Dialoguri Necesare. Verdict tranșant dat de Andrei Pleșu formelor de discriminare și ce conexiuni face cu valoarea și competiția | Video
Dialoguri Necesare. În 2016, la evenimentul organizat de Revista CARIERE și care s-a intitulat ”Dialoguri Necesare cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu: Unde se oprește toleranța și începe intolerabilul”, Andrei Pleșu a vorbit despre modul în care o persoană poate fi discriminată. Scriitorul a dat câteva exemple despre discriminarea care poate fi consecința unei competiții.
”Într-o competiție pot apărea discriminări, pentru că o competiție înseamnă a practica discriminarea pe bază de merit, pe valoare. Ce vină are unul că nu are tot atâta valoare cât altul care are.
De exemplu: concurs pentru un speaker la televiziune. Se prezintă mai mulți și e ales unul mai grăsun, cu o voce mai curioasă, cu o culoare convenabilă, deși sunt alții mai buni. Întrebarea care se pune e cevină are el că nu e ca ăia. Ce facem, îl pedepsim? L-a pedepsit natura o dată, acum îl mai pedepsim și noi o dată? În felul acesta apare un tip de discriminare care aduce în față meritul relativ sau anumite deficiențe și defavorizează oamenii care aveau titlurile să câștige”, a spus Andrei Pleșu la conferința ”Dialoguri Necesare cu Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu: Unde se oprește toleranța și începe intolerabilul”, eveniment organizat de Revista CARIERE.
Andrei Pleșu a vorbit și despre conceptul de toleranță, mai ales despre cea față de propria persoană. ”Toleranța față de noi însine. Pe tine te iubești fără prea multe severități. Știi că ai păcate, știi că ai greșeli, știi că ai făcut tâmpenii, dar ești băiat bun. A iubi aproape ca pe tine însuți înseamnă a-i acorda aceeași îngăduință pe care ți-o acorzi ție însuți. Cu noi suntem blânzi”, a mai spus Andrei Pleșu.
Revista CARIERE vă invită la o nouă călătorie personală în sfera DIALOGURILOR NECESARE – o întâlnire de excepţie cu Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, pe tema „Iubirea ca resursă a transformării şi a împlinirii.” Evenimentul va avea loc pe 10 martie 2017, între orele 10.30 – 14.00, la Hotel JW Marriot.