Cum să cuceriţi INVESTITORII
Mulţi antreprenori mă contactează prin intermediul site-ului nostru, virgin.com. Primesc sute de idei de afaceri în fiecare lună, detaliate şi clasificate. Cele mai bune sunt revizuite şi documentate, iar un număr mic dintre ele ajung în mâna profesioniştilor noştri în investiţii, care analizează afacerea mai ceva ca detectivii criminalişti de la „CSI: Crime Scene Investigation“.
Ce se întâmplă dacă le place ideea? Dacă aţi văzut emisiunea Dragons' Den de pe postul BBC sau un reality show de acelaşi gen (n.r. – Arena Leilor), în care antreprenorii îşi prezintă ideile în faţa investitorilor, atunci ştii ce urmează. Atât la Virgin, cât şi la multe alte companii cu capital privat, ideea este disecată până la elementele sale esenţiale, de către echipa noastră de specialişti care se întâlnesc săptămânal să revizuiască noile idei.
Interesele noastre legitime nu ne determină să ne aruncăm orbeşte în noi investiţii şi nici unul dintre comitetele noastre executive de la Virgin nu derulează afaceri de pe o zi pe alta. Toţi lucrează îndeaproape cu directorii executivi care au experienţă şi care conduc mai multe consilii de administraţie ale companiei noastre.
Dacă o idee are potenţial, s-ar putea ca protagonistul să fie invitat să-şi prezinte planul de investiţii echipei Virgin, conduse de directorul executiv Stephen Murphy. Trebuie să fii bine pregătit, cu toate detaliile la îndemână. De aici încolo comparaţia cu show-urile de televiziune se încheie pentru că, spre deosebire de unii dintre oamenii de la TV, echipa noastră de top nu este deloc lipsită de politeţe. Se vor pune întrebări foarte dificile şi în mod sigur se va examina riguros planul de afaceri pentru a verifica dacă este profitabil. Dacă este, atunci foarte probabil că ţi se va cere să participi şi la alte şedinţe în care vei răspunde la şi mai multe întrebări.
Deseori echipa se întâlneşte de câteva ori înainte să dea verdictul final. Ei evaluează potenţialul afacerii, pentru a stabili dacă se potriveşte cu ambiţiile de dezvoltate ale grupului şi, desigur, cu valorile brandului nostru şi ce venituri şi profit vor rezulta. Îţi verifică planul de cheltuieli, previziunile de profit şi bugetul de marketing şi identifică cu precizie chiar şi momentul în care compania ar putea da faliment. Ei vor căuta să descopere interesul urmărit de grupul Virgin, strategia de ieşire din afacere – o posibilă vânzare şi chiar o eventuală listare la bursă. Mai presus de toate, îi vor urmări atent pe managerii importanţi care vor conduce afacerea. Este Sfântul Graal pentru noi, pentru că angajaţii tăi vor face ca o idee grozavă de afaceri să funcţioneze.
Eu nu particip la întâlniri – echipa nu agreează deloc întreruperile şi intervenţiile mele. M-au poreclit „Dr. Yes“, o parodie după titlul minunatului film cu James Bond, Dr. No.
Totuşi, asul din mânecă e la mine. Dacă cred în ideea ta de business, îi pot convinge şi pe directorii mei să-mi accepte punctul de vedere. Dacă îmi place ideea, însă echipa mea este circumspectă, în mod normal îi rog pe ei să găsească soluţii la problema pe care au ridicat-o. Pot fi foarte insistent. Înainte să intrăm pe piaţa telefoanelor mobile, de exemplu, i-am întrebat săptămânal: „De ce n-am făcut asta până acum?” La început colegii mei nu au vrut să lanseze Virgin Blue, dar în cele din urmă s-au răzgândit.
Nu mi-e uşor să conving echipa de seniori că îmi place o idee – dar, cum am mai spus, de obicei mă bazez pe instinct şi uneori ignor munca lor de cercetare de piaţă. Mi-ar plăcea să fiu capabil să spun că fiecare as pe care l-am scos din mânecă a fost câştigător, aşa cum s-a întâmplat cu Virgin Blue. Dar nu pot – motiv pentru care colegii de la Virgin sunt foarte, foarte îngrijoraţi.
Dacă ne decidem să mergem mai departe totuşi, vom prelua o participaţie în cadrul companiei tale şi vom urmări să obţinem profit de pe urma investiţiei într-o perioadă de trei sau cinci ani. În schimb, noua companie va beneficia de o gamă completă de expertiză Virgin – iar eu voi fi de acord să îi cresc capitalul de imagine, să ofer conexiuni cu persoanele-cheie şi să fac orice alte sugestii se pot face.