Dumitru Prunariu: „Pe un cosmonaut îl definește o mare capacitate de sacrificiu”
Așa cum îl știm cei mai mulți dintre noi – de la televizor, din interviuri și apariții publice, Dumitru Prunariu este singurul român care a zburat în spaţiul cosmic și al cărui CV este impresionant. De profesie inginer aeronautic, doctor în specialitatea „Dinamica sistemelor aerospaţiale”, a ajuns ca treptat să dețină o titlulatură unică în țară: general locotenent (r) dr. ing. cosmonaut.
A fost pe rând ofiţer inginer în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al Aviaţiei civile române, preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române, ambasador al României în Federaţia Rusă, preşedintele Comitetului ONU pentru utilizarea pașnică a spațiului extra-atmosferic. Este vice-președinte al Grupului de Lucru al ONU pentru elaborarea Agendei spatiale 2030 și expert guvernamental în cadrul Conferinței pentru dezarmare a ONU pentru a pune cap la cap elemente pentru un posibil tratat care sa limiteze militarizarea spațiului cosmic.
Profesia de cosmonaut cere multe calități tehnice și umane
Dincolo de toate aceste competențe, mentalul colectiv îl știe ca fiind singurul român care a ieșit în Cosmos în zborul efectuat în 1981, la bordul navei spaţiale SOYUZ-40 și al stației orbitale SALIUT-6, misiune care a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.
Am vrut să văd mai departe de aura propriilor fapte care l-au transformat pe bună dreptate într-un erou autentic, într-un personaj semnificativ al istoriei românești.
Am vrut să văd omul care a generat această imagine aureolată. Impecabil încă de la prima apariție, punctual și cu vorbele potrivite pentru fiecare situație, ca un adevărat diplomat, toate dublate de un zâmbet cald și prietenos. Un excelent povestitor, cu un discurs perfect logic și de o coerență tot mai rar întâlnită. Am vorbit despre calitățile principale pe care ar trebui să le aibă un cosmonaut, în afară de o excelentă formă fizică, inițiind astfel o discuție despre pregătirea tehnică minuțioasă și temeinică fără de care nu poate exista performanță în domeniu.
Despre caracterul interdisciplinar al aceste profesii – o îmbinare unică de inginerie, astrofizică, dar și de elemente din medicină, fiziologie, bio-tehnologie, psihologie, geografie, geopolitică, limbi străine. Despre capacitatea de a putea cuprinde și procesa informații din atâtea domenii diverse și de a face legăturile relevante pentru fiecare etapă din evoluția profesională. Despre importanța spiritului de echipă și a colaborării, despre curaj și nu în ultimul rând capacitatea de sacrificiu, știut fiind că nu puține astfel de misiuni în Cosmos s-au soldat cu accidente fatale și vieți omenești pierdute.
L-am întrebat dacă la toate aceste calități s-au mai adăugat și altele și a recunoscut că trecerea anilor l-a făcut să înțeleagă mai bine valoarea empatiei și a compasiunii față de tot ce e omenesc. E o schimbare de perspectivă care îl face să vadă altfel lucrurile – cu înțelepciune, acceptare și înțelegere.
„Mereu mi-am dorit să zbor”
Spune despre profesioniștii ca el că există două tipuri de cosmonauți. Cei care pleacă în Cosmos pentru că așa este ordinul de la organul ierarhic superior și cei care iubesc zborul în cosmos. Este evident că el face parte din a doua categorie, deși spune că nu a visat să devină cosmonaut, pentru că era imposibil pe atunci să aspiri la un astfel de statut. Recunoaște că a ajuns în spațiul cosmic din întâmplare.
„Da, mereu mi-am dorit să zbor, dar nu mi-am închipuit niciodată că am să zbor în cosmos. În copilărie visam să fac avioane, să zbor cu ele, am mers la facultate ca să învăț să le construiesc la propriu, am zburat la aeroclub ca pilot sportiv, îmi plăcea să fac acrobații. Eram deja angajat la Întreprinderea de Construcții Aeronautice de la Brașov, când am fost trimis să-mi satisfac serviciul militar obligatoriu, la termen redus, 6 luni, la Bacău. Chiar dacă eram căsătorit încă din studenție, aveam deja un copil mic, al doilea era pe drum. Soția mea încă era studentă la aceeași Facultate de Aeronave pe care am absolvit-o și eu.
În armată, a venit la un moment dat comandantul și ne-a spus că România are nevoie de voluntari pentru a fi trimiși în spațiul cosmic… Eram cu toții neîncrezători și amuzați chiar de ideea asta – ce ne trebuie nou când avem familie, serviciu?! Părea de neatins și de necrezut. Am fost atras însă de ideea de a merge la București cu un avion militar pentru o vizită medicală și de a-mi vedea soția. Față de viața în cazarmă alternative era mult mai interesantă.”
La fața locului însă planurile s-au schimbat, iar tânărul inginer a intrat într-un proces complex de pregătire – fizic, tehnic, interdisciplinar – școală în adevăratul sens al cuvântului.
Își imaginase că după absolvirea facultății, gata cu învățatul, dar atunci și-a dat seama că adevăratul proces de învățare abia avea să înceapă și că nu se va încheia vreodată. Nu se prea vorbea atunci despre importanța învățării continue, deși era epoca lui „învățați, învățați și iar învățați…” (pentru cei care nu știu, aceasta era una dintre celebrele lozinci ale președintelui Nicolae Ceaușescu).
Cum ar fi fost viața lui Dumitru Prunariu fără memorabilul zbor în Cosmos? Fără cele 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute? O viață obișnuită, fără lucruri spectaculoase probabil. „Eu și soția eram amândoi ingineri de aviație, mă gândeam că termin armata, scap de obligații. Ne gândeam că ne vom stabili la Brașov, fabrica urma să ne repartizeze un apartament, ne creșteam copiii, așa cum ceau toți oamenii. O existență obișnuită într-o epocă în care nu puteai spera la altceva. Cu certitudine zborul în Cosmos a fost cea mai mare realizare a vieții mele și momentul care m-a proiectat pe o traiectorie profesională la care nu visasem”, rememorează Dumitru Prunariu.
Se vorbește mult despre colonizarea altor planete. Marte bate la uşă. NASA propune o misiune pilotată imediat după 2030, iar companii private propun să stabilească în 20-25 de ani colonii de mii de oameni pe această planetă. Cum se vede evoluția inteligenței artificiale din perspective unui profesionist care a intrat în contact cu această realitate înaintea multora dintre noi?
„Dacă analizăm ceea ce înseamnă explorarea cosmică pilotată astăzi şi ce va putea însemna ea în viitor, vom constatat că atunci când trimitem oameni în spaţiul cosmic, spectrul de probleme derivate din acest efort cu totul aparte față de ceea ce suntem obișnuiți este foarte divers faţă de atunci când trimitem roboţi. Atunci când oamenii vor relua explorarea Lunii următoarea generaţie de exploratori ai spaţiului va ajunge pe Marte. Oamenii ajunşi în Cosmos nu mai sunt doar cetăţeni ai unei anumite ţări, ci devin cetăţeni ai întregii planete Pământ, fiind preocupaţi de întreaga ei sustenabilitate globală.
Dar asta presupune și multă responsabilitate față de mediul înconjurător, față de Univers. Vor exista turişti cosmici, dar aceștia vor avea nevoie de cunoștințe și pregătire care să le asigure o abordare mai profundă şi mai cuprinzătoare. Fiindcă e nevoie de înţelegerea tuturor aspectelor legate de zborul cosmic. Deja există inițiative private, precum cea a lui Elon Musk. De asemenea, explorarea spaţială pilotată constituie o resursă majoră de inovare, inclusiv în domeniul medical și al protejării mediului, cum ar fi dispozitivele de reciclare și purificare a aerului din locuințe, inspirate din cele existente în navele cosmice. Toate aduc un indiscutabil progres”, explică Dumitru Prunariu.
Felul în care explică toate aceste detalii tehnice îmi aduce aminte de conferințe sau seminarii în care cosmonautul prezintă elevilor și publicului larg actualități din domeniu – ca pe o poveste cu tot felul de peripeții. Studenții cu care se întâlnește la seminarii spun că e un extraordinar pedagog care nu explică prin formule matematice, ci pe înțelesul tuturor.
Cum ar trebui să arate educația din perspective unui specialist al viitorului, care contribuie la Agenda spațială 2030? Mult mai concentrată pe interdisciplinaritate, pe capacitatea de a face legături între diverse domenii, pe autonomie și responsabilizare, pe ideea de învățare continuă, explică Dumitru Prunariu, foarte atent și la educația nepoților săi. Și-ar dori să se poată clona ca să poată să le predea elevilor elemente de bază din astrofizică, pe care el le consider foarte necesare, dar care nu se predau nicăieri în școala românească.
Împreună cu colaboratorul său apropiat, Alexandru Mironov, cei doi merg „să vadă cum va arăta viitorul” peste tot prin lume, la congrese ștințifice de elită, în acele locuri care pun la cale viitorul, apoi revin să îl împărtășească celor care vor să îi asculte.
„Problema existenţei şi supravieţuirii omului în spaţiul cosmic rămâne o temă constantă de dezbateri şi analiză. Informaţiile în acest domeniu sunt vitale pentru dezvoltarea în siguranţă a omenirii, de accea ar trebui să fie cât mai accesibile tuturor statelor lumii. Ceea ce este inimaginabil astăzi poate deveni o realitate evidentă în viitor”, concluzionează experimentatul profesionist, cu același zâmbet care îl caracterizează și despre care un as al aviației române spunea „Omul ăsta nu își pierde zâmbetul nici în cele mai afurisite situații.” Recunoaște însă că au fost situații în care zâmbetul i s-a stins, în momente în care familia sa a trecut prin mari necazuri și când s-a simțit neputincios.
Îi invidiază pe cosmonauții de azi pentru multitudinea de fotografii pe care le fac în comparație cu ce putea face el acum 38 de ani. Dacă ar mai zbura o dată în Cosmos ar lua în plus față de data trecută un aparat foto digital ca să poată face cât mai multe poze. Rememorează cu plăcere episodul sticlei cu coniac pe care a luat-o cu el la bordul navei, ca semn de bun venit, că doar intrai într-o nouă casă. „Sunt un om obișnuit, îmi iubesc familia, îmi place să am grijă de casa mea, tund gazonul, mătur scările de la intrare, îmi plac aniversările în familie, îmi place să petrec timp cu nepoții mei, îmi place să învăț mereu ceva nou și să transmit și altora din ceea ce știu.” Este probabil unul dintre secretele longevității sale intelectuale și fizice care îl fac un model de urmat.
Poți afla mai multe despre experiențele unice al profesiei sale în interviul video pentru Elita României:
Foto: arhiva personală a domului Dumitru Prunariu