Oameni, fapte și valori
Bun de patrimoniu
(III)

România are bogații culturale, arhitecturale și tradiții inestimabile, dar un nivel de conștiința și de identitate, de prețuire a acestora, nedemn de valoarea lor. În trecut, oamenii apreciau frumosul, îl construiau, îl dezvoltau, se mândreau cu el. Acum îl distrugem, sau asistăm nepăsători la distrugere.

Și totuși, în această lume tot mai agitată, văduvită de repere, în care scara de valori e aproape răsturnată, societatea românească simte tot mai acut nevoia unui respiro, a unei reconectări la rădăcini. Tot mai mulți români simt că trebuie să ne întoarcem la setul acela de virtuți și demnități, de repere și comori materiale și imateriale moștenite, temelia identității noastre naționale. Am fost orbi ani la rând, dar am ajuns într-un punct în care nu mai putem privi nici indiferenți, nici resemnați la distrugerere. Avem datoria să ne implicăm, e mesajul care se aude tot mai des, să transformăm într-o misiune nobilă dorința de salvare, de conservare a patrimoniului, pentru că el este cea mai valoroasă punte de legătură între trecut, prezent și viitor. Avem datoria să readucem în atenție, cu discernământ și responsabilitate, adevăratele valori, credințe, tradiții, toate acele moșteniri care ne definesc, care ne dau sentimentul de conectare sacră cu spiritul românesc.

„Mi-am dorit ca aceşti elevi să înţeleagă oraşul, dar să simtă şi sentimentul acesta de libertate. Libertatea de a vorbi, de a întreba, de a descoperi”

Doctor în istorie, Anita Sterea (foto) derulează, din primăvara anului 2012, un amplu proiect numit „Descoperă Bucureștiul cultural”, care constă în vizite la monumente și plimbări pentru elevi, în cadrul Școlii ALTFEL.

De ce nu știm să prețuim moștenirea patrimonială?, am întrebat-o. „Nu ştim pentru că nu am fost învăţaţi. Perioada comunistă a şters o mare parte din conştiinţa noastră ca popor, iar valorile în care bunicii noştri credeau şi pe care le cinsteau au dispărut. Astăzi, noi descoperim, încet, poate uneori prea încet, aceste comori pe care le avem în vecinătatea noastră. Este o combinaţie, nu cred că există o reţetă perfectă. Unii ne amintim de bunici şi încercăm să aducem azi mesajul lor către copiii noştri, însă la fel de ușor poţi să descoperi valori şi tradiţii şi dacă citeşti memoriile Reginei Maria”, mi-a explicat Anita Sterea.

Timpul însă nu e iremedial pierdut. Optimistă și realistă, în egală măsură, ea consideră că suntem abia la început de drum, iar startul promite: „Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în ultimii ani în jurul nostru, aș spune ca nu este deloc pierdută lupta pentru recuperarea, păstrarea şi conservarea a ceea ce este autentic şi tradiţional, ci abia a început. De ce acum? Pentru că abia acum avem, la 30 de ani de la Revoluţie, o generaţie matură, dornică să descopere acele tradiţii uitate. Sunt tot mai multe activităţi în spaţiul rural unde sunt prezenţi oameni de toate vârstele. Conceptul acesta de brunchuri organizate în diferite sate și orașe, evenimente gastronomice, dar care promovează şi tradiţii şi folclor local, sunt poate cele mai bune exemple de speranţă. Nu cred că există o reţetă generală, dar cred că reîntoarcerea aceasta îşi are nucleul în vacanţele de la bunici, în lumea rurală, unde încă totul era şi este altfel. Eu, reperele le-am căutat în familie, iar mai apoi în profesori. Pentru că totul începe în casă, mai ales în casa bunicilor, însă continuă în şcoală. Societatea civilă este la fel de importantă. Tinerii trebuie să asculte, să descopere şi să îşi găsească singuri repere, să caute ei explicaţii şi să preia ceea ce îi reprezintă. Mă uit în jurul meu şi de multe ori văd astăzi ceea ce îmi doream acum 10 ani. Văd oameni în vârstă, care încep să se plimbe sau să ia prânzul la Caru’ cu bere, văd case salvate şi deschise publicului sub forma unui restaurant sau galerie de artă, văd colegi de generaţie care fac voluntariat în organizaţii de mediu. Aşa că speranţele prind aripi şi devin realităţile zilei de azi”.

„Descoperă Bucureștiul cultural” – povești noi în Centrul Vechi

Anita iubește Bucureștiul. De copil. Și, cel mai probabil, responsabil de această iubire este chiar tatăl ei. „Îmi amintesc ziua de 1 Decembrie 1990, când aveam 6 ani şi eram cu tata de mână şi mă plimbam prin Centrul Vechi. Tata îmi spunea nişte poveşti noi, deşi trecusem destul de des pe acolo. Acum însă eram liberi şi tata putea povesti în linişte ceea ce ştia de la părinţii şi bunicii lui. Aşa că, atunci când am început proiectul Descoperă Bucureştiul Cultural la Fundaţia Calea Victoriei, mi-am dorit ca aceşti elevi să înţeleagă oraşul, dar să simtă şi sentimentul acesta de libertate. Libertatea de a vorbi, de a întreba, de a descoperi. Am de cele mai multe ori cu ei dezbateri despre păstrarea sau nu a patrimoniului, sau de ce este atât de frecventă ideea de graffitti printre ei. Provocările vin tot de la ei, care au uneori întrebări la care nu ai raspuns, dar şi de la profesorii care uneori îi însoţesc şi care îi inhibă să se exprime liber. Oricum, rezultatele sunt cu mult peste aşteptări. Nu mă aşteptam ca aceşti elevi uneori să îşi aducă apoi părinţii la tururi. Să îmi trimită mesaje cu case faine, care astăzi găzduiesc diferite cafenele pe care ei le frecventează. Unii au devenit voluntari la ONG-uri care se ocupă de patrimoniu, alţii pasionaţi de fotografie urbană. Toţi îmi sunt dragi şi îi port în suflet. Ei vor prelua acest oraş de la noi şi îl vor duce mai departe, iar viitorul sună bine la cât de implicaţi îi văd!”.

Sunt implicați pentru că, spune Anita, „sunt tineri care au ceva de spus şi au argumente. Sunt tineri care consumă istorie, fie din cărţi, fie din documentarele de la History Chanel, sau din filme. Toate acestea le stârnesc interesul şi apoi încep să citească, însă nu au nevoie să citească bilbioteci. Sunt tineri care sunt atenţi la bunici şi părinţi şi la ceea ce spun ei. Mereu aud, «mi-a spus bunica, aici era o cofetărie celebră», sau «părinţii spun că nu mereu a fost Calea Victoriei, ci înainte se numea Podul Mogoșoaia», deci preiau din ceea ce oamenii din jur le spun, apoi întreabă şi folosesc acele informaţii. Cele mai dese și intense dzbaterii sunt însă despre perioada comunistă. Sunt curioşi, întreabă, comentează, citesc mult , mai ales presă. Sunt fericită să lucrez cu asemenea oameni. Când am început la Calea Victoriei, eram singuri, acum suntem mai mulți. Fiecare este responsabil de o mica bucaţică, însă, împreună, aceste iniţiative pot avea un efect pe termen lung, ridicând gradul de responsabilizare, în special prin cunoaştere pentru tânăra generaţie asupra oraşului în care trăiesc. Nu este suficient, dar este un mare pas. Dacă alături de societatea civilă vin părinţii şi şcoala, atunci cu sigurnaţă puntea către viitor va fi una solidă”.

Articol preluat din numărul 262, noiembrie 2019, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.