți ani la Cluj, colaborând cu Opera Română din oraș! Artista japoneză a acordat un interviu pentru Revista CARIERE: o poveste de viață și destin – şi de ce nu? – sinceră și impresionantă.

***
Cât de lung a fost drumul profesional din Japonia și până în România și totodată cât de dificil?

Eu m-am născut în biserica protestantă. Părinții mei sunt pastori. În biserică este întotdeauna plin de muzică. Din copilărie cântam și singură în cor. Părinţii mei sunt pastori, dar şi amatori de orice fel de muzică. Am crescut cu muzica. Eu cânt și la pian, dar cel mai mult îmi place canto. Pentru că pot să mă exprim pe mine însămi cel mai direct. Când eram la liceu, nu aveam alt gând decât să studiez canto la conservator. Am intrat într-un conservator din Tokyo. Dar a trebuit să-l părăsesc, pentru că taxa era prea mare.

În Japonia, creștinii sunt doar unu la sută. Suntem în minoritate, iar bisericile nu au bani. Și eu lucram, și părinții mei, dar nu erau bani suficienţi ca să studiez acolo mai mult decât un an. Dar eu am crescut cu muzica. Niciodata nu am putut să abandonez pasiunea mea. De la un misionar japonez am aflat că în România pot sa studiez mai ieftin. Am venit cu speranță. Totuşi taxa nu era mică.

În România există întotdeauna “prețul pentru străini” și domnul misionar nu știa despre asta. Am intrat cu taxă și am studiat cu hărnicie, încercând să mă încadrez în buget și am reușit. Am terminat și licența și masteratul ca bursieră cu notă maximă…

Aveți, să-i spunem, un idol în ceea ce privește muzica de operă?

Leontyne Price, Mariella Devia și doamna Angela Gheorghiu – sper să am șansa să o cunosc cândva.

Vorbiți cu un grai ardelenesc uimitor. V-a fost greu să învățați limba română?

Limba română este atât de diferită față de limba mea maternă. Este grea, dar îmi place! De fapt, la început nici nu știam ca eu am accent ardelenesc! Credeam că se vorbeşte în felul acesta în toată țara. Dar nu este așa!

Ați adăugat, în luna ianuarie, în magia unei seri la Naţionalul bucureştean, ceva din sufletul nipon şi din admiraţia dumneavoastră pentru România. Cum considerați că a fost acest spectacol de la Teatrul Național?

Înainte de toate îi mulțumesc din suflet domnului Ion Caramitru care m-a invitat la spectacolul său (n.r. – foto, credit foto Florin Ghioca). A fost o onoare și o experiență foarte bună să cânt împreună cu domnul Emy Drăgoi (n.r. – în foto mai jos, credit foto: Florin Ghioca).

Dumnealui este cu adevarat regele acordeonului. Niciodată nu am auzit în viața mea acordeonul să sune atât de frumos. Am avut onoarea sa-l invităm și pe domnul ambasador al Japoniei, Excelența Sa Kisaburo Ishii. Mă bucur că domnul Ion Caramitru a propus să interpretez și imnul României și imnul Japoniei la teatru. Spectatorii au fost foarte calzi și m-a bucurat acest lucru. Eu stau la Cluj, dar, dacă o să mai fie o astfel de ocazie, o să vin oricând la București, cu mare bucurie.

Am înțeles că vă plac colindele, romanțele și chiar și muzica lăutărească!

Muzica este prietena mea, indiferent de gen. Pot să zic totuși că mă pasionează mai mult opera și muzica clasică. Dar îmi place și muzica populară. Muzica populară este…inima poporului! Acolo se simte caracterul națiunii.

Care este cea mai frumoasă amintire din copilăria dumneavoastră?

La fel ca și acum, cel mai fericit moment era atunci când cântam împreună cu familia mea, mai ales cu sora mea mai mare și fratele meu mai mare. Fratele meu este cântăreț profesionist. Cântă și la chitară. A venit în România odată cu chitara și a cântat în public, la Cluj și la București.

Planuri de viitor? Cum vă vedeți viitorul profesional, cariera: aici, în România, sau în Japonia?

Acum eu sunt colaboratoare la corul Operei Nationala din Cluj. Fiind străină, chiar dacă știu să vorbesc ardelenește și am diplomele din România, nu prea am speranța să mă angajez acolo permanent. Eu sunt foarte mulțumită deocamdată, pentru că am șansa să cânt, dar din punct de vedere financiar nu pot să trăiesc așa veșnic. Mă tem că trebuie să-mi schimb viața cândva. Dar România rămâne întotdeauna în inima mea!

Numele dumneavoastră – Ato Kawara – se traduce într-un anumit fel? Adică înseamnă ori descrie ceva în japoneză?

Numele meu Ato nu este obișnuit în Japonia. Înseamnă “orașul iubirii”. Iar numele meu de familie Kawara – și acesta este relativ rar. Dar nu prea are semnificație.

Un gând pentru România?

Uneori oamenii mă întreabă: “De ce ai venit în România? Toată lumea fuge de aici, pentru că este o țară cu multe probleme”. Ma întristez când aud o astfel de întrebare. Eu am ales România. Am studiat aici. Și sunt mândră că am ales țara voastra. Vă rog sa nu ziceți de rău despre România. Dacă nu sunteți multumiți de țară, încercați să o schimbați. Acțiunea fiecărui om va schimba țara.

Un gând pentru cititorii Revistei CARIERE?