Dirijorul Christian Badea: „Poţi să nu fii în lumina reflectoarelor, dar mai aproape de adevăr”

De la începutul primei repetiții la ultimul ecou al ultimei note, cineva trebuie să «organizeze» o operă și acela este dirijorul. „Noi spunem publicului o poveste și este absolut necesar ca această poveste să aibă doar o singură voce, nu o mulțime de elemente disparate.”

Cariera dirijorului Christian Badea a început în România. A absolvit Conservatorul şi a plecat în anii `70 cu o bursă la Bruxelles. A cunoscut succesul dirijând cele mai prestigioase orchestre, colaborând cu artişti renumiţi, precum compozitorul Leonard Bernstein, cântăreţii Luciano Pavarotti, Placido Domingo sau regizorul Franco Zeffirelli. În 1985, a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra”. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte la pupitrul Orchestrei Naţionale a Radio.

„Am lucrat cu destul de mulţi compozitori şi unii chiar foarte mari. Eu sunt interpret, nu o să studiez partitura şi voi spune: «Da, Wagner, foarte bine! Hai că o să adaug eu interpretarea mea, nemaipomenită!». Ceea ce mă interesează foarte mult este să fiu sigur că am studiat atât de atent partitura încât am înţeles ce vrea compozitorul. Şi apoi să o aduc la lumină. În momentul în care am făcut-o cum trebuie, în acel moment compozitorul mă ajută pe mine. Dacă încerc să construiesc împotriva operei lui, în acel moment nu am succes fiindcă doar compozitorul este cel mai bun la opera lui, nu eu, dirijorul.”

Christian Badea spune că în cazul lui Wagner durează zeci de ani până când dirijorul îşi dă seama de emoţiile pe care voia să le transmită compozitorul. „Sau cel puţin, ai convingerea că e ceea ce voia, pentru că nu există adevăr absolut.”

Succesul, cariera şi contradicţiile dintre ele

Christian Badea spune că nu ştie ce înseamnă succesul. „Mă întrebaţi nişte lucruri contradictorii. Succesul este o apreciere a altora. Eu nu am control asupra altora. Cariera este o privire subiectivă asupra unui drum pe care cineva îl face. Poţi să ai un drum cu lumini sclipitoare, dar superficial. Şi poţi să nu fii în lumina reflectoarelor, dar mai aproape de adevăr. Frumosul şi adevărul în artă sunt foarte importante”, explică artistul. „O să vă dau un exemplu. Am făcut o piesă în SUA a lui Leonard Bernstein care era atunci şi dirijor şi compozitor foarte bun. Şi, bineînţeles, am lucrat cu un pic de grijă fiindcă totuşi omul era acolo şi eu eram tânăr. Lucrasem cu el. La sfârşit a venit la mine, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus «asta îmi doream, aşa am gândit când am scris partitura». Pentru mine este vârful aprecierii ca dirijor. Dacă publicul a aplaudat, da, foarte frumos, e mai bine decât să te huiduie, dar dacă compozitorul mi-a dat mie încrederea şi mi-a zis «ai luat piesa mea şi ai adus-o în faţa publicului aşa cum EU am gândit-o» este ceea ce contează cel mai mult.”

Dirijorul Christian Badea laudă modul în care se învăţa odinioară în România. „Eu am avut o educaţie excepţională în România, profesori foarte buni, am lucrat foarte serios, etica de muncă era excepţională. Cu ce am primit la şcolile din România am ajuns acolo şi am devenit competitiv instantaneu! Acum nu se mai poate. Acum dacă un tânăr pleacă cu licenţă şi master, nu îşi va găsi de lucru afară, fiindcă nu este la nivelul celor de acolo. Din păcate, era pe vremea comunismului, chiar dacă aveam nume mari, mari talente ca Herlea. Atunci am decis și eu să plec definitiv.” Unul dintre cei mai apreciați dirijori români contemporani spune că povestea sa de carieră este cât se poate de simplă: „Am plecat cu o bursă de stat la Bruxelles, mi-am făcut studiile la vioară, am început dirijatul acolo, m-am dus la audiţii la Julliard, mi-au dat o bursă şi am decis să rămân acolo ca să studiez. Atât”.

Cum se „antrenează” un dirijor

„Un dirijor studiază partitura din toate punctele de vedere şi poate să dureze de la câteva săptămâni, dacă trebuie să parcurgă partitura foarte repede din motive diverse, – până la o viaţă. Şi de obicei e o viaţă! Pentru că trăieşti cu o partitură zeci şi zeci de ani şi la fiecare decadă descoperi că nu o ştiai chiar aşa de bine şi continui. Şi, la un moment dat, ajungi la o anumită înţelepciune şi aia temporară, însă să cunoşti cu adevărat partitura durează. Meseria asta cere timp, foarte mult timp.”

Christian Badea crede că în viaţa unui dirijor nu există momente dificile, ci perioade. „Începi cariera de dirijor când eşti tânăr şi ai talent, eşti plin de încredere, bravezi, crezi că le ştii pe toate, dar de fapt nu ştii nimic. De ce? Pentru că începi să lucrezi şi îţi dai seama că de fapt nu prea îţi ies. Şi urmează o altă perioadă de analiză, de introspecţie, de studii în care ai dubii. Trebuie să treci prin asta, totuşi. Nu vine nimeni în fiecare zi să îţi spună «Da, eşti grozav!», trebuie să treci peste, să ai încredere în timp ce trebuie să fii conştient că mai ai multe de învăţat. Şi asta durează, iar la un moment dat îţi dai seama de lucruri pe care într-adevăr le ştii. Perioada aceasta de coborâre care există în viaţa fiecăruia e o perioadă dificilă”, povesteşte dirijorul.

Formula succesului

„Eu am mai multe sfaturi pentru tineri şi din această cauză am înfiinţat Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, în 2011. Vreau să ajut tinerii români muzicieni şi am făcut multe proiecte pentru tineri. Însă am descoperit nişte lucruri. Compar, desigur, cu generaţia mea, când eram eu în şcoală. În ziua de azi, în general, mai sunt şi excepţii, dar în general, tinerii încearcă nişte căi mai uşoare în carieră. Nu îşi dau seama că trebuie să munceşti foarte mult. Şi atunci le amintesc formula succesului, ceea ce nu se mai poartă printre tineri – 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie”.

Lumea artelor e plină de genii, iar dirijorul Christian Badea îi avertizează pe tinerii care au cunoscut succesul că «a fi mare şi tare în România» nu înseamnă nimic. „Am avut o experienţă interesantă când am ajuns la Julliard School, în New York, în tinereţe. La Julliard, la etajul patru, sunt zeci de cămăruţe de studiu. În fiecare an, vine cel mai bun muzician din Norvegia, România, Coreea ş.a.m.d. Şi vin toţi cu o încredere şi o aroganţă extraordinare. La un moment dat, pe la 10 seara, trebuie să meargă să studieze pentru că în timpul zilei nu au cum şi încearcă să găsească o cămăruţă liberă. Fiecare are o mică fereastră şi poate vedea cine e înăuntru. De la o cămăruţă la alta, se aud violonişti, care sunt extraordinari, foarte tineri, 14 ani, 15 ani… Şi atunci se creează un fel de disperare şi dezamăgire fiindcă îşi dau seama că ei au fost probabil numărul unu în ţara lor, dar acolo competiţia e mult mai mare. Vreau să le spun tinerilor un lucru: niciodată nu munceşti destul. Aici oamenii încearcă să treacă repede, expeditiv: se mulţumesc cu un pic de bănuţi, se autofelicită şi lucrurile merg înainte. NU funcţionează lucrurile aşa.”

Pasiunea pentru pieţele financiare

Pasiunea pentru pieţele financiare a dirijorului Christian Badea vine din familie. Tatăl său era economist şi director la Ministerul Finanţelor. Iar băieţii săi (gemeni) lucrează şi ei în domeniu în SUA. „Întotdeauna m-au interesat geopolitica, pieţele financiare şi mecanismele de legătură dintre ele. Sunt interesat. Am citit. Am şi un portofoliu de acţiuni, dar nu o să vă spun care e. Cum sunt unii interesaţi de filatelie, pe mine mă interesează pieţele financiare. Într-o perioadă ca acum, cu proiecte noi, nu mă uit pe pieţe, nu mă interesează, pentru că nu am timp. Când o să închei cu Parsifal, o să mă uit şi o să îmi dau seama că s-au întâmplat nişte lucruri între timp. Dacă eram chiar atât de bun pe pieţele financiare, probabil că aveam destui bani să fac Parsifal cu banii mei, dar nu e cazul”, glumeşte dirijorul.

Legile lui Badea

Dacă reuşeşti să faci lucrurile să funcţioneze restul merge de la sine;

Nu fi niciodată în război cu compozitorul. Încearcă să te foloseşti de el!

Nu face nimic, dacă nu ai cei mai buni muzicieni!

Christian Badea spune că nu încearcă să schimbe lumea, dar vrea să aducă România la normalitatea anilor 1922 – 1942. „În perioada aceea, la Bucureşti, veneau în mod regulat, în stagiunea Filarmonicii, cei mai mari artişti ai lumii. Nu era vreun «eveniment», ci modul normal în care muzicienii români colaborau regulat, în timpul anului, cu nume de legendă. Totul, în faţa unui public avizat şi pasionat, cu o contribuţie imediată, constructivă şi de lungă durată la educaţia multor generaţii de tineri muzicieni români.”

Christian Badea şi-ar dori ca viaţa culturală să revină la tradiţia de excelenţă care a existat odinioară în România şi nu un „fenomen de consum” sau un „trend”. România a avut o tradiţie culturală excepţională, care însă a fost uitată şi neglijată. „Cu o susţinere financiară relativ mică faţă de alte sectoare ale economiei, cultura poate aduce importante dividende economice, sociale şi de educaţie, fapt dovedit în multe ţări,” afirmă dirijorul. „Încerc să arăt ceea ce se poate face cu muzicienii nostri alături de cei mai buni artişti ai lumii. Această colaborare îi va ajuta pe artişti să înţeleagă ceea ce ar trebui să facă pe viitor pentru că unde suntem acum nu e bine, iar pe autorităţi să conștientizeze importanţa culturii”.

„Parsifal” la Ateneu

„Parsifal” pus în scenă la Ateneu este un proiect complex și foarte costisitor, care beneficiază de contribuții financiare private importante. Dirijorul și regizorul Christian Badea este în același timp un manager cultural de tip american având o strategie foarte bine articulată de reformă culturală în România.

Reprezentaţia operei Parsifal, actul I de Richard Wagner va avea loc pe 7 și 8 octombrie la Ateneul Român şi reprezintă deschiderea de gală a stagiunii de concerte a Filarmonicii «George Enescu». Este realizat de unul dintre cei mai buni dirijori români de operă– Christian Badea și beneficiază de o distribuție internațională remarcabilă alături de solişti de operă şi muzicieni români. Vor fi cei mai buni soliști wagnerieni ai momentului (Stefan Vinke, Eric Halfvarson, Petra Lang și Bela Perencz). Cu toții au cântat recent la Bayreuth (Germania), templul muzicii wagneriene.

Una din particularitățile proiectului Parsifal la Ateneu este faptul că repetiția generală a spectacolelor-eveniment cu actul I din «Parsifal» (5 octombrie la ora 19, Ateneul Român) va fi dedicată generației tinere de elevi și studenți. „Tinerii, deşi sunt obişnuiţi să asculte pe mobil piese muzicale care durează între trei şi patru minute, sunt, paradoxal, deja familiarizaţi cu lumea legendelor si a miturilor lui Wagner prin experiențele pe care le-au avut cu filme și seriale precum Lord of The Rings, Game of Thrones sau Star Wars – cu subiecte similare operelor wagneriene. Muzica lui Wagner este infinit superioară coloanelor sonore ale acestor filme și, împreună cu elementele vizuale, de teatru, ale spectacolului PARSIFAL, le va crea o experiență copleșitoare, live, pe care nu o vor uita”, conchide Christian Badea.

Parsifal este ultima opera a lui Richard Wagner, cea mai misterioasă și probabil cea mai complexă – Richard Wagner nici nu i-a spus operă, ci „piesă de festival pentru sfințirea scenei”. A fost scrisă special pentru Opera din Bayreuth (făcută de Wagner), cu interdicție de a fi jucată altundeva timp de 30 de ani după moartea compozitorului. În România, Parsifal actul III a fost pus în scenă de George Enescu treizeci şi doi de de ani mai târziu. Au urmat, în 100 de ani, doar trei puneri în scenă. Anul trecut, românii au putut vedea la Ateneu actul III din Parsifal. Dirijorul îşi doreşte să găsească resursele financiare pentru a putea pune în scenă întreaga operă, a cărei reprezentaţie durează 6 ore!